28 martie 1888–9 aprilie 1961, București
Scriitor interbelic care face parte din aceeași generație cu Victor Eftimiu și Mihail Sorbul. A fost frate cu scriitorul de spectacole de revistă Nicolae Kirițescu. Absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, urmează cursurile Universității din București, fiind student la Litere și Filosofie. Ca student al Facultății de Litere, cu sprijinul profesorului de franceză, a fost angajat întâi în calitate de copiator de roluri (Negoi, Elena, Alexandru Kirițescu: teatru. Juventus Press, 2011, p. 7.). Debutul său în dramaturgie cu piesa Învinșii are loc atunci când autorul avea numai 22 de ani. Despre această piesă Tudor Arghezi spunea că este o ironie deoarece autorul și-a început cariera cu o piesă cu un nume de învins, apreciind piesa ca „originală, dar lipsită de originalitate”. Deși nu va atinge gloria fratelui sau în materie de texte de revistă, Al. Kirițescu a scris mulți ani pentru compania Durstoikir (Durma-Stoicovici-Kiretescu). Scriitor multilateral, Kirițescu atacă problematica vieții sociale contemporane lui în „trilogia burgheză”: Cea mai importantă piesă a sa a fost Gaițele (1932), apărută inițial sub denumirea Cuibul de viespi (1929). În anii celui de-al Doilea Război Mondial a scris Dictatorul (1945), după ce , în anul 1936 scrisese Borgia, prima parte a trilogiei Renașterii. Ultima parte a trilogiei este Michelangelo Buonaroti.
După 1945 a făcut parte din colectivul de lectură al Teatrului Național din București. A fost o muncă plină de responsabilitate, deoarece montările ce s-au făcut au trebuit să țină cont atât de faptul că Teatrul Național din București a fost grav avariat în august 1944 în urma bombardamentelor, precum și de dorința autorităților de a monta doar operele unor anumiți autori, apreciați de regimul comunist. Ca membru al comitetului de lectură, a rămas până în anul 1949. A fost președintele Societății Autorilor Dramatici, membru al comitetului de redacție de la noua serie a revistei Rampa din 1947, unde se face prezent cu foiletoane și note polemice (Negoi, Elena, idem, p. 7.). În paginile săptămânalului, Alexandru Kirițescu a militat pentru înnoirea teatrului românesc, pentru o nouă organizare a acestuia. Îndemnul său era pentru un teatru constructiv, optimist, cu piese care corespund problemelor contemporane (Kirițescu, Alexandru, Gaițele și alte piese de teatru. București, Editura Eminescu, 1989, p. 9). Ultima sa creație de mari dimensiuni a fost Ruxandra și Timotei (1957), un poem istoric în versuri, care are la bază povestirea Dragostea Ruxandrei și a lui Timotei, publicată de V.A. Urechia în „Universul Literar”, condus de Luigi Cazzavillan. Ultimii ani ai vieții a trăit în imobilul de pe strada Jean-Louis Calderon (fostă Al. Sahia) la nr. 40 din București.
Arhiva rubricii Filă de calendar
