De curând am aflat că această zi de 20 mai a fost dedicată celei mai emoționante fântâni magice a lumii, albina, adică Ziua Mondială a Albinelor. Un eveniment care a marcat pe tot globul importanța conviețuirii oamenilor cu albinele, cu natura. Un apel, dar în același timp și un semnal de alarmă care cheamă nu numai apicultorii lumii, ci toți locuitorii Terrei să participe cu mai multă grijă și responsabilitate la salvarea micilor viețuitoare a căror viață, fără ajutorul oamenilor, devine din ce în ce mai grea. Consider că în spatele acestor mesaje stă o adevărată chemare venită chiar și din partea albinelor care nu vor să moară, nu vor să fie victimele pesticidelor aruncate cu atâta dezinvoltură pe ogoarele, grădinile și pășunile globului. Un gest de avertizare al tuturor celor care iubesc nu numai albinele ci și toate viețuitoarele pădurilor, grădinilor, care se află în pericol în fața noilor condiții climaterice, în mare parte datorate indiferenței oamenilor. Iubim mierea, e drept, dar mai întâi și mai întâi trebuie să iubim producătoarele mierii, să le ocrotim, să le ferim de alți dușmani care le pun viața în pericol. Apicultorii sunt în alertă, dar nu numai ei. Albinele însele dau semne grave de alarmă, semne care ar trebui să fie auzite, luate în seamă cu o mai mare responsabilitate față de conviețuirea noastră cu natura pe planeta Pământ. Ar trebui să știm că nu numai ziua de 20 mai marchează acest eveniment, ci ziua mondială a albinelor ar trebui să fie luată în seamă în fiecare zi, așa cum am citit deunăzi și într-o revistă germană unde era o fotografie cu o floare mare, frumos colorată, pe care-și oprise zborul o albină, iar dedesubt stătea scris cu litere de-o șchioapă: ”WELT-BIENEN-TAG IST JEDEN TAG” ( „Ziua Mondială a Albinei este în fiecare zi”). Așa să fie cu adevărat…
De atunci încoace, desigur impresionată de mesajul Zilei Mondiale a Albinei, citesc aproape tot ceea ce găsesc pe internet în legătura cu viața lor. Chiar am văzut zilele trecute un filmuleț la televizor, unde un bătrân pensionar, de peste 70 de ani, care locuia într-un sat la poalele Vezuviului, a devenit un pasionat apicultor. Își iubea albinele, își îngrijea stupii și se simțea că face parte chiar din viața lor, fiindu-le un bun prieten, dar care era din ce în ce mai îngrijorat de noile schimbări ale climei și încerca să-și ajute prietenele să supraviețuiască, simțindu-se dator că trebuie să le ocrotească. Socotea că face parte din lumea lor, că este o parte din natura atât de schimbătoare, cu care ducea o luptă tăcută, dar plină de speranță. O luptă care însă îl motiva să o ducă mai departe. Frumos exemplu, demn de urmat.
Eu, recunosc, mai știam încă multe despre viața neobosită dusă de albine în stupi, de existența reginei, a trântorilor, dar și de existența și importanța micilor, harnicelor albine lucrătoare care aduc polenul în stupi într-un du-te-vino continuu, polen cules din floare-n floare, zi de zi. Dar viața unui stup este un univers, care oferă mereu noi descoperiri, noi schimbări în viața viețuitoarelor stupului, a fagurilor cu pereții încărcați cu miere… Mă informez mai departe cu o mare curiozitate și interes și încerc să fac câte ceva pentru ele, să aplic câte ceva din cele aflate… Mă bucur pentru fiecare floare înflorită, nu numai cele de pe balconul meu, ci de toate florile lăsate să înflorească pe acest pământ, și mă întristez când văd cum unii oameni rup florile, le calcă, le aruncă, distrug grădinile… Găsesc un clip unde o albină cu lacrimi în ochi ne roagă zumzăindu-ne la ureche: ”plant flowers or we will die ”… aș continua, vă rog, nu rupeți florile, nu tăiați copacii, nu călcați iarba, lăsați grădinile, pomii, pășunile să înflorească…
Mă bucur de fiecare albină pe care o văd zburând din floare-n floare, zumzăind fericită pentru polenul adunat cu atâta efort și chiar mă opresc și o privesc cu o mare duioșie. Uneori îi aud glasul și din zbor o simt cum îmi transmite grăbită un gând al ei, o adevărată, sinceră destăinuire, o rugă către mine, către noi: ”I pollinate your food. I spin your honey. I keep life buzzing. Plant for me” și o înțeleg. Încerc să-mi traduc ruga, păstrând simplitatea și sinceritatea celor auzite, dar îndrăznesc să adaug și o notă lirică, specifică limbii române. Așadar albina mi se destăinuie: „Polenizez hrana ta. Țes mierea-ți dulce. Țin viața în freamăt. Plantează pentru mine”… Te rog, aș mai adăuga…
Era o albină lucrătoare, desigur, noua mea prietenă. Aflu tot răsfoind prin toate colțurile unde mai pot găsi noutăți despre viața lor, cum că în stup nu sunt numai trântori și lucrătoare, și regina desigur, ci și albine pensionare. Asta nu știam! Albina pensionară este noua mea prietenă și mă alătur grăbită să-i aud povestea… După o viață intensă de numai 6 săptămâni, în care ea zboară zilnic zeci de kilometri în căutarea polenului adunat, vizitând mii de flori, albina lucrătoare ajunge la capătul puterilor. Nu numai aripile îi sunt tocite și uzate de-atâta zbor, iar efortul zilnic devine din ce în ce mai greoi. Nu mai poate aduce nectar în stup, dar ea nu este dată la o parte de suratele ei mai tinere, devenind o pensionară activă, vigilentă, plină de experiență, păzitoare a acestora. Păzește cu multă grijă și vigilență intrarea în stup și nu lasă niciun dușman să pătrundă acolo. De asemenea încălzește la nevoie și reglează temperatura stupului. Dar, mai ales, veghează liniștea întregii familii. Un paznic de mare nădejde. E modul naturii de a-i oferi un final demn. Impresionant, și demn de amintit, este rezultatul unui studiu realizat în Canada, în 2024, care a arătat că albinele bătrâne simțindu-și sfârșitul aproape, pleacă singure, părăsind stupul, murind mai departe de el, pentru a nu împovăra colonia. Emoționant!
Un gest tăcut de altruism, pe care noi, oamenii, nu-l avem… O lecție de viață de la o albină pensionară…
Poate că aceste mici vietăți înțeleg sensul vieții, al bătrâneții și al sacrificiului mai bine decât noi. Nu se plâng, nu cer nimic mai mult decât flori. Trăiesc și mor pentru ceilalți.
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
