Paula Bârsan: Domnule Zărnescu, în arta dumneavoastră nu aveți zăgazuri. Ineditul vă reprezintă opera cât mai complet. Cât la sută contează acest aspect în succes? Puteți detalia despre evadarea din realismul convențional în opera dumneavoastră?
Gheorghe Zărnescu: Nu știu cât contează acest aspect pentru succes, dar, ca să devii un punct de interes, trebuie să aduci în fața privitorului ceva nou. Evadarea din acel realism studiat în școală s-a făcut imediat după facultate. Trebuia să-mi croiesc un drum, iar asta nu se face pe cărări bătute. De altfel, faci acest lucru ca să te autodefinești ca artist, nu neapărat pentru succes.
P. B.: Materialul în sine, natura lui (lemn, marmură, bronz, carton, oțel, metal emailat, piatră…), dar și lipsa lui v-au provocat neîncetat, reușind noi căi, adaptări, conducând la asocieri nebănuite, în armonie și contrast… Pe care le preferați?
Gh. Z.: Așa este! De multe ori, lipsa unui material îți mută gândirea creatoare. Tu, ca artist, nu ești croit pentru un material; îți faci opera din ce ai la îndemână și trebuie să găsești modalități de exprimare specifice acestuia. Prefer întotdeauna materialele pe care le am la îndemână și le folosesc cât găsesc idei pentru ele. De obicei, se termină materialul, nu ideile. Unele direcții le reiau când dau peste materialul respectiv.
P. B.: Este arta ambientală salvatoare? Va trece timpul peste ea? Cum și cât v-a ajutat expunerea în țară?
Gh. Z.: Nu îmi dau seama ce este salvator: arta ambientală sau arta de interior. În lumea modernă apar în fiecare zi modalități de exprimare și cred că trebuie să le facem loc. Noile generații preferă arta lor și este firesc ca unele lucrări să fie schimbate din când în când. Orașele clasice au arta lor ambientală, dar adăugarea unor contraste la lucrurile vechi face bine. Nu am expus mult nici în țară, nici în afară. Interesul meu este mereu să-mi văd materializată ideea. Expunerea în țară, cu arta ambientală, s-a făcut în simpozioane de creație. Mi-ar plăcea să fac în orașul nostru asemenea lucrări.
P. B.: Ce presupune, ca resurse și din partea cui, astfel încât să se „întâmple”, să fie posibil? Aveți propuneri în acest sens, cât mai exacte? Vă rog să prezentați punctul dumneavoastră de vedere, cât mai lămuritor. Doar autoritățile să conteze? Cum facem cu publicul?
Gh. Z.: Acest lucru presupune și un interes din partea edililor, resurse materiale, o echipă de sudori și un loc unde există un pod rulant cu macara care să susțină și să ridice părțile componente. Nu am propuneri în acest sens și nici nu sper. Publicul va avea întotdeauna păreri pro și contra, mai mult contra, bănuiesc. Dar, după cum știți, și Turnul Eiffel a avut dezaprobări la vremea respectivă și, cu toate acestea, a devenit un simbol.
P. B.: Tehnicile până unde merg? Culorile, îmbinările, deopotrivă povestesc mai departe despre perpetua reinventare. Cum alegeți drumul cel mai potrivit la moment și cum schimbați macazul?
Gh. Z.: Tehnicile te ajută foarte mult; pot deveni modalități de exprimare, stil. Când, din multele experiențe, dai peste o variantă care îți place, încerci să o multiplici, coloristic sau în volum.
P. B.: Crucea, element atât de întâlnit în opera dumneavoastră, e greu de dus? Vă rog, detaliați.
Gh. Z.: Crucea a fost un moment de căutări, pentru a-i înțelege forța și proporția. Această căutare a avut ca început un vis cu părintele Stăniloaie. Într-o noapte m-am pomenit în holul unei case în care se adunaseră mai mulți preoți care își lăsaseră crucile în cuierul de pe hol. Părintele îmi punea pe rând la gât diverse cruci și, la fiecare, simțeam o energie aparte. Și eu am început să caut proporțiile care dau crucii această forță. Crucea este însăși viața, cu diverse variante.
P. B.: Rămâne iubirea esențială în tehnica comunicării? Unde și cum o poziționați?
Gh. Z.: Iubirea este fluxul de legătură energetică între ființe. Iubirea face legătura instantaneu.
P. B.: Întotdeauna reușiți exprimarea emoției din prima mână sau reveniți, prelucrați? Până la produsul final aveți neliniști, frământări anume? Le puteți măsura? Cum le stăpâniți și le adjudecați, valorizându-le în arta dumneavoastră?
Gh. Z.: Emoția este elementul de legătură între privitor și opera de artă. O lucrare fără emoție nu atrage. Nu exprimările perfecte atrag, ci exprimările emoționale. Când comunici cu felul de a fi al materialului, ești cel mai câștigat. Întotdeauna există mari neliniști în timpul creării unei lucrări. Când decizi să te oprești, poate exista un mare risc. Poți opri lucrul în momentul în care lucrarea câștigă sau pierde. Mai greu este în material. Dacă oprești lucrul și îți dai seama că faza anterioară era mai bună, lucrarea este pierdută. Dacă nu conlucrezi cu forma materialului, nu reușești să transmiți emoțiile. Trebuie să aibă și materialul ceva de spus. Nu știi ce vei face. Artistul este ca un burete care absoarbe ce îl emoționează. Unii merg pe un singur drum și găsesc în el fel de fel de variante. Bravo lor! Eu sunt un fel de căutător în domeniul exprimării sensibilului și întâmpin cu bucurie experiențele noi.
P. B.: Desăvârșirea negrului vă veghează în stea, de undeva?
Gh. Z.: Nu știu ce mă veghează. Mă interesează misterul și, de mulți ani, aceste căutări se întrec cu munca mea de artist.
P. B.: Trecutul este țara natală și viitorul țară străină în acest mister?
Gh. Z.: Nu știm care va fi viitorul, dar sigur drumul nostru nu se oprește aici. Viața este o călătorie în material.
P. B.: Fiecare răsărit, cu poetica fiecărei dimineți, ce vă transmite?
Gh. Z.: Mai degrabă nopțile adună lumina în tine, lumină care îți dă idei.
P. B.: Matrița luminii o dăm mai departe și cum? Care vă sunt mentorii, dar urmașii? Există prietenii artistice? Credeți în ele?
Gh. Z.: Când este pasiune, lumina vine de la sine în sprijinul creatorului. Fiecare aprobă sau refuză învățături din drumul său, așa cum am făcut și eu. Am avut destui mentori; am învățat și învăț tot timpul de la marii artiști, mai vechi sau contemporani. Este și un exercițiu de fericire să văd lucrările altora și să mă bucur. Există prietenii între artiști, cred în ele și mă bucur de ele. Abia aștept să reîntâlnesc prieteni artiști, scriitori.
Gheorghe Zărnescu, născut la 3 aprilie 1953, satul Curița, comuna Cașin, județul Bacău.
Studii:
1968–1972: Liceul de Artă „Octav Băncilă”, Iași
1972–1976: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București, clasa de sculptură a profesoarei Georgeta Caragiu
1984–1985: Hochschule für Angewandte Kunst, Viena; în anul 1984 câștigă Bursa Herder, acordată de Universitatea din Viena, în urma recomandării făcute de sculptorul Constantin Lucaci.
