„Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” (21) de Lică Barbu

56
Desen de Karina Marina Christine Zaharia
Desen de Karina Marina Christine Zaharia

logo lumea lui licutaŞi rămăsesem la momentul în care, de malul bălţii unde erau pescarii noştri cât şi copiii lor, se apropia o lotcă cu un pescar lipovean.

Era Cuzmin, un fost coleg de muncă al lui Neculai, acum ieşit la pensie. Neculai vorbise cu el în urmă cu câteva zile când s-au întâlnit în piaţă unde lipoveanul venea aproape zilnic să vândă verdeaţă şi zarzavaturi căci avea grădină la Ghecet, chiar lângă malul Dunării, să-i ajute cu barca lui să treacă spre Fundu Mare, acolo unde se credea că în acea zi apare din apa bălţii Ostrovul lui Terente. Cu o sticlă de votcă drept plată, Cuzmin i-ar plimba cu barca lui şi până la Sulina dacă voiau.

‒ Dobre utro, tavarăşci!, dădu bineţe Cuzmin, aşa de tare, căci săriră toate broscuţele în apă care erau pe mal lăfăindu-se în soarele dimineţii.

‒ Neaţa, nea Cuzmine!, strigă şi Neculai, la fel de tare ca să se facă înţeles că „încălzirea” din acea zi s-a terminat şi urma treaba serioasă a pescuitului.

Din inerţie, lotca lui Cuzmin dădu să se înfigă brusc cu bordul în mâlul nisipos al malului, dar lipoveanul cu experienţa lui din neam de barcagii înfrână cu vâsla înfiptă-n mal viteza de deplasare a lotcii şi acostă lin chiar lângă cei patru pescari. Mai să le încurce nailoanele.

Era momentul ca să schimbe locul pescuitului. Cu toate că în juvelnicile lor se zbăteau capturi destul de mărişoare, nu erau mulţumiţi cu câţiva caraşi, roşioare şi ici-colo câte un crăpuştean. Conform planului, urma să meargă în inima bălţii, acolo unde „monştrii” apelor aveau culcuş.

Şi unde în altă parte decât la pomul lăudat din acea zi: Ostrovul lui Terente.

‒ Ia zi bre, Cuzmine! Ştii ceva, a ieşit ostrovul?, întrebă Neculai care oricum ştia răspunsul pentru că altfel lipoveanul nu ar fi venit să-i ia.

‒ Da, da! Eti acilişea le-am trecut cu barca, Nicule. În fiece an ie balşoi ostrova. Net lipovean acolo.

‒ Da’ de ce, bre? Ie cu balauri pe ostrov sau ce?, sări curios să întrebe şi Costică.

‒ Ia niznaiu. Ie cu poveşti acolo. Ni vedia râbak. Nicagda. La ce să mergem pentru o zi? Paşol nahui! Are balta peşte.

Nu era greu să înţelegi ce spunea Cuzmin. În Brăila erau mulţi lipoveni şi brăilenii se obişnuiseră cu rusa lor răsucită. Mai greu le era să înţeleagă de ce pescarii lipoveni ocoleau Ostrovul lui Terente în acea zi căreia i se dusese vestea. Ciudăţenii prea multe nu s-au întâmplat pe acolo. Şi atunci? Ştiau ei lipovenii ce ştiau, dar voiau să rămână o taină.

Copiii, reveniţi din ciudăţenia vocii din bănuţul lui Licuţă, erau blocaţi cu gura căscată. Nu de la bănuţ era mirarea lor, ci de la lipovean. Barba albă cât şi straiele lui, ponosite de soare şi vreme, le trezeau imaginaţia din poveşti. Parcă aşteptau să le spună legende cu pescari şi peşti fermecaţi. Chiar şi Tatalai rămăsese cu gogoaşa în stop-cadru.

‒ Bre, nea Cuzmine! Ia-i şi mata pe copiii ăştia şi fă o tură cu ei până ne pregătim „artileria” grea de pescuit la ostrov. Hai că-ţi mai dau o sticlă cu şnaps, c-am venit pregătiţi, ce naiba. Nu-i vezi că au rămas tablou la barca ta?, se rugă Neculai de lipovean pentru a le oferi şi copiilor o clipă de bucurie. Ştia că asta îşi doreau.

‒ Davai rebiata! Paşli!, atât a mai apucat să spună Cuzmin căci Licuţă cu Zburlita şi Perluţa de mână erau deja în barcă.

Tatalai şi Parfeu se făceau că nu ştiau ce se întâmplă. Ori le era teamă, ori făceau figuri de copii ce se vor rugaţi. Mă rog, tot în barcă au ajuns şi ei.

‒ Bre, Nicule! Ăsta blond ori e al tău, că prea e lipoşca de-al nostru, întrebă Cuzmin arătând spre Licuţă.

‒ Da. Îl cheamă Licuţă, dar i se spune Lipoveanu, aşa că nu te mai mira.

‒ Haraşo!

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.