3. Învecinarea prin spirit și învățătura prin învecinare
Azi, în marginea filosofiei, ceva și despre învățătura prin învecinare, pornind de la cuvintele unui cântec celebru: „Nu zidurile ne fac vecini, nici gardurile ce taie pământul în bucăți. Adevărata învecinare este cea nevăzută, în care sufletele se ating fără să știe, ca două flăcări care se recunosc în aceeași lumină.” Și, mai departe, „ne învecinăm prin spirit atunci când ascultăm aceeași tăcere, când dorul nostru răspunde la dorul altuia, când privirea celuilalt ne spune, fără cuvinte, că și eu caut ceea ce cauți tu.”
Aproapele nostru e cel care locuiește după un perete? Sau este cel care, deși plecat altundeva, își împarte cu tine visul, neliniștea și rugăciunea? Și atunci descoperim că nu suntem singuri, nu suntem niște străini, că suntem purtători ai aceleiași lumini?
Sunt oameni care nu se agita, nu proclamă, nu incriminează, ci pur și simplu există. Raportul nostru cu lumea a fost mereu unul de învecinare și, de aici, minunea vorbirii către celălalt, către cel pe care-l simți aproape, iar nu către necunoscutul din depărtare. Viața adevărată se naște din învecinare, din mărturisirea celuilalt. Un duhovnic spunea așa: „Când se întâlnesc un călugăr bătrân cu unul tânăr, cel tânăr îi cere cuvânt de folos sau cuvânt de învățătură, iar cel bătrân, învecinat prin rugăciune, i-l dă scurt, testamentar.”
O cugetare adevărată se întemeiază pe faptul de a-i învăța pe alții. Să poți să-i înveți și să le povestești, arătându-le ritmul, e o altă învecinare, de fapt, este o altă realitate. Și reamintesc aici despre Petre Țuțea și despre învățătura lui prin învecinare.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
