Evocare Nicolae Steinhardt de Veronica Pavel Lerner

428
veronica pavel lerner n steinhardt

logo carte rubrica leviathan.roLa Editura Vatra Veche din Târgu-Mureș a apărut un emoționant volum memorialistic semnat de Veronica Pavel Lerner dedicat marelui om de cultură Nicolae Steinhardt, scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. În acest volum intitulat N. Steinhardt, în care spui că nu crezi…, autoarea  și-a depănat amintirile, a introdus scrisorile acestuia, dar și mărturii ale prietenilor săi, documente etc. O carte dedicată monahului de la Rohia, o carte care va întregi, pentru cititorii de azi, dimensiunea umană a acestui om excepțional.

Nicolae Steinhardt, portret de Adina Romanescu, 2017
Nicolae Steinhardt, portret de Adina Romanescu, 2017

„Evocările Veronicăi Pavel Lerner, într-un  an omagial (2019 – 30 de ani de la moartea lui N. Steinhardt), nu doar că l-au readus într-un orizont permanent de întâlnire, prin intermediul revistei «Vatra veche», pe N. Steinhardt, dar au adus cu ele şi emoţia nostalgiilor, rememorarea unor întâmplări din cercul de apropiaţi ai acestuia şi efectul acestora: «momentele în care-mi aduc aminte de N. Steinhardt îmi produc emoţie şi bucurie». (p. 31).

Contextul iniţial al evocărilor sunt scrisorile lui N. Steinhardt către Virgil Ierunca, acestea fiind în măsură nu să ne ofere imaginea unui alt N. Steinhardt, ci să consolideze dimensiunea umană a legăturilor sale trainice, prieteneşti, cu cei care i-au stat în preajmă, ori de care s-a simţit apropiat sufleteşte, dincolo de distanţe geografice.

Parcurgerea scrisorilor creează o anume intimitate, emană parfumul unor vremuri apuse, în care scrisorile aveau conţinut, erau prelungiri în eternitate ale clipei. Relectura scrisorilor reface trăiri ale universului steinhardtean în rezonanţă cu propriile trăiri ale autoarei, care-i confirmă ori nuanţează păreri din discuţiile purtate cu N. Steinhardt. Apoi, scrisorile atestă şi cultura de larg orizont a lui N. Steinhardt, erudiţia («revărsare a erudiţiei», «cultura lui era copleşitoare»), interesul pentru literatură, muzică, pictură, ştiinţă, pe de o parte, iar pe de altă parte, arta lui epistolară, care la ce din scrisori veritabile pagini de literatură.

Evocarea lui N. Steinhardt continuă cu un alt reper al existenţei sale, urmărirea de către Securitate, aşa cum reiese din cartea Nicu Steinhardt în dosarele securităţii 1959–1989, document cutremurător despre anchetarea în procesul intentat lotului Noica, dar şi despre implicarea tatălui autoarei, ca avocat al apărării, Doru Pavel, întreprindere deloc confortabilă: «Parcur­gerea întregului traseu al vieţii în care Nicu a navigat – cu durere şi de multe ori cu o îndreptăţită spaimă – a fost pentru mine, prietenă cu el, extrem de dureroasă». (p. 42).

Sunt prezentate şi elemente de noutate legate de confiscarea manuscrisului Jurnalul fericirii, despre starea de sănătate precară, despre suferinţele fizice şi psihice pe care a trebuit să le îndure şi înainte de întemnițare și după eliberarea lui Steinhardt […].Veronica Pavel Lerner a împletit amintirile personale cu documentele legate de Steinhardt, cu cărțile sale, reușind un portret creionat cu linii fine, sigure, ca de un artist adevărat al cuvântului, un portret al «unui om credincios și curajos, dar chinuit»(p. 47) care « rămâne un model și un reper pentru mine» (p. 55).” – Nicolae Băciuț, Portret al cărturarului în posteritate, prefață la volumul N. Steinhardt, în care spui că nu crezi, Târgu-Mureș, Editura Vatra veche, 2020.

Pușa Roth

Nicolae Steinhardt în Leviathan.ro

Arhiva rubricii Carte

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.