Pe 17 august 1925, la Panciu, Putna, părăsea această lume Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Austriac), scriitor, jurnalist și pedagog („Eu m-am simțit viața mea întreagă mai presus de toate dascăl. A le da altora învățături a fost totdeauna pentru mine o mulțumire”, astfel începe Slavici volumul de memorii Lumea prin care am trecut), membru corespondent (din 1882) al Academiei Române.
Geroge Călinescu îl considera pe scriitorul ardelean un „instrument de observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871 Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara nuvelele Moara cu Noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. A publicat studii pedagogice în Lumina (1873, 1874), Convorbiri literare (1877), Timpul (1879, 1881), Educatorul (1873), Tribuna (1885–1890), Voința națională (1893), Minerva și Lupta (1909). Apariția volumului Novele din popor, în anul 1881, a fost bine recepționată și a fost considerată un moment decisiv în consolidarea prozei realiste în literatura română. Nicolae Xenopol aprecia că Slavici „a făcut un pas mai departe” și că în proza lui intri „într-o lume pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte, într-o lume în sfârșit despre care poți cu drept zice: aceștia sunt țăranii români”. Eminescu a accentuat aceeași idee, insistând asupra adâncimii sufletești a acestei lumi, care nu numai „seamănă în exterior cu țăranul român, în port și vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc și simt ca el”. Gazetele transilvănene au întărit aceeași opinie și au apreciat măiestria lui Slavici cu care descrie „toate fazele prin care trece sufletul lor”, iar Nicolae Iorga afirma că Slavici „vede bine în lucrurile mici și le mărește pentru cei care nu le pot vedea ca dânsul”.
Redactor la Timpul și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că „dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.”
Arhiva rubricii Filă de calendar
