”Întâlnirea dintre Mihai Eminescu şi Regina Elisabeta” de Daniela Șontică

2864
eminescu si regina elisabeta daniela sontica memor leviathan.ro

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roRegina Elisabeta a României, o mare iubitoare de cultură – la rândul ei a pictat şi a scris sub pseudonimul Carmen Sylva – a fost contemporană cu Mihai Eminescu. Era normal ca într-o zi cei doi să se întâlnească, mai ales că regina era o bună amfitrioană pentru scriitorii, pictorii şi muzicienii vremii şi căuta compania artiştilor.

Întâlnirea dintre Carmen Sylva şi Eminescu a avut loc la Palatul Cotroceni şi a fost mijlocită de Titu Maiorescu şi cumnata sa, Mite Kremnitz, care era soţia doctorului familiei regale – ea însăşi scriitoare, ”elevă” şi admiratoare a lui Eminescu.

În Memoriile reginei este consemnată această vizită.

Regina Elisabeta (Carmen Sylva)
Regina Elisabeta (Carmen Sylva)

”Eminescu – notează regina despre acea memorabilă întâlnire – ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici […] Avea pe chip acel vag surâs crispat şi copilăresc ce se zăreşte pe portretul lui Shelley […] Eminescu se amuza deşirând fraze şi sonorităţi verbale. Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes, mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova sa natală. Privirile-i căutau departe dincolo de ziduri.”

Regina i-a oferit personal poetului o ceaşcă de ceai, pe care el a primit-o ”cu stângăcie, însă cu blândeţe”. ”A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, obrajii brăzdaţi de riduri albăstrii, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile”, consemna regina. Tot ea mai scrie: ”În toată viaţa mea el a rămas pentru mine  imaginea poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a celui poet aruncat dezorientat pe pământ, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de pe copaci», a suspinat el readus o clipă la realitate.

Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceaşca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare”.

În timpul audienţei, Regina i-a dat o poezie compusă de ea ca să-şi spună părerea. Eminescu a citit poezia şi cu sinceritatea caracteristică, i-a spus Reginei: ”Maiestate! În forma actuală cred că ar fi mai bine să nu fie publicată”. Obişnuită cu linguşirile, regina a fost şocată probabil şi, cu orgoliul rănit, i-a spus lui Eminescu: ”Uiţi că vorbeşti cu regina României?” La care poetul ar fi răspuns: ”Da, dar nu cu regina poeziei”.

Chiar dacă nu l-a înţeles pe Eminescu, iar mai târziu, citind ”Luceafărul”, ar fi spus că autorul este un epigon al lui Alecsandri, Regina Elisabeta i-a oferit o rentă viageră când a aflat că este foarte bolnav, în sanatoriu.

Vezi: arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.