1. O introducere amară
Să ne amintim cum spunea Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi… [s.n.]” Atunci când doi oameni se fac reciproc idioţi, nu-i contrazice. Un vechi eseist american scria așa: „Congresul este alcătuit din aproximativ o treime ticăloşi, aproximativ două treimi idioţi [s.n.] şi aproximativ trei treimi laşi”. Și ce? Numai la ei?
Idiotul este specimenul tot mai des întâlnit azi, care exprimă, prin ceea ce face și spune, nerozie, stupiditate etc., și i se mai spune cretin, imbecil, tâmpit. Îmi amintesc o replică dintr-o celebră piesă de teatru: „Să zicem că eşti idiot și să zicem că eşti membru al Parlamentului; dar asta înseamnă deja că mă repet.”
În limba greacă a democraţiei ateniene cuvântul idiōtēs însemna cel care face opinie separată şi refuză să ia parte la viaţa cetăţii, o persoană egoistă centrată exclusiv pe interesele sale private, care era privită cu dispreţ de cetăţeni tocmai pentru că nu dorea să participe activ la viaţa publică. Evul Mediu i-a schimbat înţelesul transformându-l în „persoană needucată sau ignorantă”. Modernitatea, corectă politic, i-a atribuit cuvântului și un înţeles ce ţine de patologia psihiatrică, persoană cu deficienţe mentale. Mai nou, cuvântul este recuperat de educatorii americani şi reconsiderat din perspectiva alienării accentuate a electoratului american care se dezinteresează din ce în ce mai accentuat de datoriile sale civice şi de implicarea în deciziile fundamentale ale societăţii în care trăiesc. În timpurile în care trăim „idioţia”, ca dezinteres faţă de treburile publice, este atitudinea dominantă nu numai în Statele Unite, dar şi în Uniunea Europeană şi, mai ales, în România. Dacă în democraţiile cu vechi ştate de funcţii acest fenomen era privit ca o ameninţare, la noi el este privit ca un mare avantaj şi chiar încurajat. Bine, nu numai la noi, uitați-vă peste ocean, e marcă înregistrată la o casă încă albă… Pentru politicienii care doresc să facă doar ce vor ei, un electorat cu adevărat interesat de viaţa cetăţii, care să aibă opinii puternice şi argumentate este un mare pericol. Ca urmare, cetăţenii trebuie descurajaţi să participe la viaţa publică şi încurajaţi să se dedice unor îndeletniciri egoiste, care să îi ţină cât mai departe de viaţa publică. Dacă făcând asta sunt şi „utili”, în sensul în care să poată fi „jefuiţi” prin taxe ulterior, atunci se împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură. Așa spunea un jurnalist cunoscut din America cea puternică și expansiv-donaldistă…
Înţelepciunea populară românească a păstrat pentru cuvântul idiot și un înţeles apropiat cumva de cel originar: persoană care acţionează nebuneşte, contraproductiv, într-un mod care poate duce la dispariţia sa.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
