„Cercetări arheologice recente la Biserica Mavrogheni – Izvorul Tămăduirii” de Dr. Theodor Ignat

85
Biserica Mavrogheni și Școala nr. 11 în prima jumătate a secolului al XIX-lea,după http:// www.monumenteromania.ro. Sursa: Muzeul Municipiului București
Biserica Mavrogheni și Școala nr. 11 în prima jumătate a secolului al XIX-lea,după http:// www.monumenteromania.ro. Sursa: Muzeul Municipiului București

logo rubrica historia leviathan.roÎn timpul săpăturilor pentru consolidarea pereților sălii de sport a Școlii Generale nr.  11 din București au fost descoperite mai multe oseminte umane ce făceau parte din cimitirul Bisericii Mavrogheni – Izvorul Tămăduirii, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice: cod LMI B-II-m-B-19231. Lăcașul de cult poartă hramul „Izvorul Tămăduirii” și a fost ctitorit în cursul anului 1787 de către domnitorul Nicolae Petru Mavrogheni, în afara orașului, la capul Podului Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei). Pe parcursul secolului al XIX-lea zona s-a transformat într-un spațiu urban, cu numeroase obiective edilitare şi urbanistice. Pe planul întocmit de maiorul R. A. Borroczyn din 1846 se observă în zonă mai multe loturi de teren ce aparțineau lăcașului de cult.

În 1864, în conformitate cu prevederile din Legea secularizării averilor mănăstirești, parcela lăcașului de cult se reducea la terenul pe care îl folosea biserica la data respectivă. O nouă restrângere a spațiului a avut loc în 1895 când, pe latura de est a parcelei care se întindea până la șoseaua Kiseleff, a fost ridicată, după planurile arhitectului italian Guido Magni, Școala primară „Mavrogheni”, în prezent Școala Gimnazială „I. H. Rădulescu”. Din Planul Cadastral din 1895–1899 se observă cum clădirea școlii are o formă diferită de cea actuală indicând cel puţin două etape de construcție. Intervenții au avut loc și în perioada comunistă când pe locul unei încăperi mai vechi ce apare în câteva fotografii de epocă a fost construită actuala sală de sport a Școlii. Această nouă clădire a suprapus parțial cimitirul din jurul lăcașului de cult care a funcționat cel mai probabil de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până la începutul secolului al XX-lea.

Pentru că Școala nr. 11 a intrat într-un proces de restaurare și consolidare a fost nevoie de o cercetare arheologică preventivă condusă de arheologi ai Muzeului Municipiului București, din cadrul Biroului de Istorie Veche și Arheologie.

În timpul săpăturilor au fost descoperite o scară și mai multe ziduri din prima etapă de funcționare a școlii, dar și osemintele a aproximativ 100 de indivizi/grupări de resturi osteologice, pentru a căror cercetare au fost deschise mai multe suprafețe.  O parte a mormintelor a fost afectată de intervenții moderne (trasee de conducte, fundații de zid), fiind parțial distruse.

Cimitirul Bisericii Mavrogheni a fost utilizat intens în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când datorită poziției sale marginale a putut fi folosit în ciuda promulgării de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Legii pentru înmormântări ce interzicea înhumările în interiorul orașelor. S-au putut observa mai multe niveluri de înmormântare (cel puțin 3). Depunerea defuncților este în concordanță cu ritul de înmormântare creștinesc, specific vremurilor. Mai multe reînhumări au fost cercetate în cadrul complexelor cu schelete în conexiune anatomică.

Un caz interesant îl reprezintă mormântul unui preot care mai păstrează elemente ale costumului din stofă și mătase peste care este aplicată țesătura cusută cu fir metalic a epitrahilului. În mâinile împreunate pe piept ținea o cruce de lemn frumos sculptată cu chipul lui Isus Christos.

Alte descoperiri constau în elemente tipice de inventar pentru cimitirele de mahala din sec. XVIII–XIX. De la cele mai umile precum monede, nasturi și copci la unele mai deosebite între care se remarcă bijuteriile precum sunt inelele, cerceii, șiragurile de mărgele sau brățările. Totodată, faptul că este un cimitir relativ recent a făcut ca elemente altfel perisabile să se conserve în condiții destul de bune. Au fost astfel descoperite numeroase elemente de încălțăminte din piele.

Bijuteriile sunt confecționate în general din metale neprețioase și foarte rar din argint, iar mărgelele sunt preponderent din sticlă.

În curtea bisericii a fost realizată o cercetare arheologică de mai mică amploare prilejuită de strămutarea monumentului funerar al prințului Constantin Mihail Suțu (d. 1869), fiul domnitorului Moldovei Mihail al II-lea Suțu (domnie 1819–1821) și al soției sale Ecaterina Suțu (d. 1873). Astfel, s-a putut cerceta cripta realizată din cărămizi legate cu mortar în care se aflau rămășițele celor doi soți decedați în perioade diferite. Primul înhumat în criptă a fost Constantin Mihail Suțu (ofițer în armata greacă), patru ani mai târziu fiind urmat de soția sa Ecaterina. S-a putut observa o refacere a bolții criptei prilejuită cel mai probabil de cea de-a doua înmormântare. Interesant este faptul că deși s-au păstrat lemnele și elementele decorative de la sicrie, elementele din rochia de mătase a prințesei și din fracul prințului au fost extrem de degradate și imposibil de recuperat. Singurele piese de inventar descoperite au fost verighetele celor doi, aflate în prezent la restaurare, a ei din aur cu numele soțului inscripționat, iar a lui din argint.

Sursa: Muzeul Municipiului București.

Dr. Theodor Ignat este șeful Biroului Istorie Veche și Arheologie al Muzeului Municipiului București

Arhiva Muzeul Municipiului București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.