1. O floare rară, cum se spune…
Așa, ca la „carte”, recunoștința este un sentiment pozitiv pe care o persoană îl simte față de altă persoană, atunci când aceasta i-a făcut un bine, o favoare sau i-a făcut un dar, ea include o datorie morală și o prețuire a ajutorului dat, întărește legăturile sociale, prin faptul că leagă indivizii prin acțiunile lor și întărește sentimentul de apartenență. Răceala dicționarului… Și, mai departe, e cam „ușchită” explicația, persoana față de care se îndreaptă recunoștința își îmbunătățește autostima prin aceea că faptele sale sunt apreciate; psihanaliștii zic că sentimentul opus recunoștinței este invidia. Și n-am terminat, recunoștința se manifestă printr-un limbaj politicos și amabil, comportament amiabil etc. Vezi lumea noastră, toată plină de recunoștințe!
În religie, recunoștința se reflectă în rugăciuni, pelerinaje, jertfe, ritualuri etc. Multe le știm prea bine, cu moaște, cu elogieri cucernice etc. Să facem și o mică incursiune pioasă; în iudaism, recunoștința este o parte importantă a cultului și face parte din toate aspectele vieții credinciosului, acolo toate lucrurile vin de la Dumnezeu și, pentru aceasta, recunoștința este foarte importantă pentru evrei; ca semn de recunoștință, evreii fac rugăciuni și recită mai mult de 100 de adorații pe zi, adorații numite berakhots. În islamism, Coranul este plin de ideea de recunoștință, îi încurajează pe adepții săi să fie recunoscători lui Dumnezeu în orice situație, insistă pe ideea că acei care vor fi recunoscători vor fi răsplătiți cu mari plăceri. O zicală musulmană clasică zice că „primii care vor intra în Rai vor fi cei care au adus recunoștință lui Dumnezeu, în orice circumstanță”. Rugăciunea zilnică încurajează adepții în a se ruga de cinci ori pe zi, rugăciuni în care să-l slăvească pe Dumnezeu pentru toată bunătatea sa, iar postul din perioada Ramadanului are scopul de a insufla credincioșilor starea de recunoștință. În creștinism, se spune că recunoștința modelează viața creștină, Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor bune și, pentru aceasta, se naște sentimentul de datorie morală, recunoștința fiind o virtute care nu se manifestă doar prin gânduri și rugăciuni, ci și prin fapte.
Recunoştinţa ne luminează viaţa, zicea un poet de altădată, ea este o floare rară; deci, n-am mai avea de ce să ne mirăm că suntem atât de bolnavi sufleteşte şi că este atât de multă suferinţă în lume, mai scria el. Suntem mai mereu nemulţumiţi de viaţa noastră şi aşteptăm momentul în care să primim şi noi bucuria la care suntem chemaţi, dar către care nu ştim să ne îndreptăm. Floarea cea rară e pierdută în ceață, stă ofilită dincolo de orizont…
Să mai vedem și altceva, rezultatele unui studiu realizat la Universitatea Davis din California au arătat că oamenii recunoscători au niveluri mai ridicate de emoţii pozitive, de satisfacţie de viaţă și vitalitate și de optimism şi niveluri mai scăzute de depresie şi stres; ei nu neagă sau ignoră aspectele apăsătoare din viaţa lor, dar acordă o importanţă mai mică bunurilor materiale şi sunt mai puţin înclinaţi să se judece pe ei înşişi ori pe ceilalţi, în termenii succesului material, ai posesiunilor acumulate, sunt mai puţin invidioşi pe ceilalţi şi mai predispuşi la „a face milostenie”. Tot acest studiu arată că și credincioşii practicanţi sunt mai predispuşi către recunoştinţă, sunt mai empatici şi deschişi faţă de aproapele lor, mai implicaţi în comunităţile din care fac parte.
Gata, suntem plini de recunoștință, până aici; să mai vedem…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
