”Cu reclama prin Bucureștiul interbelic (1)” de Mirela Nicolae

606
Mirela Nicolae reclame din presa interbelica Universul

Din presa de altadata rubrica logo leviathan.roViaţa citadinilor români din perioada interbelică a oscilat între grijile zilei de mâine, ale problemelor de la serviciu şi-ale familiei şi preocupările pentru plimbări, ieşiri la şosea sau în localuri, pentru lectură, teatru şi cinema.

Oamenii nu aveau televiziune, internet, telefon mobil dar îşi doreau ca, odată plecaţi de la locul de muncă, să petreacă un timp de calitate. Strungari, mici comercianţi şi funcţionari, intelectuali, băieţi de prăvălie, servante, ofiţeri nu mergeau doar la cafenele sau în parcuri. Erau şi mari amatori de socializare prin cultură.

Radiofonia a fost introdusă la noi în ţară, în mod experimental, în 1927. Oficial, radioul public românesc – devenit radio de stat în 1948 (primul şi singurul până în 1990) –  a început să emită la 1 noiembrie 1928 iar în vremurile de care vă scriu era un mijloc de socializare pentru că se asculta în grup apoi se dezbăteau cele auzite.

Cinema ARO în Bucureștiul interbelic. Sursa foto istoriafilmuluiromanesc.ro
Cinema ARO în Bucureștiul interbelic. Sursa foto: http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/ifr~cinematografe-din-vechiul-bucuresti-iii~202

Până la apariţia radioului în România, pentru a se informa, pe lângă telegraf, oamenii aveau acces la ziare, cărţi şi reviste. Profesionalizarea meseriei de jurnalist, începută la noi încă din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a luat amploare sub Regele Carol I, apoi sub Ferdinand Ȋntregitorul. Cultura română modernă a cunoscut o evoluţie spectaculoasă sub domnia lui Carol al II-lea, iar populaţia a avut un sprijin constant pentru ceea ce azi numim ”educaţie nonformală şi informală”.

Pe lângă promovarea inteligentă a domeniilor culturale, presa scrisă din anii ’20 – ’30 ai veacului trecut a dezvăluit modul în care erau încheiate contracte dubioase între aristocraţi, burghezi şi stat; a dat jos guverne; a promovat imaginea conducătorilor sau a denigrat-o; a încurajat manifestările de amploare (extremismul sau actele caritabile). Era, cu-adevarat, o presă liberă, chiar dacă patronii săi îşi exprimau public opţiunile politice bine conturate.

Ȋn acest context, reclamele şi publicitatea din viaţa orăşenilor interbelici le-au completat nevoia de informare, cunoaştere, acumulare; nu în cele din urmă, de petrecere a timpului liber.

Multele reclame stradale, dar şi inserate în jurnale sau diverse alte publicaţii mizau pe un desen însoţit adesea de o scurtă istorie a evenimentului, o poezie, un îndemn convingător. Ȋn best-seller-ul ”Ȋntoarcere în Bucureştiul interbelic” (1), Ioana Pârvulescu scrie că ”farmaciile pun pe ziduri şi în ziare anunţuri mari cu tot ce se poate evita, dacă ştii ce să cumperi de la domnii farmacişti şi tot ce se poate preveni sau vindeca.” Publicitatea, de orice natură, era gustată şi utilizată de cetăţeni. Vom parcurge vizual în miniserialul fotografic pe care vi-l propun, câteva dintre cele mai populare zone publicitare adresate cetăţenilor din oraşe.

Cinema Capitol, 1929
Cinema Capitol, 1929. Sursa foto: http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/ifr~cinematografe-din-vechiul-bucuresti-iii~202

Mă opresc pentru început la reclamele create pentru novatoarea artă de secol XX: filmul. Adesea importat şi de calitate îndoielnică, filmul a fost şi este pe gustul tuturor claselor sociale datorită limbajului accesibil, a varietăţii genurilor sale. Cei care vin la film o fac la început din curiozitate, mai apoi stimulaţi de afişele însoţite de texte care, de regulă, spun poveşti frumoase.

Perioada interbelică a fost epoca în care filmul mut s-a luptat să supravieţuiască în faţa celui sonor. Vedete ca Rudolph Valentino, Cristopher Lloyd, Pola Negri, Douglas Fairbanks, Charlie Chaplin s-au reinventat sau au trecut în uitare.

După cum aminteşte aceeaşi distinsă autoare Ioana Pârvulescu, citându-l pe scriitorul Emanoil Bucuţa, la nivelul anului 1933, filmul era vizionat zilnic în cele 50 de cinematografe din Capitală de aproape 150.000 de spectatori.

Publicitatea face parte din marketing, din arta de a vinde, deoarece după cum afirmă celebrul om de televiziune Larry King (2), ”toţi vindem câte ceva. În fiecare zi, la serviciu, ne vindem pe noi înşine, educaţia şi experienţa pe care le-avem, indiferent dacă suntem vânzători sau nu.”

Ȋn anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, reclamele au vândut foarte bine. Inclusiv filmul.

Reclame din ziarul ”Universul”, București, 1919 – 1924

________

(1) București, Editura Humanitas, 2012.

(2) Larry King, ”Secretele comunicării”, Editura Amaltea, 2002.

Vezi și: ”Breaking news… din anii 1920: «Ilustraţia săptămânală»” – articol de Pușa Roth la rubrica Din presa de altădată

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.