”Deschide-ți inima”, eveniment caritabil

65
Poza Visan

logo asociația culturala semper artesÎn cadrul evenimentului caritabil ”Deschide-ți inima”, organizat  de Asociația Culturală ”Semper Artes” în parteneriat cu Agenția Pentru Protecția Mediului, Iași, actorul Dorel Vișan s-a întâlnit cu seniorii Căminului de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iași, vorbindu-le despre semnificația sărbătorii Nașterii Domnului și despre relația omului cu divinitatea, dar și despre relațiile interumane, cu trimitere directă spre cele de familie care trebuie să se bazeze pe iubire. Pentru a crea un plus de emoție, maestrul a recitat din versurile poeților George Coșbuc, Octavian Goga și Adrian Păunescu. La finalul întâlnirii a recitat poemul Rochia roșie a mamei, semnat de poeta americană Carol Lynn Pearson, un poem despre drama femeii care, ajunsă la sfârșitul vieții, realizează că sacrificiul ei i-a făcut dependenți pe membrii familiei sale, iar finalul este, de fapt, tragedia celorlalți rămași fără sprijinul soției și, respectiv, mamei. Întâlnirea de la Căminul de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost deschisă de Corul ”Basileus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Vasile cel Mare”, Iași, condus de părintele prof. Mihai Ursache, care a interpretat colinde vechi românești. În final, soprana Marina Porumb a interpretat trei valsuri (pentru voce și pian) de Vasile Timiș, pe versuri de Mihai Eminescu: Și dacă…, După ce atâta vreme și Să fie soare-n asfințit.

La Căminul de pensionari ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” se află în prezent 160 de membri (cel mai în vârstă a împlinit 100 de ani), iar cu această ocazie au primit daruri oferite de sponsori.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.