Festivalul teatral intitulat Întâlnirile Internaționale de la Cluj are o structură singulară în peisajul nostru cultural. A fost gândit și inițiat de regizorul Mihai Măniuțiu ca un eveniment care să pună în lumină și în valoare teatrul a cărui conducere domnia sa o asumase de numai un an și pe care îl conduce până în prezent, să susțină și să promoveze cultura teatrală românească pe plan european și internațional. Astfel, la vremea toamnei, în jurul Teatrului Național din oraș, care prezintă cu acest prilej spectacolele stagiunii anume concepute pe temele manifestării, se reunesc an de an numeroși regizori, directori de festivaluri, dramaturgi, scenografi, muzicieni, critici și jurnaliști de specialitate ș.a., din țară și din străinătate, pe care, la rândul ei, trupa, precum și spectatorii au prilejul de a-i cunoaște într-o benefică platformă de dialog, prin mese rotunde, dezbateri, conferințe, ateliere, lansări de carte, chiar producții realizate în teatrul clujean, căci festivalul s-a dovedit un mediu rodnic de inițiative culturale, de colaborări punctuale și de durată. Întâlnirile Internaționale de la Cluj au fost În căutarea autorului, au experimentat Căile libertății și au inițiat traiectorii teatrale Extreme, au îndemnat la meditație pe relația Est-Vest, au gândit la Europa noastră și au dat la iveală Viziuni proaspete în raport cu spiritualitatea românească. Festivalul a debutat sub semnul unui creator nepereche, Gellu Naum, și l-a omagiat pe George Banu, personalitate-far în lumea teatrului mondial contemporan, pentru ca la centenarul instituției, în 2019, sub genericul Împreună să-i rememoreze cu reverență istoria alături de invitați și parteneri. După o pauză impusă anul trecut de pandemia de covid-19, Întâlnirile Internaționale de la Cluj au avut la sfârșitul acestui noiembrie ediția aniversară, cea de-a zecea, tot sub rigorile acestei imense crize mondiale, anume în formula online. Generiul ei: Căutări. Acesta dă seama și de prefacerile la care a aderat teatrul, marcat ca mai toate activitățile omenești în aceste vremuri de mare încercare, și de urmărirea acelor culoare de lumină care să conducă spre o normalizare a vieții artistice, a vieții pur și simplu. Și dacă atât Cuvântul de întâmpinare rostit de managerul Mihai Măniuțiu, cât și acela al Ștefanei Pop-Curșeu, directorul artistic, ne-au fost „mediate” acum de ecranul unui device, temperatura emoțională și intelectuală a momentului nu a fost mai scăzută. Și a intrat în vibrantă rezonanță cu salutul adresat festivalului într-un grupaj video de personalități care de-a lungul anilor au fost prezente în cadrul acestuia. A fost astfel o întâlnire virtuală a evocărilor despre calibrul artistic și ideatic al acestui festival, a mărturisirilor despre propria experiență a fiecăruia în acest context, a importanței pe care aceasta a avut-o în timp, despre calitatea timpului petrecut aici modelată de configurația specifică a festivalului și nivelul întâmplărilor artistice și culturale etc., etc. Toate acestea și multe alte simțiri au format un halou unic în jurul festivalului, ca vibrație simultană, colectivă, pe meridianele lumii. Stă mărturie înregistrarea ce se poate accesa în continuare pe adresa de Facebook a Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Ediția aniversară a cuprins deopotrivă o retrospectivă edificatoare cu montaje de fotografii și o suită de filmări de la întâlniri-dezbatere emblematice pentru cei zece ani ai festivalului: masa rotundă moderată de Ruxandra Cesereanu pe tema „Literatură și totalitarism” (2014), conferința lui George Banu care a însuflețit în 2017 la cote înalte audiența în ambianța Muzeului de Artă, intitulată „Teatrul extremelor și extremele teatrului”, dialogul plin de substanță dintre Mircea Cărtărescu și Ion Pop cu genericul „De la Țiganiada la Levantul” (2018), precum și acela despre „Teatrul românesc în Anul Centenarului”, rămas de neuitat în amintirea celor care au avut privilegiul de a-l urmări în foaierul Naționalului, unde s-a petrecut el între scriitorul Matei Vișniec, unul dintre cei mai buni prieteni ai festivalului clujean, și omul de teatru excepțional Ion Caramitru. A fost o discuție de o rară elevație spirituală fiind dedicată acum, prin festival, In memoriam pentru marele dispărut din teatrul românesc .
Toate aceste filmări au putut fi urmărite pe platforma Entertix, pe toată durata festivalului, 26–28 noiembrie, la orice oră , acolo unde ne-au fost oferite să le vedem, tot la noi acasă, dar în conexiuni multiple și complexe cu ceilalți, șapte producții teatrale clujene. S-au constituit din nou ca o imagine concludentă pentru potențialul creator, ambițiile profesionale ale actorilor și regizorilor teatrului stimulați în dialog cu dramaturgia română și universală. Le trecem rapid în revistă. Ele au fost pregătite parțial sau integral la distanță, dar au „apucat” și contactul nemijlocit cu publicul din sălile de teatru, în fluctuantele perioade de relaxare a restricțiilor pandemiei. Încep, ca emblematic pentru căutările și experimentările impuse de noul context mondial de viață cu proiectul teatral-video creat exclusiv pentru mediul online: În oglindă (octombrie 2021). Textul omonim al lui Radu F. Alexandru explorează profunzimile personajului narator, Matei, în raportarea la alteritate, la celălalt și mai ales la contradicțiile sinelui, și i-a prilejuit regizoarei Andreea Radu un bun prilej de afla a alături de echipa sa acele mijloace de transpunere a sinuosului parcurs introspectiv printre vise, amintiri, reflecții ale eroului grație unei confluențe de mijloace de exprimare artistică. Ele s-au dovedit generatoare de un tip special de percepție pentru privitor, într-o ecuație unde timpul capătă dimensiuni diferite de nivelul lui astrologic. Reflecția asupra individului, dar în mijlocul și în raport cu mediul lui social este și orizontul artistic al spectacolului Singur printre mârlani. Este un pamflet coregrafic-muzical ca o radiografie a răului dâmbovițean de ieri și de azi, conceput de Andreea Gavriliu, aflată la vremea premierei, în 2019, după cum mărturisea, în căutarea unor valori mai puțin cunoscute ale literaturii române de către publicul larg. Așa încât, pe baza unui text de Florin Bican, și-a pus la lucru fantezia creatoare, histrionismul rafinat și delicat. Ceea ce rezultă este un spectacol dinamic și incisiv, unde regizoarea-coregrafă imprimă un ritm antrenant și trimiterilor la condiția umană căzută în derizoriu, și numeroaselor referințe literare din text, nuanțându-le cu savoare. În festivalul de acum spectacolul a făcut un soi de pereche tematică peste timp și vârste literare cu Ubu în concert, spectacol-concert de Ada Milea după Alfred Jarry și Gábor Tompa, ultimul, deopotrivă, semnatarul direcției de scenă. După acel Ubu înlănțuit de la Teatrul de Comedie (2004) și mai recentul UbuZdup! (2015), tot pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, regizorul Gábor Tompa contrage aici din piesele lui Jarry care îl au ca „erou” pe Ubu, o imagine a lui și a nu mai puțin faimoasei consoarte a sa, madam Ubu, prin care cinismul lor ca exponenți ai Puterii este potențat la modul parodic prin apelul la cântec. Nesațul de a avea, de a domina capătă accente comice cu nuanțe de un grotesc excesiv, aproape macabru printre pubelele unde sunt dejectați. Iar perspectiva este cumplit de sumbă! „Trecutul a trecut, să ne gândim la viitor/Poporu’ ți l-ai ucis, hai să-ți găsim alt popor”. Într-un demers deloc încrâncenat. Dimpotrivă, radiind de umor subtil și penetrant, de ritm și luxurianță vizuală și auditivă. Din aceeași arie de creație unde dramaturgia este versificată și transmisă pe muzică și prin mișcare scenică intensă, ce dă seama și ea de profesionalismul complex al trupei, de rigoarea și disciplina artistică, de disponibilitatea interpreților și aspirația lor la condiția de artist total, nu a lipsit Chiritza în carantină, după Matei Millo. Aici vioara întâi sunt aceleași Ada Milea și Andreea Gavriliu, artiste atât de atașate de teatrul unde au găsit un mediu prietenos și receptiv la noile forme spectaculare practicate. Alături de ele, actrița teatrului, Anca Hanu, colaboratoare la partea muzicală și interpretă a aceleiași legendare Chiritze (acum atât de adaptată la vremurile noi), personaj care într-o precedentă partitură i-a adus Premiul UNITER (2019). Plicticoasa urbe de la capătul țării, din piesa lui Millo, Vârciorova, unde eroina întoarsă de peste graniță este claustrată în carantină, este înlocuită în acest spectacol cu locuința superurbană, de un kitsch specific parveniților cu pretenții de azi, unde Chiritza tronează prin aranjamente în a căror plasă va cădea ea însăși, încercând să… fenteze regulile. Este o satiră muzical-coregrafică întrețesută cu umor agreabil dar mușcător, cu schimbări antrenante de ritm și o succesiune (poate un pic prea încâlcită) de complicații și quiproquo-uri.
Căutarea a amprentat deopotrivă titlurile izvorâte din texte clasice ale dramaturgiei universale din stagiunea clujeană. Într-o montare care își aduce reverența față de statura dramaturgică a lui Gogol și respectul față de epoca de creație a piesei sale Cartoforii, pregătită cu evidentă dragoste de teatru și de actor, Ionuț Caras își asumă sarcina regiei și își dorește un spectacol „de largă adresabilitate”. Deziderat, credem, împlinit. Într-un demers care urmărește cu grijă tipologii și comportamente și ieri, și azi ușor detectabile printre semeni, desfășoară în ritm când accelerat, când fără grabă, ba chiar apăsător de lent uneori, situațiile spre a puncta prin discrete elemente înțelesul lor. Actorul-regizor a mizat pe propriul instinct actoricesc, pe buna cunoaștere a colegilor de trupă și, de ce nu, pe abilitățile exersate de el însuși la catedra de teatru. Spectacolul s-a bucurat de o presă generoasă după premiera online și a întrunit desigur multe accesări și pe platforma Întâlnirilor Internaționale de la Cluj de acum. Întâmplător sau nu, regizorul Tudor Lucanu se arată de pe afișul festivalului din acest an (ca și cu alte prilejuri) conectat la celebrarea unor opere sau personalități teatrale. Spectacolul său inspirat de Șase personaje în căutarea unui autor a văzut lumina rampei exact la centenarul piesei scrise de Pirandello și jucată prima dată în mai 1921. Spațiul de joc este aerisit, desfășurat pe întreaga scenă mare a Naționalului, după propriul concept scenografic al regizorului, menit a dezvălui pregnant sensurile piesei, într-un demers încărcat de energie și dinamism. Căutările pentru această piesă de teatru care vorbește despre teatrul din pagini și plăsmuiri de autor și de cel pe scenă, despre veridicitatea personajelor și realitatea lor omenească, despre creație și întrupare, despre adevăruri pe un teritoriu cu granițe mișcătoare, ce pot fi și înșelătoare, despre balansul între realitate și iluzie își găsesc convingătoare ecouri scenice în trăirile interpreților chemați să etaleze compexul angrenaj și mecanism al faptului scenic și chiar să aducă propria identitate, fiind numiți de către regizorul din piesă cu numele lor reale. Fără însă „a strivi corola de minuni” , adică misterul teatrului, taina vieții. Tot într-un spațiu imaginat de Tudor Lucanu, cu îmbinări metaforice și simbolice, spectacolul pe care el l-a realizeazat în octombrie 2020 cu Demonii. Spovedania lui Stavroghin poate fi considerat un prolog inspirat pentru acest an. Când în lume se celebrează două secole de la nașterea lui F. M. Dostoievski, scriitorul care prin opera lui a marcat profund, cu efecte prelungi, nu doar literatura secolului XX, ci și gândirea în ansamblul ei, și care, iată, cum dovedește cu prisosință și spectacolul clujean, deschide pentru creatorii secolului nostru noi perspective de meditație. Creuzet și retortă a Răului, cu tentaculele lui articulate în setea de putere și dorința de a-i stăpâni pe ceilalți, romanul Demonii (aici în tălmăcirea lui Nicolae Gane) i-a oferit regizorului ambiția scrierii unui scenariu ofertant pentru echipa lui de actori. Pentru a pune în fața spectatorului o lume unde cele vechi rămân încă printre noi amenințătoare, devastatoare. Este și acesta un exemplu viu pentru năzuințele de altitudine ale regizorului, ale actorilor, ale Teatrului Național din Cluj-Napoca.
