Cum vine primăvara, cum apar pe internet zeci de reţete cu ciorbe, supe, alte combinaţii de verdeţuri de primăvară, că doar timp îţi trebuie să stai să le pregăteşti. Evident, şi verdeţurile cu pricina. Printre ele, la mare cinste, este loboda, roşie sau albă, ideală pentru un borş uşor şi rafinat. Poporul a nemurit-o printr-o veche zicală, excepţională pentru înţelesul ei fără echivoc: ”Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă”. Dar să trecem de la înţelepciunea populară la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pentru a afla date despre distinsa noastră lobodă.
Lóbodă, (rar) lobode, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee anuale, dintre care una, cu frunzele comestibile, este cultivată (Atriplex hortensis). Expr. (Pop.) A se plimba (sau a umbla) ca vodă prin lobodă = a umbla fără grijă (dându-și importanță). – Din sl. loboda.
Etimologie: Denumirile ”orache” întâlnită în limba engleză şi ”arroche” din limba franceză sunt derivate din latinescul ”aurum” (care înseamnă ”aur”), din cauza seminţelor lor care, în amestec cu vinul, ar fi vindecat boala cunoscută sub numele de gălbinare. În limba română cuvântul lobodă a fost preluat din limba slavă, ”loboda” denumind aceeaşi plantă. Loboda (Atriplex hortensis) este o plantă anuală care se înmulteşte prin seminţe şi se cultivă atât toamna cât şi primăvara, datorită rezistenţei la temperaturi scăzute, dar poate apărea şi spontan, aşa cum se întâmplă mai prin toate grădinile. Florile sunt de culoare verde sau roşie. Seminţele sunt de mici dimensiuni, încapsulate în fructele denumite achene.
Eu am cules seminţe de la o lobodă uriaşă, pe care am păstrat-o în grădină, pentru frumuseţea ei şi stau să mă gândesc dacă să le cultiv sau să aştept apariţia ”spontană” a plăntuţelor roşii, peste tot pe unde au fost duse de vânt. E adevărat că nu-i tot una să le culegi şi să le prepari imediat, ori să mergi la piaţă şi să le cumperi după o zi-două de la recoltare. Dar asta e o altă poveste. Am să vă spun o întâmplare hazlie legată, evident, de ciorba de lobodă. Cu mulţi ani în urmă au sosit pe neaşteptate, într-un fel de vizită, nişte rude de la Braşov, sași, care nu prea ştiau ce e cu loboda şi cum se prepară. Gătisem ciorbă de lobodă şi luată pe nepusă masă, cum se spune, i-am servit cu sus-numitul fel. S-au uitat cam lung în farfurie, dar cum ”foamea dădea târcoale”, au gustat, la început timid, dar când au simţit gustul, au mai vrut câte o porţie. Cât au stat la mine, am gătit special ciorbă de lobodă.
De atunci, saşii mei gătesc, cu o bucurie care ţine de un sfert de veac, ciorbă de lobodă roşie. Am povestit câte şi mai câte, dar nu am spus nimic despre originea acestei plante atât de des folosită în alimentaţia noastră. Trebuie spus că originea acestei plante se pierde undeva între Europa şi Asia. Cert este că atât grecii cât şi romanii, dar şi dacii cunoşteau loboda şi o foloseau la mâncare. Iniţial, a existat loboda salbatică (Atriplex ritens), dar de-a lungul mileniilor de agricultură şi selecţie s-au obţinut cele trei varietăţi cunoscute astăzi sub numele de loboda de grădină (verde, roşie şi galbenă, cea din urmă mai puţin cunoscută). Şi ca meniul să fie complet, adăugăm şi o poezie intitulată ”Nu mai dau prin lobodă târcoale”, ce aparţine marelui poet rus Serghei Esenin.
”Nu mai dau prin lobodă târcoale,
Nu mai caut urmele de ieri,
Cu ovăsul părului tău moale,
Dat a fost din visul meu să pieri.
Proaspătă ca fraga timpurie,
Adorabilă, erai pe rând,
Înserarea mea trandafirie,
Splendida ninsoare luminând.
Ochii tăi păliră, se trecură,
Tandrul nume-i stins de săptămâni.
Doar eşarfa mai păstrează pură
Mierea candidelor tale mâini.
Când pe casă, asfinţitul pare
Mat spălându-se pe botişor,
Printre lacustrii faguri trece-o boare
Şi de tine-mi susură uşor.”
Vezi arhiva rubricii Delicias regibus de Pușa Roth
