„În pustietatea cuvintelor” (30) de Nicolae Lotreanu

83
nicolae lotreanu aforisme

logo al treilea ochi Un părinte sau un învățător, care inhibă gândirea creatoare a unui copil, săvârșește o crimă împotriva umanității. Iar cel care o exploatează trebuie țintuit la stâlpul infamiei

 Dacă răspunzi la o întrebare, fără a isca alte întrebări, o închizi într-un cerc vicios.

Căderea este un fapt incontestabil: din ciclul sacru, omul a căzut în ciclurile telurice ale devenirii.

O idee, dacă este cu adevărat o idee, e sublimă. Dacă o înțelegem, nu ne va separa niciodată. De aceea, ideologiile nu-și merită numele.

Dacă ești prea subtil, riști să intri în vecinătatea prostiei.

Într-o dualitate în desfășurare, linia de demarcație se subțiază continuu.

Astăzi justiția s-a cufundat în ea însăși. Contează doar procedurile și privilegiile. Numai sfinții sau imbecilii mai pot avea încredere în dreptate!

• Una dintre sursele corupției – neglijată, dar deloc neglijabilă – este birocratizarea excesivă a actului de justiție..

Copiii au, prin instinct, o dorință nestăvilită de a cunoaște. Și astfel, adulții ar avea șansa de a renaște prin procesele de conștientizare ale unui copil. Numai că mulți dintre ei au prostul obicei de a-și modela copiii după chipul și asemănarea lor, ratând atât renașterea proprie cât și înflorirea originală a copilului.

E nevoie să recuperăm gândirea reacționară. Ea reflectă caracterul recesiv al naturii umane, rezistența, necesară și adeseori salvatoare, în fața ideologiilor voluntariste.

O aspirație înaltă stimulează, o speranță deșartă demoralizează!

Vulgaritatea este ruda unei inteligențe superficiale pentru care exhibiția este mult mai importantă decât reflecția.

În zilele noastre, puțini oameni disting conștient binele de rău și doar prin conștiință se poate trece dincolo.

Omul actual este sufocat de obiecte. Unul dintre rezultate este sistemul sanitar în care sunt tratate boli și maltratate persoane, antrenând mari industrii și uriașe afaceri. Pe când un sistem de îngrijire și apărare a sănătății?

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.