”Copilul visează” de Gheorghe Miletineanu

432
Gheorghe Miletineanu Hanoch Levin copilul viseaza cronica de teatru leviathan.ro
Imagine din spectacolul ”Copilul visează” de Hanoch Levin, regia: Omri Nitzan, Israel

cronica de teatru logo leviathanHanoch Levin s-a născut în 1943 și a fost doborât de cancer, prematur, în 1999. A lăsat în urma lui peste 40 de piese de teatru, numeroase scheciuri, șase volume de poezie și alte scrieri încă. Puternica lui personalitate i-a dobândit statutul de clasic al literaturii israeliene. Piesele lui se reiau frecvent în Israel, sunt traduse și jucate în mai multe limbi și studiate de teatrologi. Despre Hanoch Levin s-au scris cărți. Dramaturgul  s-a făcut cunoscut și în România – la Teatrul ”Bulandra” a fost montat ”Meșteșugul vieții”, Radu Afrim i-a montat câteva texte scurte.

Hanoch Levin
Hanoch Levin

Se pot schița câteva trăsături caracteristice întregii lui creații. Înainte de orice, o fabuloasă mânuire a limbii ebraice, în toate registrele ei și într-o manieră stilistică personală care se recunoaște imediat. Multe din replicile lui Hanoch Levin au devenit proverbiale. Pe lângă asta, umorul caustic, imaginea sarcastică pe care a dat-o în opera lui unei anumite societăți israeliene sunt și ele neîntârziat identificabile în tot ce a scris, ca și pecetea de cinism care se vădește în mai toate lucrările lui. S-ar putea spune că, dezgustat de mizeriile vieții și îndurerat de jalnica meschinărie a oamenilor, Hanoch Levin a practicat un soi de umanism pe dos, încântat să demoleze neîndurător toate slăbiciunile omenești. Acesta este, după mine, motivul pentru care, în pofida statutului său de clasic, dramaturgul nu este iubit de toată lumea fără rezerve, nici chiar de cei care îi recunosc capacitatea fantastică de a înfățișa răul în imagini esențializate și în formulări strălucitoare; destui cititori și spectatori sunt stingheriți de anumite obsesii ale scriitorului și de deliciile pe care radiografierea urâțeniei morale a muritorilor târgoveți pare să i le fi produs.

”Copilul visează” este o piesă scrisă în 1993 și montată pentru prima oară de către autor (obișnuia să-și pună el însuși în scenă scrierile), într-o coproducție a Teatrului Național Habima, a Teatrului din Haifa și Festivalului Israel. În 2018 piesa a fost din nou montată, de către Omri Nitzan, într-o coproducție a Teatrului Habima și a Teatrului Cameri. E vorba de un text la care dramaturgul a trudit îndelung, ani de zile. Acțiunea piesei se bazează pe istoria vasului Saint Louis care, în 1939, a plecat din Europa cu 936 de emigranți evrei din Germania, a încercat să-i debarce în Cuba și în Statele Unite, dar a fost silit să se întoarcă în Europa cu majoritatea călătorilor; cei mai mulți dintre aceștia au pierit apoi în Holocaust. Piesa a mai avut o sursă de inspirație, în povestirea talmudică despre ”O mamă și cei șapte fii ai ei” (povestea apare și în alte izvoare ebraice vechi), în care e vorba de uciderea, rând pe rând, a celor șapte fii ai unei femei, pentru că au refuzat să îndeplinească porunca emisarilor împăratului roman Antiochus de a se închina unui idol; ultimul dintre acești copii a fost ademenit cu un inel de care ar fi trebuit să se lase ispitit și care l-ar fi silit să se aplece pentru a-l a ridica de pe jos din fața idolului, dar copilul nu a cedat și a fost ucis și el; mama copiilor și-a pus capăt zilelor.

copilul viseaza

Lucrare târzie a dramaturgului, ”Copilul visează” este considerată o capodoperă și o culme a creației lui Hanoch Levin și e prețuită cu atât mai mult, cu cât tratează nu numai chestiuni morale ale unui individ sau ale altuia, ca atâtea dintre lucrările anterioare ale autorului, ci chestiuni social-politice vitale pentru întreaga comunitate. Un citat dintr-un articol publicat după premieră de un cunoscut critic de teatru sper că va întări unele dintre afirmațiile pe care le-am făcut mai înainte; criticul sublinia deosebirea dintre ”Copilul visează” și piese mai vechi ale dramaturgului: Levin s-a ocupat dintotdeauna de ceea ce e rău și de ceea ce e urât, de răul din lume și de urâțenie. Urmărind piesele lui de dinainte nu puteai să nu te întrebi de ce urâțenia trebuie înfățișată într-un mod atât de elaborat. De ce se reduc personajele lui întotdeauna la un bărbat calic și urât sau la un celibatar lipsit de farmec, sau la o celibatară obeză, oare răul începe și se sfârșește în trup, în prostată, în disfuncție erectilă, în lăcomie sau în patima pentru lucruri inaccesibile, sau poate că răul are dimensiuni mai profunde și mai semnificative? Copilul visează înlocuiește infernul familial, devenit amuzament de rutină, cu un tablou mai apropiat de adevăr și mai fascinant. Notez în treacăt că piesa, cu cele patruzeci de personaje ale ei, nu e deloc comod de pus în scenă.

Cum foarte pertinent remarcă prof. Nurit Yaari, piesa a dobândit, la un sfert de veac de la scrierea ei, o rezonanță universală: nu numai cotropirea de teritorii străine, ci însăși problema imigrației masive în Europa și peste ocean a unor oameni care fug, terorizați, disperați, din țările lor de baștină a devenit o problemă a întregii omeniri.

copilul 2

Am șovăit îndelung înainte să mă apuc de scris, întrebându-mă dacă e cuviincios să pun pe hârtie exact, fără eufemisme, ceea ce gândesc despre piesă și despre spectacolul văzut la Habima. Dictonul latin spune ”De mortuis nil nisi bonum” – ”Despre morți numai de bine”. Dar adevărul – adevărul meu, nu pretind a deține adevăruri universale și absolute – mi se pare mai important decât străvechiul principiu.

Piesa este scrisă în versuri albe, ca și alte piese politice scrise în secolul XX. Ea se străduiește, mânată de nobila intenție de a înfiera ororile războiului și ale ocupației și de a pleda pentru omenie, să creeze imaginea concentrată, distanțată poetic, a sălbăticiilor care ucid visurile copiilor. Dar, în opinia mea, toată măiestria lui Hanoch Levin în a supune limba viziunii lui întunecate despre lume și toată fantezia lui dramaturgică nu au fost suficiente pentru a înălța textul la nivelul unei autentice transfigurări poetice a barbariei. Piesa rămâne ilustrativă, pe alocuri aduce chiar cu postere de propagandă și, ceea ce e încă mai supărător, își supune cititorul/spectatorul unei jenante manipulări psihologice prin mijlocirea melodramei – până la urmă, relațiile de nesfârșită dragoste dintre mamă și fiu se plasează în centrul dramei, în locul temei emigranților prigoniți.

imagine spectacol copilul viseaza

Spectacolul de la Teatrul Național este pus în scenă (la sala Meskin, una din sălile mici ale teatrului) de către Omri Nitzan, în decorul foarte simplu și totuși expresiv al Polinei Adamov, care a conceput și costumele; regizorul n-a făcut economie de inventivitate și a găsit aproape pentru fiecare dintre numeroasele scene care alcătuiesc piesa câte un ce vizual interesant: o pânză stilizată de corabie pentru vapor, un taburet lipit de șezutul unui funcționar delăsător, un megafon în loc de cap pentru nemernicul care nu acceptă intrarea în port a evadaților din iad etc., etc.

spectacol israel
Fotografii din spectacol

Distribuția spectacolului funcționează unitar și omogen ca ansamblu și joacă, toată, cu dăruire totală, într-un ritm excelent susținut, punând în valoare trăsăturile de caracter ale personajelor, trăsături abia schițate de dramaturg. Spre cinstea lor, actorii (numai douăzeci la număr, aproape fiecare în câte două sau trei roluri) joacă foarte ”la obiect”, fără a se lăsa târâți spre intonații lăcrimoase și lacrimogene de melodramă, în pofida muzicii spectacolului, muzica originală compusă de Iosef Berdenshvili, care e dulceagă, siropoasă și îmbie stăruitor la un vibrato plângăreț. Și mama (Ola Shor-Selektar) și fiul (Naama Shitrit) sunt pe deplin convingători, admirabili, iar restul distribuției îi susține cu deplin devotament. Dar emoție autentică, zguduire, cutremurare spectacolul nu stârnește, afară doar dacă ești sensibil la efectele melodramatice din text, amplificate sâcâitor de partitura muzicală. Spectacolul, ca și textul lui Hanoch Levin, nu transcende ilustrativul, ci rămâne captiv ilustrativului.

Arhiva rubricii Cronica de teatru 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.