„Instituțiile statului nu mai pot cere copii după actele emise deja de alte entități ale statului” – articol de Iulia Zorzoliu

130
juridice iulia zorzoliu

logo rubrica juridiceDe la începutul lunii ianuarie 2022, conform Legii 267/2021 care are în vedere completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, le este interzis instituțiilor publice să solicite persoanelor fizice sau juridice, în vederea soluționării anumitor cereri pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau alte organe de specialitate ale administrației publice centrale.

Aceasta măsură este luată pentru simplificarea relației dintre stat și cetățean, mai ales în ceea ce privește interacțiunea cu instituțiile statului în anumite cazuri (spre exemplu: schimbarea cărții de identitate, înscrierea în evidențele fiscale a unui mijloc de transport), precum și pentru debirocratizare, după cum era punctat și în expunerea de motive a proiectului, oferind oamenilor predictibilitate și contribuind la creșterea încrederii populației în activitatea administrației publice.

De asemenea, pentru a face rost de documentele de care au nevoie, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele solicitate, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com

Arhiva rubricii Juridice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.