„Despre fățărnicie” de Ionuț Cristache

259
Caricatură, Chicago, 1902
Caricatură, Chicago, 1902

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roDoi…

Vorbe celebre despre fățărnicie și fățarnici

O adolescentă (fostă elevă) se întreba: prefăcătoria, cinismul şi ipocrizia, ce e cu astea? Și răspundea: este arsenalul unui „respectabil” politician. Chiar așa, domnișoară, să ne amintim cum scria, de mult, Molière, fățărnicia „este un viciu privilegiat, care astupă, cu mâna ei, gura tuturor şi se bucură în pace de o impunitate suverană”. Desigur, fățărnicia nu e numai un defect, aşa cum cred moraliştii, ci şi un mod de a-ţi conserva energia şi de a evita situaţiile penibile. Probabil că din acest motiv Tudor Mușatescu credea că „refuzul sincer este preferabil aprobării ipocrite”.

Dacă revenim la politică, mare dreptate avea cineva, un guvern conservator înseamnă ipocrizia organizată. În hainele de duminică, fățarnicii nu sunt ei înşişi, iar lacrimile oricând pregătite arată prefăcătorie, nu jale. La Bruyère afirma, de altfel, că „există o falsă modestie care este deşertăciune, o falsă glorie care este nesocotinţă, o falsă măreţie care este o micime, o falsă virtute care este făţărnicie, o falsă înţelepciune care este prefăcătorie”. Iar Tolstoi scria, în Ana Karenina, că „o prefăcătorie oarecare poate înşela pe omul extrem de deştept şi de pătrunzător, pe când copilul cel mai mărginit o descoperă îndată, din instinct, oricât de bine ar fi ascunsă prefăcătoria şi simte o repulsie faţă de ea”.

Adevărul izbucneşte, la urma urmei, în ciuda prefăcătoriei, dar Octavian Paler spune că anticii aveau aceleaşi ipocrizii ca şi noi. Superstiţia, idolatria şi fățărnicia „au salarii mari” în vreme ce adevărul iese la cerşit. Despre un personaj se spunea că este atât de fățarnic încât, atunci când ipocrizia lui îl va distruge, deşi va fi în iad, va declara că este în rai.

Ne amintim puțin și de Democrit, „falşi şi ipocriţi sunt cei care toate le fac cu vorba şi în realitate nu duc nimic la împlinire”. Nimeni nu poate purta prea mult masca prefăcătoriei, ceea ce-i prefăcut repede revine la natura sa. Și, mai zice un proverb românesc, „fățarnicul în adevăr dulce te sărută, dar unde te sărută multă vreme te ustură”.

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache 

A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.  

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.