De câte ori s-a spus că „viața e un teatru”? De câte ori s-a mai spus și că „în teatru se reprezintă pe scenă o iluzie, pentru ca apoi să se demaște jocul de pe scenă ca o simplă iluzie”? De multe ori…
Este teatrul o imagine a vieții noastre? Firește… El poate să-ți arate că aroganța și orgoliul sunt cu un pas înaintea căderii și să ne pună în față o întreagă reprezentație nemiloasă a vulnerabilității omenești. Să ne amintim cum scria Shakespeare în Cum vă place: „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori./ Răsar şi pier cu rândul, fiecare:/ Mai multe roluri joacă omu-n viaţă,/ Iar actele sunt cele şapte vârste…”
Și apoi, să ne mai amintim și că viața e scurtă, mult prea scurtă. În Macbeth actorul rostește cu patimă: „Viața e doar o schimbătoare imagine de umbre/ Un biet comediant, care-și dă aere și scrâșnește din dinți/ Câte un ceas pe scenă/ Apoi el a uitat/ Basmul spus este povestit de-un idiot/ Plin de zgomote și de mânie/ Cu vorbe mari, dar fără înțeles”…
Și încă ceva, atunci când nu asemuiesc viața cu o piesă de teatru, oamenii o compară cu un vis. Tot marele dramaturg scrie că: „Suntem din țesătura din care și visele-s făcute/ Și astă mică viață un somn o înconjoară”…
Pentru scena finală, înainte să cadă cortina peste iluziile de pe scenă, vă mai aduc și aceste cuvinte dintr-un scriitor spaniol, Calderón, în piesa lui de teatru Viața e un vis: „Ce e viața? Spumă găunoasă… Ce e viața? O iluzie, o umbră, o ficțiune și cel mai mare bine al ei e fără preț, căci toată viața e un vis.”
Și pentru că nu s-au oprit încă aplauzele în sală, vă mai aduc un gând de înțelept chinez: „…odată am visat că eram o pasăre de vară și acum eu nu mai știu dacă sunt Chuang Tze care a visat că era o pasăre de vară sau dacă eu sunt de fapt pasărea de vară care visează că aș fi Chuang Tze”…
Și o concluzie de primăvară… Toate câte sunt străbat nopțile și le acoperă cu un vuiet. Ai în spate sângele unui singur om și tot e greu să reziști. Ce rămâne din viața unui om? Te trezești și nu știi unde te afli și este inutil să mai repari ceva. Până și amurgul își așteaptă umbrele, iar oamenii albi se zăresc în depărtare. Salutați-i cu o vorbă bună…
Viața? Îmi place pilda care urmează… Viața este un pumn de pietricele colorate! Un om a găsit o pungă mare cu pietricele colorate pe țărmul unei ape. A luat-o și mergând spre casă începu să arunce pietricele în apă, ținti păsările care treceau pe deasupra, se amuza aruncându-le aiurea. În momentul în care mai avea în pungă doar două, trei pietricele, pe care se pregătea să le arunce și pe astea fără rost, s-a întâlnit cu un vecin, acesta s-a uitat la pietricele după care zise: „De unde ai pietricelele acestea, fiindcă sunt foarte prețioase?” Aflând asta, omul nostru plecă disperat să caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu să mai găsească ceva. Așa facem și noi cu zilele vieții noastre.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
