Unu…
Prefăcuții, baladinii…
„Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii”, scria Eminescu. Adică ei, comedianții cabotini, impostorii de ieri și de azi, în egală măsură… „Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii…”, dar și: „Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,/ Măști cu toate de renume din comedia minciunii”.
Sensul clasic al cabotinului este de actor mediocru, care urmărește succese ușoare prin mijloace facile sau o persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală. E omul fals, prefăcut, teatral, e bufonul, histrionul, șarlatanul, teatragiu, ipocritul, prefăcutul, snobul…
„Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit!” Așa zice un proverb românesc.
Cuvântul cabotinism vine din franțuzescul cabotinage, însemnând atitudine, gest, apucătură de cabotin. În trecut, în Franța, actorul ambulant se numea cabotin.
Și ce este un cabotin? E un om caraghios, dar de care nu prea se poate râde, nu este un tip amuzant, el este stupid, ignorant și pozează într-o persoană „specială”. Un moralist de azi scria că el, cabotinul, când vorbește, „spurcă” locul prin falsitate, prin minciună. Când face ceva, lucrul corespunde caracterului său, adică face ceva dezgustător, lipsit de valoare autentică, el pozează, „dă cu gura”, vrând să ademenească oamenii, dar pus în fața săvârșirii unui gest serios – pus la încercare cum s-ar spune – dă înapoi sau dispare, pur și simplu, din peisaj. Nu are simțul ridicolului, este doar orgolios, vorbește sau înfăptuiește copiind tot ce este de prost gust. Îl recunoașteți? Îi recunoașteți?
Azi, ne-am modernizat, îi spunem rezultatului acțiunii cabotinului kitsch, deci creație de nivel scăzut, artă de prost gust. Termenul este german și a apărut cu un secol în urmă, la München, în cercul pictorilor academiști, semnificând inițial o schemă, ceva ce nu era finisat, dar acum el desemnează pseudo-arta, arta comercială, cea de un gust dubios. Se întreabă cineva, pentru lucruri s-a găsit termenul corespunzător, dar pentru oameni?
Pentru specia noastră superioară a rămas același termen de cabotin, el își desfășoară inepțiile într-un mediu oarecare. Politica, de exemplu, e un mediu prolific pentru cabotinism. Le știm „calitățile”: prostia, nepriceperea, infantilismul, amoralitatea, imoralitatea, corupția și multe altele…
Cabotinii știu să folosească naivitatea oamenilor din jurul lor în interes personal, te înșeală, te mint, prezentându-ți vorbele sau faptele ca și când ar fi valoroase. Au găsit calea de a fi lăudați, premiați, recompensați. Mult vorbe pentru o cauză nu tocmai necesară?
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
