„În pustietatea cuvintelor” (25) de Nicolae Lotreanu

86

logo al treilea ochi Dacă nu-ți mai iese nici o vorbă de duh, înseamnă că nu ai tăcut destul…

Se  pare că omul ăsta a răsfoit o sumedenie de cărți, dar nu știu dacă a citit vreuna!

Am aproape în fiecare dimineață „o mie de răspunsuri”, dar se pare că nu s-au născut încă întrebările.

Cele mai clare contradicții le întâlnim astăzi în dreptul actual: Nimeni nu este mai presus de lege Nimic fără Dumnezeu. Adică legea e mai presus de Dumnezeu? Ori dacă legea este opera oamenilor, aceasta poate fi mai presus de creatorii ei?

O dată cu apariția instituțiilor statale, s-a instaurat mediocrația, care, indiferent de regimurile politice, este suverană.

Să fim, simplu, simpli oameni! Ori să ne facem măcar, din când în când, darul acesta.

E nevoie de o schimbare de perspectivă: să nu mai privim numai dinspre subiect spre univers, ci și dinspre univers spre subiect.

Toți oamenii, care habar nu au cine sunt, vor, cu tot dinadinsul să se evidențieze

Natura umană este esența binelui. Condiția umană este strădania de a ajunge acolo pe un drum plin de rătăciri.

„Fericiți cei săraci cu duhul!” Adică cei pe care îi numim simpli. Ei sunt cei mai aproape de Dumnezeu. Ceilalți ne-am rătăcit în propriile căutări.

Partidele politice ar trebui să se nască din pluralitatea reală a societăților, nu din varietatea speculațiilor ideologice.

Cât de ignorant trebuie să fii ca să vorbești despre „oameni digitalizați”?

Mi-a zis, mama, în îndepărtata copilărie, că „de găsești izvorul curcubeului te poți preface după voință”. Vorbele astea nu-mi dau pace nici acum.

Nu poți deschide poarta spre umanitate, înainte de a ieși din gregaritate.

S-a mai întâmplat cuiva să soarbă cu sfială din vinul supra-lăudat și să rămână cu un gust de apă coclită?

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.