De-a joaca la „Nino Nino”

75
nino nino

logo zambetul uneste articoleTimpul planificat pentru desfășurarea activităţilor grupului „Nino Nino”, parte integrantă a proiectului ,,Zâmbetul uneşte” iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, este de aproximativ o oră şi jumătate, ca să nu se plictisească.

E mult, e puţin? Nici aşa, nici aşa, pentru că la „Nino Nino” totul este o joacă, joacă educativă, fireşte, dar întâlnirea durează în realitate trei ore, adică dublu. Cum aşa? Staţi să vedeţi!logo bibl jud braila

Sâmbătă, 19 martie 2022, întâlnirea a fost programată pentru ora 11.00, la bibliotecă. Şefulicuţă, în drum spre locul de întâlnire, se întâlnește cu cinci fetiţe din grup care locuiesc în apropierea casei lui. De data aceasta, a trebuit să treacă şi pe la Sala Polivalentă ca să o „recupereze” pe Roxana Ioana Dan care a participat la un meci de handbal. Roxana este membră a echipei de handbal HC Dunărea Brăila – juniori şi a repurtat multe victorii în competiţiile cu alte echipe din alte localităţi. E important să menţionăm asta.

Discuţiile despre ce au de făcut în acea zi încep pe drum, în autobuz. Până ajung la bibliotecă, programul este ca şi făcut. Ştiu şi călătorii din autobuz, pentru că fetele vorbesc tare.

Primul lucru pe care îl fac fetiţele, după ce au ajuns la bibliotecă, este să ronţăie chipsuri pe care Şefulicuţă le-a cumpărat pe drum pe motiv că de fiecare dată fetele se plâng că le e foame. Roxana, în acest timp, ne povesteşte cum a marcat ea goluri la meci. Ba ne şi arată.

Nira Guedenon desenează, Daria State face tumbe, executate corect de altfel, Alma Guedenon chiuie şi ţopăie ca o vrăbiuţă, iar Roxana le provoacă pe toate la zbenguială. O oră durează asta.

Mai fă, Şefulicuţă, activitate artistică dacă mai poţi!

Răsfăţatele sunt ele jucăuşe, dar sunt atente la ceea ce le spune Şefulicuţă care parcă vorbeşte la pereţi, dar îndată ce încep repetiţiile, fetele ştiu ce au de făcut.

Se dă drumul la muzică cu melodiile pe care fetele trebuie să realizeze dansul cu sincron. Stop joc! Fetele iau în serios situaţia şi încep să danseze cum ştie fiecare că-i mai bine. Nu merge. Controlul coregrafiei îl preia Daria Floricica care are într-adevăr talent la dans.

După ce Şefulicuţă a încercat să le descrie scenariul următoarei ediţii de ştiri „Nino Nino şi Brăila”, joaca a luat şi mai mare avânt. Şi uite aşa a mai trecut o oră. Timp în care Şefulicuţă a observat că unele fete au spirit de observaţie la unele mişcări şi de aceea le-a propus să mimeze. Cum să nu? Le-a plăcut enorm şi gata!, au creat pe loc un moment de pantomimă.

Ah!, am uitat să precizăm. La sfârşitul lunii aprilie va avea loc la bibliotecă lansarea cărţii ,Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii de Lică Barbu, carte publicată la Editura Leviathan, ocazie cu care grupul ,,Nino Nino” va susţine un mic spectacol şi de aceea copiii au început pregătirile artistice pentru acest eveniment.

După repetiţii, fetiţele au ţopăit în parcul de joacă amenajat în curtea bibliotecii, cum fac de fiecare dată. Noroc că Roxana avea întâlnire cu colegele ei de la handbal, căci Şefulicuţă era nevoit să mai rabde un timp pentru a le supraveghea.

Toată „nebunia” s-a terminat la ora 14.00. Ce spuneam?

Am subliniat de multe ori că activitatea fetițelor din cadrul proiectului „Zâmbetul uneşte” este o joacă. Graniţa dintre joacă şi lucrul mai serios este aproape inexistentă. Copiii prind mai repede noţiuni despre artă şi cultură, despre istorie şi geografie, despre expresii verbale corecte, despre cărţi şi literatură, despre conduita morală, despre prietenie şi despre familie.

Copiii comunică cu tot Universul, îşi iau responsabilităţi, viseză cu ochi deschişi, uită de telefoane şi de alte forme „civilizate” care le „fură” libertatea de a se juca.

Dacă nu ne credeţi, întrebaţi-le!

Dovada acestor afirmaţii este timpul de aproape trei ani în care s-au desfăşurat foarte multe acţiuni menite să educe copiii prin joacă, universul copilăriei lor.

Dragi copii din lumea întreagă! Poftiţi la joacă în grupul „Nino Nino”!

Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește

https://www.youtube.com/channel/UCmkAUJKMxL4VjfZyjcIPkhA

Pagina Zâmbetul unește

Pagina de facebook a proiectului

Volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei, Editura Leviathan, 2021, click aici.

Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii de Lică Barbu, Editura Leviathan, click aici.

zambetul uneste

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.