Așa cum s-a stabilit prin Legea 225/2021, valoarea indicatorului social de referință (ISR) se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, dar doar dacă aceasta are o valoare pozitivă. Pentru 2022, INS a publicat o rată a inflației de 13,8%. Astfel, ISR va crește de la 525,5 lei la 598 de lei anul acesta în martie.
Asta înseamnă că toate ajutoarele sociale calculate pe baza valorii ISR se vor majora din martie. Printre cele mai importante drepturi care se acordă în funcție de ISR se numără indemnizația de șomaj, ajutorul social, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului ș.a.
Indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap se majorează la 419 lei (70% din ISR), în cazul existenței unui handicap grav, și la 317 lei (53% din ISR), în cazul handicapului accentuat.
De asemenea, din martie va crește și limita minimă a cuantumului indemnizației lunare aferente concediului de creștere a copilului. Astfel, pragul minim al acesteia va fi din martie de 1.495 de lei.
Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com
Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.





















