”Orchestra cânta vechiul cântec Începeți, voi eroi ai arenei
*
Începeți, voi eroi ai arenei,
Începeți jocul,
Începeți, voi eroi ai arenei,
Începeți jocul.”Franz Kafka, ”Scrieri postume și fragmente I”, București, Editura Rao, 1998, p. 216

O jumătate de oraș ține cu tine, victima vampirului care sunt.
Cealaltă jumătate de oraș nu știe cine a fost întâi vampirul: unii cred că tu m-ai făcut vampir, iar alții că eu te-am făcut vampir.
Jumătatea orașului care-i de partea ta crede că n-ai fost altceva decât victima, de la bun început.
Numai noi doi știm că ne-am jucat adeseori: tu erai cea mai dârză victimă, eu, cel mai slab de înger vampir.
Memoria noastră face riduri tot mai adânci; bine că ai unde să dosești scrisorile mele de fecioară nebună, de pe care sângele se decolorează pe zi ce trece.
De ochii lumii, sunt vampir cu acte în regulă, dar nu profesez. Scriu cu cerneală normală și nu poftesc la sângele nimănui, ba chiar nici măcar la al meu.
În șanțurile memoriei noastre susură un izvor cu apă vie.
Nu ne mai jucăm de-a victima și vampirul – ne-am găsit fiecare îngerul păzitor.
Uneori visăm un vampir bântuit de fantoma unei victime. Alteori visăm o victimă care așteaptă să fie bântuită de fantoma unui vampir. Dar vampirul nu poate să devină fantomă.
Numai noi doi știm că am fost victimele Vampirului Cupidon.
Ce ne-a venit să ne jucăm de-a vampirul și victima? Noi, două victime ale Vampirului Cupidon?
Doar așa, de ochii lumii, ne-am jucat de-a vampirul și victima.
Ne-am jucat așa de-adevăratelea, încât aproape c-am uitat cine suntem: victimele Vampirului Cupidon.
Vreau să știi că mi-a plăcut cum ne jucam în vremurile acelea bune când habar nu aveam cine-i vampirul, cine-i victima, iar eu credeam că-ți scriu cu sângele meu.
Acum avem fiecare îngerul său păzitor și jucăm alte jocuri. Să ne fie de bine.
Fotografii (decembrie 2014) & colaj (11/24 martie 2016) de Ana Ionesei
Vezi și: ”Povestea sufleorului ”– schiță după un fragment de Franz Kafka de Ana Ionesei
”Masca și papucul”, fantezie autumnală după un fragment de Franz Kafka de Ana Ionesei