„Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii (27)” de Lică Barbu

43
Desen de Lică Barbu
Desen de Lică Barbu

logo lumea lui licutaLicuţă descoperi răspunsul la ghicitoare şi prin gândul lui, îl transmise celorlalţi.

‒ Gândul e răspunsul, strigară toţi odată.

Dar nu se întâmplă nimic. Bănuţul şi fluturaşul galben erau muţi şi nemişcaţi.

Prin peretele întunecat se ivi capul lui Tatalai.

Pe loc staţi mai mult? Departe să hai să haideţi mai mergem!

‒ Cum ai trecut dincolo, Tatalai? Nu te-a durut?, îl întrebă Zburlita îngrijorată.

Simplu foarte. De ce mă şi să doară?

‒ Când ai trecut prin zidul ăsta care acum e întunecat.

Zid vedeţi unde voi? Nu eu nimic văd.

Perluţa şi Licuţă se priviră cu înţeles. Zburlita îi privea iscoditoare, iar Parfeu dădea din umeri fără să vrea.

Tatalai avea dreptate. Licuţă îi căuta în gânduri să vadă dacă minţea. Nimic. Tatalai nu vedea niciun zid. Şi atunci ei cum de vedeau asta?

Bănuitor, Licuţă privi la bănuţ şi fluturaş. Nu păreau că ei ar fi de vină. Erau inerţi şi nu mai vorbeau ca mai înainte. Atunci, ce? Ce îi ţine blocaţi de văd doar zidul din faţa lor?

Perluţa îi asculta în gând întrebările şi se apropie de el sub privirile invidioase ale Zburlitei.

‒ Am putea să facem cum a făcut Tatalai. Să trecem şi noi prin zid, aşa, deodată. De ce nu o facem, Licuţă? Pentru că ne este teamă. Când a început ciudăţenia asta cu vârtejul, ne-am speriat. Tatalai, nu. Pentru el e o joacă. Teama ne-a acoperit mintea şi ceea ce vedem acum este o iluzie a fricii noastre.

Imediat după ce a terminat de spus Perluţa, zidul dispăru.

‒ În sfârşit aţi înţeles, se auzi vocea copilărească a fluturaşului.

‒ Am tăcut intenţionat până acuma, ca să descoperiţi singuri puterea gândului, tună glăsuind bănuţul. Drumul e liber spre aventura voastră. Sunteţi la Capătul Lumii. Dincolo, sunt gândurile oamenilor, ale plantelor şi ale animalelor din tot Universul. Veţi merge să le căutaţi şi să le înţelegeţi. Drumul înapoi spre casă este posibil, dacă-l găsiţi pe Rânjitu, cel mai puternic gând din Univers, şi-l luaţi cu voi pe Pământ.

‒ Mai vedem noi, bănuţule! Bucurel, gândul cel mai bun din Univers, e de altă părere. El e cel mai potrivit gând pentru aceşti copii şi-i aşteaptă să le dea dragostea lui să o ducă pe Pământ, îl înfruntă fluturaşul calm după care şi îşi luă zborul dincolo de Capătul Lumii.

Bănuţul se învârti ca un titirez şi se rostogoli urmându-l pe fluturaş.

În faţa copiilor se înfăţişa o câmpie de un verde-smarald. Ici-colo răsărea câte o floare care apoi dispărea, apoi iar apărea. Când erau roşii, când era albe, când erau albastre. Toate culorile.

Licuţă a înţeles. Perluţa şi Zburlita se jucau cu această imagine prin gânduri. Şi le schimbă tabloul cu flori într-un drum fără capăt. Peste drum, un soare zâmbăreţ stătea sprijinit într-o rază, exact ca în desenele lor. Bănuind că soarele este gândul lui Parfeu, pentru că mereu desena pe garduri sau pe nisip tot felul de sori, Licuţă o luă de mână pe Zburlita şi porni.

‒ Să mergem! Tatalai ne-a luat-o înainte.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.