„Forma în procesul de creație” de Ionuț Cristache

213
teatrul tony bulandra

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roCinci…

În studenție, în anii ’70, am văzut aproape toate marile spectacole ale teatrelor bucureștene. N-aș fi crezut, mulți ani mai târziu, că voi regăsi aici, la noi acasă, aerul plin de miracol al unei lumi pe care o iubesc, iar prietenia mea cu oamenii de teatru din Târgoviște e o mare bucurie…

Și da, sunt sigur  că este așa… Teatrul „Tony Bulandra” este unul viu, își găsește rațiunea de a fi în nevoia de Frumos și în dorința de a-l dărui spectatorilor. Acel Frumos estetic, artistic aflat mai presus de clasificări umane, pe care l-am moștenit încă de la primii europeni. Este un laborator al preschimbării profanului în sacru, al ridicării firii mai presus de fire prin viziuni moderne ale unor regizori de prestigiu din țară și străinătate asupra unor texte din patrimoniul teatral universal. Lucrează cu tineri și pentru tineri, pentru că ei refac mereu mirarea de a fi. Caută texte contemporane și dramaturgie tânără care să împlinească, prin temele abordate, funcția unui teatru comunitar, conștient de prezentul social.

Și am mai citit că Teatrul „Tony Bulandra” are trecut, prezent și viitor. Așază semne pe axa Timpului pentru a putea (re)găsi de fiecare dată drumul spre Suflet. A fost inaugurat la 30 ianuarie 2002 și prezintă atât spectacole destinate, prin tematica abordată, adulților, cât și spectacole special gândite pentru gusturile celor mai mici spectatori, precum și ale tinerilor în căutare de sens. Teatrul a devenit destul de repede cunoscut, atât datorită echipei sale de artiști, cât și printr-un repertoriu bogat alcătuit din texte clasice, dar și din titluri noi.

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache 

A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.