…sau Crinul de cameră, Crinul de casă, Crinul de iarnă, cum mai este numit, este o floare minunată care înflorește pe pervazurile ferestrelor încă privind, cu minunatele sale flori roșii, albe, roz, la iarna care se topește făcând loc primăverii. Nu trebuie să se zgribulească sub răceala zăpezii ca ghioceii sau viorelele și nici să se ascundă de ploile reci ale primăverii, oamenii iubitori de flori o țin ocrotitor, lângă ei, în casă. Iar ea își arată iubirea înflorind, dăruindu-și splendoarea florilor ei pe o lungă perioadă de timp. Se lasă admirată, udată, lăudată pentru frumusețea ei înflorind și mai mult, desfăcându-și petalele ca o cupă plină de seve și arome binefăcătoare. Fiecare om, iubitor al florilor și frumosului dăruit lumii de ele, are la fereastra casei câte un ghiveci cu această minunată floare… Și, când, după câteva luni de neînflorire îi aflăm bulbii grăbiți să se desfacă în floare, ne cuprinde o bucurie lăuntrică de nedescris.
Nu pot să nu mă opresc, în desfășurarea acestor gânduri, la o întâmplare de neuitat. Nu pot să nu o retrăiesc, să nu mă las iar și iar cuprinsă de emoțiile pe care le-am trăit odinioară… Așadar, era prin anii 2010, când mă aflam acasă, la părinți, în București. Venisem cu o bucurie dublată nu numai de revederea familiei, dar și de un alt eveniment deosebit pentru mine. Era în luna februarie și mama se pregătea să-și serbeze ziua de naștere, cea de-a optzeci și noua aniversare, fiind născută într-o zi de 7 februarie 1921. Evenimentul trebuia onorat, desigur, așa că am venit să fiu alături de ea, alături de familie, ca să ne putem bucura împreună. Sosisem cu câteva zile înainte de ziua pomenită, bucurându-mă de atmosfera pregătitoare acestei aniversări. Făceam curat prin camere, ornam camerele cu buchete de flori în vaze colorate. Undeva, în dormitor, în spatele perdelelor albe, transparente, lăsate până la podeaua camerei, am observat ceva roșu, luminos, care se profila discret, ascuns… Am descoperit-o dând perdeaua grăbit la o parte… Amaryllis, crinul de cameră s-a lăsat văzut, descoperit în toată splendoarea lui… Deodată nu mai era o floare uitată, părăsită, după perdeaua aceea albă, transparentă, de la fereastra dormitorului părinților, ci devenise un simbol de viață vie, un dar dăruit mamei de ziua ei… Uitase de ea, sărmana, uitase că o așezase acolo încă din toamnă, neînflorită, neiubită, ca să o salveze de mâini neiubitoare care ar fi aruncat-o. A adus-o lângă ea, să o știe salvată, aproape de răsuflarea ei caldă și ocrotitoare, lângă sufletul ei iubitor, iubitor de flori, și-acum iubirea ei a fost răsplătită din plin. Câtva timp o mai uda din când în când… dar rareori, desigur, numai așa se poate explica cum a rezistat, cum de și-a adunat toate puterile spre a înflori! Am luat-o de acolo ca pe un dar minunat dăruit mamei, ca pe o cupă dăruită unui câștigător în fapte bune și frumoase… Așezată din nou la lumină, la fereastră, nu în spatele unei perdele, floarea și-a scuturat, parcă, bucuroasă frunzele și și-a înălțat chipul mândru de frumusețea ei și fericită că putea face o asemenea bucurie unui suflet îmbătrânit și firav. Mama a fost toată ziua deosebit de impresionată de reîntâlnirea cu crinul ei de cameră, aproape uitat în spatele perdelei, de darul dăruit numai ei. A povestit celor care o felicitau, cu un glas melodios, aproape zglobiu, înveselit pentru o clipă, de parcă un suflu nou o readusese la o stare de copilăroasă bucurie. Povestea cu floarea de Amaryllis înflorită și descoperită tocmai de ziua ei devenise leitmotivul, simbolul zilei. Chiar și Vioricăi i-a povestit dintr-o suflare întreaga poveste. Viorica venise la noi cu un buchet enorm de flori… dar la vederea minunatului dar și a minunatei povestiri a rămas și ea impresionată, aproape cu buchetul ei minunat păstrat mult timp în brațe… Floarea crinului de cameră și-a făcut din plin datoria. A bucurat un suflet sensibil și iubitor stând alături de sărbătorită la loc de cinste. Niciun alt cadou primit nu a putut atinge frumusețea și importanța darului dăruit de floarea Amaryllis din acea zi atât de importantă în viața unui om a cărui fir de viață devenise atât de firav, de subțire…
Floarea a rămas înflorită și după moartea neașteptată a mamei petrecută peste câteva zile după acea zi minunată de 7 februarie… căci pe 12 februarie inima mamei a încetat să mai bată. Floarea a supraviețuit încă un timp parcă adunând în roșul petalelor ei întreaga noastră durere, suferință. Privind-o, retrăiam întreaga bucurie a mamei când a văzut-o înflorită pentru ea, numai pentru ea, de ziua ei…
Îmi amintesc și retrăiesc toate aceste momente de neuitat, de fiecare dată, an de an, acum, în pragul Floriilor care vor veni… o duminică a creștinilor ortodocși care sărbătoresc un eveniment biblic, la fel, deosebit…
Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului Iisus în Ierusalim pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslini și de finic, când a fost primit și salutat de mii de creștini și aclamat: „Osana! Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului”!…
Sălciile încep să înverzească. Ramurile ei aplecate în jos, atârnând grațios, își lasă frunzele mici, verzi să le împodobească, adevărate ghirlande din care-ți poți împleti coronițe pentru înnobilarea tâmplei, simțindu-te mai frumoasă, mai tânără… Salcia înverzită și apoi înflorită este maiestuoasă, elegantă, firavă, păstrează, parcă, ceva divin în verdele ei crud. De Florii, ramurile de salcie aduse la biserică spre sfințire înlocuiesc ramurile de măslin și de finic de odinioară. Salcia, potrivit unei legende, s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maria, Maica Domnului, ajutând-o să își continue drumul și drept mulțumire aceasta i-ar fi dăruit sfințenie salciei. Frumoasă poveste dăruită salciei, un copac atât de nobil, de binefăcător. Crenguțele sfințite sunt aduse acasă și onorate de creștini cu toată prețuirea lor binefăcătoare…
Știați că Duminica Floriilor mai este cunoscută și ca „Nunta urzicilor”, căci în această zi înfloresc urzicile și nu sunt bune de mâncat… se spune.
Duminica Floriilor este prilejul oamenilor credincioși de a sărbători o sărbătoare ce pregătește Sfintele sărbători de Paște, celebrate în biserici în slujbele Deniilor…
Floriile, prilej de sărbătoare a celor cu nume de flori… a Vioricăi, a Floarei, Lăcrămioarei, Margaretei și a tuturor celor dragi sufletului meu… căci florile sunt și un simbol al iubirii. Pentru Novalis, floarea este simbolul dragostei și al armoniei, ea se identifică și cu simbolistica copilăriei, a nevinovăției… Dar să nu uităm, pentru V. Voiculescu floarea are noi valențe… poetul identifică Poezia cu „floarea cerească”… „Cerească floare, albă strălucit/ Cu blând miros de rai, e Poezia”.
Floarea conține promisiunea unei noi vieți peste o viață care s-a stins, așa cum a făcut-o Amaryllis, floarea care a rămas taina frumosului peste nefrumos și dureri, este biruința frumosului dăruit lumii…
Floarea este asociată unor stări de veșnică armonie, de fericire lumească fără margini… La mulți ani tuturor florilor!
Mönchengladbach, Germania
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici.