Cele 15 zile de vacanță au trecut repede. Întors acasă, totul i se părea pe dos. Inerentele probleme cotidiene începuseră să capete în mintea lui o dimensiune mai mare, iar oamenii, oh, oamenii pe care îi știa, i se păreau prea agitați. Știri contradictorii, nedreptăți și revolte, îngrijorări de tot felul, îl făceau să simtă că-și pierde rațiunea, iar toate acestea îl îndemnau să se refugieze în amintiri despre locul pe care îl vizitase.
Începuse să-și spună tot mai des: „Ce-ar fi să mă mut în Taco-Landia și să trăiesc acolo tot restul vieții?”
Calmul și frumusețea locurilor îl atrăgeau ca un magnet pe omul nostru, al cărui nume a venit momentul să-l aflăm.
Se numea Avis și, scăpând de tânăr din colivia unei dictaturi, călătorise, întocmai ca o pasăre, prin lumea largă.
Înțelesese că nimeni nu poate fi fericit dacă nu e liber. Liber să aleagă, liber să cunoască, să gândească. Și să spună ceea ce gândește fără teamă de constrângeri și pedepse.
Și totuși, oricât de mult ar iubi un om libertatea, uneori, viața îl poate forța să renunțe la ea, punându-l în situația de a alege. Iar pe masă, are două cărți rele și nimic mai mult, iar el trebuie să ia una care ar însemna răul cel mai mic. Alteori, ca în cazul lui Avis, viața poate înșela, îi pune pe masă două cărți rele, dar una dintre ele pare bună. Iar omul are impresia că a luat cartea cea mare.
Taco-Landia era o provincie a Regatului Babiland, un regat format din imigranți de pe tot globul, de aici și denumirea, care ne amintește de Turnul lui Babel.
Fiecare provincie avea o largă autonomie și era condusă de câte un guvernator numit de familia regală.
Ochiul vizitatorului vede tot ce și-ar dori un om din zilele noastre: siguranță, pace, bunăstare și omenie. Tocmai ce lipsește din ce în ce mai mult din viețile tuturor.
Dar câți ani trebuie să trăiască cineva pentru a înțelege că pe planeta Pământ totul are un preț?
Oare Avis, acest bărbat, știe? Ori a rămas un visător cum era odată, demult, în tinerețe?
Oare lumea noastră poate fi vreodată leagănul unei civilizații evoluate ori, cumva, această dorință devine, pe zi ce trece, un vis irealizabil?
Dar să ne întoarcem la povestea noastră care a început cu puțin timp înainte de un eveniment ce a dat omenirea peste cap, pandemia.
În acest context fusese și se întorsese Avis din vacanță.
La scurt timp, zvonurile despre un virus care ucidea erau tot mai clare, iar virusul tot mai aproape de lumea lui.
Veștile despre o posibilă închidere a granițelor țărilor circulau cu repeziciune.
Trebuia să ia repede o hotărâre, altfel risca să rămână închis în casă, iar acest gând îi stârnea o stare de sufocare.
Într-o dimineață a făcut programare pentru interviu la Ambasada Babiloniei, în vederea obținerii vizei de intrare.
Între timp, vorbise cu câțiva oameni din Taco-Landia, oameni care îi deveniseră prieteni și îi promiseseră să îl ajute să-și găsească de lucru.
„Cel puțin, nu voi sta închis în casă, acolo nu se vorbește despre virus”, se bucurase Avis.
În ziua în care a avut viza în pașaport, s-a grăbit să cumpere biletul de avion.
„Fă cumva să ne scoți și pe noi de aici, îi spuseseră apropiații”. Iar Avis, chiar asta își propusese, să-i ajute pe toți.
Și dus a fost în țara făgăduințelor care, demult nu mai era America, ci un mic și mai tânăr stat de care nu aflaseră foarte mulți.
La sosire îl așteptau doi prieteni care l-au dus la apartamentul închiriat pentru el. Avea o cameră micuță, dar curată, o bucătărie dotată cu electrodomestice de cea mai bună calitate, o baie cochetă și un living primitor. Deși era în toiul zilei, părea că nimeni nu locuiește în acel bloc fără balcoane. Observase că, de fapt, niciun bloc nu avea balcoane, dar asta nu îl deranja prea tare. Și nici faptul că lipseau micile grădini din fața scărilor.
„Așa o fi pe la ei”, gândi Avis.
„Altă țară, alte obiceiuri”, continuă el împăcat.
– Odihnește-te bine pentru că mâine ai interviu cu directorul fabricii. Dar nu te îngrijora, ești ca și angajat, avem nevoie de oameni, iar noi te-am recomandat. Directorul ține cont de părerile celor mai vechi, îl anunțară cei doi și ieșiră pe ușă.
Rămas singur, luă telecomanda și porni televizorul să asculte știrile în timp ce-și desfăcea bagajul.
În Taco-Landia, limba oficială era engleza, ceea ce nu-i pricinuia dificultăți de comunicare.
În momentul în care se pregătea să intre în baie să-și facă duș, crainicul tocmai anunța: „Guvernul Z-Landiei a hotărât inchiderea granițelor începând cu ora 0.00 a acestei nopți. De asemenea, granițele Y-Landiei urmează să se închidă începând cu aceeași oră. Restul țărilor așteaptă hotărârea guvernelor de la conducere. Babilandia va închide granițele săptămâna viitoare, rămânând liberă circulația între toate provinciile sale. ”
Avis rămase pe gânduri. Într-un fel, se felicita pentru ideea de a fi plecat la timp, dar, pe altă parte, vestea că Z-Landia și Y-Landia vor fi închise, îi înfipsese un cuțit în inimă.
Z-Landia era țara în care trăise în ultimii 30 de ani, iar Y-Landia, țara din care își luase zborul.
Simți teamă. Teamă de necunoscut, teamă pentru ziua de mâine, teamă pentru oameni dragi pe care îi lăsase în cele două țări.
Telefonul îl scoase din gândurile negre:
– Bun venit, Avis. Am aflat unde te-ai cazat. Pot trece pe la tine mai pe seară?, se auzi vocea băiatului care îl dusese cu bagajele la hotel în ziua în care ajunsese pentru prima dată, ca turist, în Taco-Landia.
Va urma
Portimão, Portugalia
Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer
