1. Elogiul compasiunii?
Compasiune, compătimire, milostenie, milă… Cam așa, uneori gândim că nu-i prea rău să dăm dovadă de compasiune, de altfel, să ne amintim că Schopenhauer îi face un elogiu apăsat. Compasiunea ar fi, după el, singura morală acceptabilă. Să primim cu detașare dezamăgirile şi eşecurile altora – la fel ca şi pe ale noastre, de altfel – şi să ne păstrăm privirile neatinse de umbre îndoielnice. Ușor de zis… Este aceasta o formă de eleganţă? Un filosof din antichitate spunea că e nevoie adesea să înclinăm, cu inima, spre compasiune, dar cu raţiunea spre stoicism și renunțare.
Altfel, se crede, compasiunea ar fi un sentiment de înțelegere profundă a suferinței altuia, însoțit de dorința de a-i alina durerea. Spre deosebire de simpla empatie, compasiunea implică o motivație puternică de a acționa, fie prin gesturi mici, fie prin acțiuni mai mari și mai profunde. Dar ideea că această atitudine pozitivă față de suferința altuia poate duce la vindecare, dezvoltare și reziliență a devenit deja prăfuită în vremurile pe care le trăim.
Adesea se mai crede și că prin compasiune ajungem la înțelegere și empatie, la dorința de a ajuta, apoi la acțiune și la fapte. Scria un moralist modern că ea, compasiunea nu este o reacție excesivă, ci o observare calmă, o răspundere cu blândețe și iubire, că ea poate stimula vindecarea atât pentru cel care o oferă, cât și pentru cel care o primește. Prin urmare, este adesea privită ca având un aspect emoțional, deși atunci când se bazează pe noțiuni cerebrale cum ar fi corectitudinea sau dreptatea, poate fi considerată rațională în esență și aplicarea ei înțeleasă ca o activitate bazată pe o judecată sănătoasă. Există, de asemenea, un aspect al compasiunii ce privește o dimensiune cantitativă, astfel încât îi sunt oferite proprietățile de adâncime, de vigoare sau pasiune. Etimologic, termenul compasiune înseamnă „împreună suferință”.
În contextul social înseamnă altruism. Expresiile legate adânc de compasiune sunt: să facem altora ce vrem să ni se facă nouă, să iubim împreună cu cineva care suferă; este considerată una dintre cele mai mari virtuți și se vorbește despre trei perspective teoretice pentru compasiune, contrastând în predicțiile și abordările lor. Prima ar fi compasiunea ca sinonim al presiunii empatice, caracterizată prin sentimentul de agitație în conexiune cu suferința altei persoane, perspectivă bazată pe constatarea că uneori oamenii imită și simt emoțiile persoanelor din jurul lor; apoi, a doua, compasiunea ca o variație a iubirii sau tristeții și nu ca o emoție distinctă; în fine, a treia, din perspectiva psihologiei evolutive, compasiunea ca o stare emoțională distinctă, ce poate fi diferențiată de tristețe, stres, dragoste.
Compasiunea pare să fie o caracteristică a societăților democratice, ea este procesul de conectare prin identificare cu altă persoană, iar această identificare cu alții prin compasiune poate duce la creșterea motivației de a face ceva în efortul de a ușura suferința altuia. Zic pare, pentru că aromele actuale trumpiste exprimă cu totul altceva…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
