Educația adulților, între formare, formalitate și necesitate

73
seminar erasmus polonia

Ancheta asupra Educaţiei Adulţilor (AEDA), desfăşurată în anul 2016 de Institutul Național de Statistică, arată că românii cu vârste cuprinse între 25 – 64 de ani își doresc să se educe, să participe la viața cetății și la deciziile comunitare. Astfel, 65,4% din totalul populației adulte a declarat că a urmat în perioada septembrie 2015 – septembrie 2016, una sau mai multe activități de învățare în cadrul educației formale, non-formale sau informale. Cel mai scăzut interes a fost pentru educația formală (doar 1,7%), educația nonformală fiind agreată de 5,6% de adulții din panelul care a făcut obiectul cercetării. În continuare, cei mai mulți adulți români preferă să se educe informal (64,2%) învățând singuri sau cu ajutorul celor apropiați, școlindu-se la locul de muncă sau în cadrul altor evenimente mai mult sau mai puțin planificate.

În perioada 8 – 11 octombrie 2019, la Varșovia (Polonia) va avea loc seminarul internațional Key competences for adults in cultural institutions – Competențe-cheie pentru adulții din instituțiile culturale, un eveniment interactiv de educație nonformală.

Asociația Culturală Leviathan prin ziarista Mirela Nicolae a fost selectată să participe la această întâlnire care își propune să aducă împreună reprezentanți ai organizațiilor culturale care se adresează educației adulților. Seminarul îi invită pe specialiștii veniți din peste zece țări la un schimb de bune practici, la discuții despre noi idei și le oferă posibilitatea găsirii unor parteneri pentru proiecte viitoare.

50 de traineri, profesori, formatori, jurnaliști din Polonia, Italia, Irlanda de Nord, Lituania, Belgia, Grecia, Croația Norvegia, Olanda, România și-au exprimat dorința de a crea împreună școli de mentorat, schimburi de experiență pentru seniori, activități culturale și educaționale internaționale. Și, cine știe? Poate mentalitatea de a învăța singuri, care este prezentă și confirmată nu doar în România ci și în alte țări, se va schimba puțin în viitor.

Seminarul Key competences for adults in cultural institutions – Competențe-cheie pentru adulții din instituțiile culturale este implementat prin Activitățile de Cooperare Transnațională (TCA) permise de programul european Erasmus plus și Agențiile Naționale afiliate acestuia.

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.