”Copilul de Smarald și locatarii din Cetatea Virtuală” de Mihaela Popescu

435
Mihaela Popescu Copilul de Smarald proză scurtă leviathan.ro

proza-scurta-leviathan.ro-logoCopilul de Smarald adoră poveștile!…

”Mami, te rog, te rog, mai spune-mi povești!… Spune-mi despre CETATEA VIRTUALĂ!…”

Bine. Hai să-ți povestesc despre LOCATARII din CETATE!…

Uite, acolo nu ar trebui să fie copii, dar eu am văzut mulți, foarte mulți, care spionează, prin vizor, din curiozitate, să vadă ce năzbâtii mai fac oamenii mari…

Ce-i drept, acolo toți ne spionăm reciproc, doar prietenii schimbă păreri, amintiri, câte-o rețetă culinară sau povestesc întâmplări din lumea reală…

Mihaela Popescu
Mihaela Popescu

Uite, ieri i-am ”vizitat” pe profesorii mei – foștii profesori!… Că doar e vacanță și mă gândeam că, poate mai povestesc ceva despre locurile frumoase pe unde-au călătorit!…

Domnul profesor de la Științe Politice tocmai ieșise de sub duș, nu știu dacă apucase să-și pună prosopul, că apa i se scurgea pe trup în șiroaie, dar spunea că nu mai are… ”subiecte”, gata, s-a terminat vacanța!..

Apoi, domnul profesor de la Psihologie zicea, dimpotrivă, că nu s-a terminat și că vrea să-i scriem un eseu despre… celeritate!… Ne-a propus un studiu de imagine cu doi tineri, el desculț, ea fără lenjerie, mergând spre podium, prin mulțime… Întrebarea era: ați văzut că băiatul nu poartă ciorapi?!…  Dezvoltați, acum, despre… percepție!…

Nenea Polițistu s-a supărat pe el, fiindcă postează asemenea prostii și i-a tras o-njurătură de numa, numa!…  O studentă i-a zis pe șleau: ”Păi, dom profesor, dacă băiatul din poză nu poartă ciorapi, fata de ce să poarte chiloți?…” Și, uite-așa, au început gâlcevile și mulți dintre noi am plecat!…

Apoi, domn profesor de la Facultatea de Drept constată că, în CETATE, ”au fost slobozite două hiene setoase de sânge: MAHALAUA și URA!…”

Ah, nu despre locatarii din CETATEA VIRTUALĂ era!… Bătea câmpii cu ceva ambiguități despre societate, psihologia maselor și a mulțimii, dinamica și logica afectivă, mimetismul haotic, anihilarea exercițiului cognitiv și abolirea reperelor discernământului… Apoi despre disoluția unității de neam și țară…

A omis o sigură chestiune!… Adică… manipularea mulțimii eterogene!… Și, într-un final, conchide că… ”gloata ticăloșită îi întoarce spatele lui Dumnezeu!”… Exact ce spuneau și filosofii încă din… 1983!…

Avea dreptate, zic, de vreme ce în CETATE se comentează efervescent despre mitingul de protest, din Piața Victoriei, înăbușit cu gaze lacrimogene și cisterne cu apă!…

Cică jandarmii strigau că ei sunt, de fapt, victime, că le-au dispărut vreo două pistoale…

Asta nu pot s-o cred: păi cum să rămâi tu fără pistoale, după ce-ai înecat protestatarii cu gaze, și-ai pus pe ei tunurile cu apă?…  Fugeau ca potârnichile, așa rezultă din filmări!…

Și unii chiar au fost luați cu salvarea și duși la spital!…

Uf!… Uite, ce-a ajuns și… societatea reală!…

Că despre asta vorbim toți în CETATE!…

Dar tu ești Copilul de Smarald, care nu acceptă să-i vorbești într-un limbaj așa de… ”peltic”!…

Mai bine să citim filosofie, beletristică!…  Ascultăm muzica lui Enescu, Ceaikovski, Bach!…

Nu-i așa că e trist în CETATE?!…

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.