Facilități privind transportul public pentru studenți – articol de Iulia Zorzoliu

10
studenti faclitati calatorie

logo rubrica juridiceConform Hotărârii nr. 811/2023 sunt prevăzute normele metodologice aprobate privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi. Astfel, în ceea ce privește tariful redus pentru transportul la orice categorie de trenuri, clasa a II-a, crește de la 50% la 90% pentru toți studenții români sau străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate. Facilitățile sunt valabile și la călătoria cu metroul, pe bază de abonament lunar sau de titluri de transport de tipul 10 călătorii.

Vârsta până la care studenții beneficiază de facilități crește de la 26 la 30 de ani, cu excepția studenților care au unul sau ambii părinți decedați, precum și a studenților proveniți din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal. Aceștia din urmă beneficiază de gratuitate pe toată perioada în care au calitatea de student.

De asemenea, este bine de știut că de la data începerii anului universitar şi până la data de 30 noiembrie inclusiv, studenţii pot călători în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, vizată pentru anul universitar anterior.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.