• Unii oameni sunt decenți prin firea lor, alții prin educație. Cei care nu sunt au un mare dezavantaj: nu înțeleg niciodată esența lucrurilor.
• Liberul arbitru este o amăgire. Alegerile noastre sunt circumstanțiale pentru că suntem ignoranți, provizorii, din aceeași cauză și greșite adesea, pentru că suntem prea superficiali și orgolioși.
• Subiectivitatea este manifestarea individuală a conștiinței universale într-o diversitate nesfârșită.
• „Sfârșitul istoriei va fi o epocă foarte tristă. […] În perioada postistorică nu va mai exista nici artă, nici filosofie, ci doar o îngrijire perpetuă a muzeului istoriei umane.” (Francis Fukuyama)
O greșeală elementară: omul nu se confundă cu istoria, chiar și numai faptul că îți poți imagina omul în afara istoriei ar trebui să te convingă!
• Speranța nu sesizează posibilul decât atunci când acesta devine imposibil!
• În Universul hărăzit nouă, izvorul oricărei existențe este dualitatea. Aceasta, la rându-i, se poate afla în două ipostaze, una statică: dualitate – contrarietate – dihotomie (distructiv-patogenă) și alta dinamică: dualitate – complementaritate – unitate în diversitate (creativ-evolutivă).
• Nu există conștient sau inconștient (subconștient), ci conștiință activată și conștiință potențială. Prima este în acord cu subiectul, a doua se află într-un dezacord „flexibil”, adică este mereu disponibilă minții pe măsură ce gândirea devine tot mai complexă, dar se opune ignoranței active (voluntarismul).
• „Credința ta te-a vindecat!” Dacă Iisus ar fi folosit limbajul actual, ar fi spus, probabil: În voi înșiși se află cheia mântuirii, adică a deschiderii spre sine.
• Mulți susțin că omul este creație divină, dar primul gest pe care îl fac în relația cu un copil este să-l modeleze după chipul și asemănarea lor.
• Oamenii înțelepți nu au păreri. Au înțelegere…
• Nu crezi ceea ce gândești. Crezi ceea ce nu știi.
• Bâtrânețea are, printre altele, rostul să ne împrietenească cu moartea.
• Bătrânețea este timpul recoltei, nu al semănatului!
Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu
Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu
Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu





















