Acasă Descoperă scriitorul din tine! ”Dincoace de apusul de soare” de Cornelia Bartels

”Dincoace de apusul de soare” de Cornelia Bartels

78
”Apus de soare pe Mediterana”. Fotografie de Pușa Roth
”Apus de soare pe Mediterana”. Fotografie de Pușa Roth

logo rubrica concurs cu premii descoperă scriitorul din tineText premiat la concursul  de eseuri realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, ediția a patra (18 septembrie – 1 octombrie 2019), cu tema: Gânduri de toamnă.

Când am terminat ultimele rânduri și am pus punct frazei finale, m-am grăbit să trimit mai departe textul, neținând cont de cât de târziu era. Voiam să-l trimit în aceeași zi în care l-am și scris… Eram sigură că era puțin după miezul nopții. Mă apucasem de lucru înainte de ora zece noaptea, căci eu devin activă noaptea, ziua o petrec ocupându-mi timpul cu tot felul de treburi, dar nu de scris. Noaptea îmi rezerv bucuria asta, în liniște, când sunt numai cu mine și cu gândurile mele… singură, în fața cuvintelor. Când mă las supusă de ele, când ele se alcătuiesc cu ajutorul cuvântului în fraze și mă învăluie într-o mantie dintr-o lume atât de credincioasă mie și-mi aplec pleoapele sufletului și ale trupului în fața lor.

Cornelia Bartels
Cornelia Bartels

Așadar, când am terminat de scris și după ce am trimis mai departe textul, m-am ridicat de pe scaun și am părăsit ecranul computerului obosită, dar cu o mare liniște și bucurie interioară. Terminasem să aștern pe hârtie o poveste, pe care o purtam cu mine în suflet și în gând de multă vreme. M-am dus pe balcon, ca să-mi limpezesc ochii și gândurile, tăcerea nopții și răcoarea ei îmi  făceau bine. Dar spre marea mea surprindere, pe balcon nu m-a întâmpinat noaptea, cu luna și răcoarea toamnei care băteau la ușă, așa cum mă așteptam, ci un răsărit de soare minunat. Și, trebuie să recunosc, toamna soarele răsare altfel, de parcă este mai jos, într-un alt colț de cer, balansând între azur și zenit, mai aproape de noi. M-a învăluit o bucurie atât de mare, că aproape îmi venea să strig, să cânt, să dansez, să-l îmbrățișez, nici gând să merg la culcare. Nici o oboseală. Din contră, mă simțeam mai trează și mai dornică să întâmpin ziua dimpreună cu EI, toamna și soarele toamnei… să întâmpin și să trăiesc echinocțiul, când ziua este egală cu noaptea, când se reașează balanța cerului…

A fost o mare surpriză. Nu mă așteptasem. Răsăritul acela de soare îmi prevestea ceva nou. Mă întâmpina luminos și calm, liniștit. Își făcea loc în fața ochilor mei obosiți, înlăturând întunericul nopții. De mult nu mai văzusem un asemena spectacol. În ultimul timp admirasem apusuri de soare, când lumina se lăsa absorbită încet, încet de amurgul nopții, învăluindu-ne de nostalgia trecerii unei alte zile din viață. Și era departe, lăsându-se furat de întuneric.

Dar acum, privindu-l, mă simțeam foarte aproape de el, era dincoace de mine și mă invita să-l însoțesc, începând alături de el o nouă zi. O nouă zi de septembrie, când mă aflam dincoace de răsăritul de soare, sau cel puțin așa mă simțeam eu în clipa aceea. Îmi aparținea. Mi se dăruia.

Căci dincolo de el, în lumea lui fierbinte, este cu totul altceva și nici nu puteam să îndrăznesc să ajung acolo. Să mă apropii de el. Dincolo e lumea flăcărilor și a Păsării Phoenix, care-și are cuibul ei de plante aromatice, de smirnă și tămâie, este povestea ei nemuritoare ascunsă în spatele soarelui.

Dincoace eram noi, față în față întâmpinând o nouă zi a lui septembrie. Ah, și când mă gândesc că în această lună brumărie, pe lângă acel 23 septembrie, ziua echinocțiului de toamnă, singurul moment al anului când ziua este egală cu noaptea și apoi noaptea își câștigă minutele în lupta cu timpul și-și prelungește nopțile până în iarnă, scurtând ziua… în luna septembrie, în ziua a 29-a, după calendarul ebraic, începe un an nou… sărbătorit timp de două zile cu urările de an nou cu belșug și bucurii, când se pun pe masă mere unse cu miere și toate roadele toamnei, simbol al belșugului… Deci un alt început… sentiment care m-a însoțit permanent din ziua aceea…

Cândva citisem într-o carte a lui C. G. Jung că viața unui om se poate imagina și orândui după poziția soarelui pe cer. Răsăritul aparține nașterii și tinereții, copilăriei, apoi așa cum soarele se ridică la mijlocul cerului, tot așa și omul ajunge la mijlocul vieții, al formării lui, maturizării, împlinirii, îndreptându-se înspre apusul de soare, dimpreună cu îmbătrânirea și moartea. Asta spus cât se poate de simplu și fără exigența unui specialist. Iertare pentru asta, dar cele citite și reținute după înțelesul meu m-au obsedat multă vreme. Numai gândul că soarele mă însoțește de-a lungul vieții mă impresionase teribil de mult. Eu chiar trăiam, respectam această tacită înțelegere între noi. Nu era niciun dincolo și niciun dincoace, eram cu el pe umeri, cu el împletit în împlinirea vieții ce-mi fusese dăruită deodată cu răsăritul. Multe bucurii, multe nebucurii și trăiri de tot felul m-au condus pe drumul hărăzit. Am trăit, m-am bucurat, am iubit, am urât și am suferit, am renăscut de câteva ori, ca Pasărea Phoenix din propria mea cenușă, m-am ridicat și am zburat mai departe spre soare, căutându-l. Știam că îl aflu în mijlocul cerului și îmi dăruia puteri pentru alte zboruri și alte coborâșuri… spre apus. Este foarte ușor de înțeles acum de ce eram atât de mulțumită cu așezarea vieții după soare, căci soarta mi-a ales drumuri noi în viață, în altă lume, în altă țară, tocmai când mă aflam în călătoria mea cu soarele spre mijlocul vieții… mijlocul cerului… Viața mi-a fost împărțită exact în două lumi, pe care acum le pot mai bine defini și deosebi… Răsăritul și o parte din mijlocul soarelui le-am trăit acolo, în România, iar jumătatea cealaltă, cu soarele la mijlocul cerului, aici, în Germania, într-o altă lume, în alte condiții de viață, unde m-am format și maturizat altfel. Înțelegând viața altfel, croindu-mi noul drum după altfel de criterii, reinventându-mă să gândesc și să vorbesc altfel, să mă maturizez altfel, înțelegând rostul meu pe pământ altfel… așa încât apusul îl aștept acum, aici, cu calm și răbdare.

Dar, totuși, de la o vreme, am început să gândesc altfel și să las să se piardă în uitare această poveste cu soarele, pe care am citit-o cândva, de mult, într-o carte. Mă apropiasem atât de mult de perioada apusului, că aproape mă speria… mă copleșea. Poate de aici și nostalgia apusurilor de soare și a timpului care ne petrece pas cu pas, determinându-ne calea vieții. Ah, timpul, o mare iluzie pe care o purtăm cu teamă, căci îl bănuim mai puternic, determinant. Cu care ne luptăm fără să-l putem opri. Oare există? Nici nu știu ce să mai cred… Dar aici timpul îți dă mai mult șansa să-l prețuiești și să-l prelungești… Clepsidra parcă își lasă nisipul mai încet să se strecoare… O iluzie? Oricum,vârsta se joacă cu bătrânețea, lăsându-ți loc să te copilărești cu ea încă un timp… sperând.

Acum cred în anotimpuri. Mi-am alcătuit o clasificare și distribuire a vieții după anotimpuri. Simplu spus, ar fi cam așa… Primăvara, desigur nașterea, copilăria, tinerețea, vara, maturizarea, formarea profesională, familia, copiii, vise, planuri, realizări, eșecuri, lacrimi, tristeți, pierderi, toate la un loc, toamna, împlinirea totală, bucuria înțelepciunii căpătată din experiențele vieții, speranța și mândria celor realizate, adunate, strânse cu eforturi, cu bucurie, cu trudă, cu credință. Iarna, liniștită, hibernare în cămara sufletului, înfruptându-te din roadele culese în toamna vieții până la sfârșitul sfârșitului. Dăruiesc fiecărui anotimp treizeci de ani. Ah, cât pot fi de generoasă și optimistă! Eu mă aflu de câțiva ani buni în plină toamnă a vieții și mă grăbesc cu o mare sete de viață să o trăiesc cât mai frumos. Mai demn, ca o răsplată față de un asemena anotimp minunat. Darnic cu noi. Ocrotitor și nostalgic. Acum, în toamna vieții îmi retrăiesc cu o mare emoție amintirile copilăriei, uitând mai degrabă câte ceva din ceea ce am făcut azi sau ieri. Amintirile revin în memorie cu o puternică lumină a retrăirii acelor momente din trecut. Revin parcă filtrate de o lumină interioară a sufletului, cernând amănunte, culori, arome, căci toamna are mirosul ei de frunză căzută, de iarbă arsă, de parcă ar fi aievea. Uiți nume, locuri, unele persoane își pierd chipul, unele întâmplări nu mai păstrează din rezonanța și emoțiile de odinioară, dar nu poți uita toamnele copilăriei, mai ales cele petrecute la țară, cu mirosul câmpului, al pădurii, al ierbii și al fânului cosit, al porumbului scuturat de pe coceni de mâinile bătătorite ale femeilor din sat, adunate la o clacă… Nu poți să nu auzi tocănitul morii de la capătul satului… și să uiți praful ridicat în spatele căruțelor care se întorc în sat cu sacii plini de făină și mălai. Merele căzute, de parcă erai invitat să le ridici și să le guști aroma. Gutuile care rămâneau pe pervazul ferestrelor până iarna târziu, luminând geamurile de întunericul nopții. Rămâneau mereu galbene și luminoase. Și dacă între amintiri mai regăsești și câteva zile petrecute undeva într-o vie, la cules de struguri… atunci tabloul este din ce în ce mai bogat. Îmi reamintesc cum mama și cu tata se reîntorceau de la Urlați toamna, cu strugurii abia culeși. Apoi, cu câtă bucurie ne urcam în podul casei și atârnam ciorchinii alături de mama, ca să nu se strice. Aveam struguri toată toamna și ceva din iarnă. Uneori se stafideau. Bucuria noastră. În toamna vieții, trecutul devine pentru o clipă realitate, cu oamenii iubiți și pierduți dincolo de soare… și devii copil pentru o clipă, întinerești, iubești, trezești doruri pierdute, un mare dor de toate, cât îți mai poti reaminti. Uitând, de fapt, ce urmează după toamnă. Esențial este ca să deprinzi mintea, aflată în toamna vieții, să vegheze asupra inimii și să o ajute să se simtă tânără. Psalmii spun că cine seamănă în lacrimi culege cu bucurie. Culegem toamna. Un adevăr trăit. O speranță care ne mângîie acum, în prag de toamnă, ca o grabnică izbăvire din adevărul nebucuriilor vieții. Lacrimile se lasă împerecheate cu stropii ploilor reci de toamnă, nelăsând loc tristeții. Ploaia rămâne pentru mine simbolul belșugului, ea umple pământul cu seva încolțirilor și înmuguririi din primăvară.

Despre toamnă au scris poeții versuri minunate, s-au pictat tablouri pline de culoare, s-au fotografiat pădurile aurii și frunzele ruginite și câmpurile pline de flori, s-au compus partituri muzicale pe care, odată, ascultându-le, nu le poți uita… Și parcă acum mă însoțește muzica lui Vivaldi, Toamna lui, ascultată nu de mult la radio. Deh, mă aflu cu adevărat în plină toamnă și rezonez autumnal. Încerc să mă confund și să mă învălui în minunatele ei culori, învăluindu-mi trupul în pulovere, bluze, șaluri asortate… maro, galben, verde, grena, mov. Culorile florilor se răsfrâng în culorile hainelor de toamnă, încălzindu-mă. Nu e ușor să te afli în toamna vieții și nu cred că aș mai putea adăuga ceva despre încărcătura, bogăția și frumusețea ei. Dar, mărtur7isesc că niciodată toamna nu a fost mai frumoasă ca acum, ca în dimineața în care am văzut răsăritul aproape, dincoace, înspre mine. Toamna vieții este atât de generoasă cu noi, cu mine, cu tine, pentru că ne însoțește cu calm și ocrotitor încă mulți ani, conducându-ne spre primăverile, verile, alte toamne și iernile timpului astrologic, anotimpuri aducătoare de evenimente și schimbări pe care ne străduim să le întâmpinăm mereu și mereu. Toamna vieții te pregătește pentru o altă etapă a trăirii vieții ce-ți este dăruită… pentru hibernarea într-o iarnă a vieții care nu se știe cât durează sau când se instalează în sufletul tău. Oricum, atunci nu mai poți schimba nimic, nu mai poți spera să ai putere și să fii trezit la reîntâlnirea unui răsărit de soare dincoace de tine, atât de aproape și de blând, dintr-o zi de toamnă astrologică, aflându-te în plină toamnă a vieții de care mă bucur enorm, sperând în alte și alte anotimpuri.

Mönchengladbach, Germania

Vezi: Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!

Detalii despre obiectivele proiectului în pagina Descoperă scriitorul din tine!

Pagina de facebook Descoperă scriitorul din tine

Pagina de facebook Diaspora culturală românească

• Cele patru numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.

• Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.

• Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.  

NICIUN COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: