”Lacrimile de ceapă nu ating inima”, spune un vechi proverb evreiesc, iar un proverb american concluzionează: ”Ceapa îi face să plângă chiar şi pe moştenitori şi pe văduve”. Dacă amintim de proverbe, am mai reţinut câteva, ca să remarcaţi, doamnelor şi domnilor, cât de populară este ceapa. ”Şi ceapa se crede în rândul fructelor” (proverb persan). Continuăm cu un proverb afgan, din locurile de origine ale acestei legume: ”Dăruieşte întotdeauna cu gingăşie, chiar dacă e vorba doar de o ceapă”. Altul, preluat din înţelepciunea lumii arabe: ”Cât mă gândesc eu la tine, ceapă: la fiecare îmbucătură, o lacrimă!”. Din înţelepciunea poporului român am reţinut o zicală care ne lămureşte pe deplin care este locul cepei în preferinţele sale culinare, căci fără ceapă nu se poate: ”Bun e vinul, nu-i ca apa, nici friptura nu-i ca ceapa.”
Ceapa este, în egală măsură, plantă medicinală, condiment şi legumă, poate cea mai consumată în bucătăriile lumii, alături de usturoi. Nu, nu greşesc spunând acest lucru, pentru că la salate, la ciorbe şi supe, la tocană cu sau fără carne, la sarmale etc., se impune să adăugăm ceapă. Prin urmare, draga de ea, este atât de folosită şi atât de iubită că ne stoarce lacrimi instantaneu. Am să vă reamintesc un vechi proverb bengalez despre cine sau ce ne provoacă lacrimi, așa ca să remarcați cât de înțelept este poporul: ”Ceapa, fumul, actorii şi dragostea, toţi patru îţi provoacă lacrimi.” Dar nu ne putem plânge că ceapa ”ne stoarce” o lacrimă-două, când dă gust atâtor feluri de mâncare, chiar dacă mirosul de ceapă proaspătă ”te obligă” să păstrezi o distanță respectabilă față de cei din jur.
Dar cum nu le putem avea pe toate vă reamintesc că ceapa provine din regiunile de stepă din Asia centrală și de vest, probabil teritoriul Afganistanului de azi. Este una dintre cele mai vechi plante, fiind cultivată ca plantă medicinală, condiment și ca legumă, acum mai bine de 5.000 de ani. În Egiptul antic ceapa era considerată un simbol al vieții eterne, datorită formei sale rotunde și a inelelor concentrice și era oferită zeilor sau era folosită ca monedă de plată pentru a ajunge în rai. Se pare că astfel au fost plătiți și lucrătorii care au clădit piramidele, pentru că s-au găsit dovezi, resturi de ceapă la descoperirea mormântului lui Tutankhamon. O tablă cu inscripții sumeriene cuneiforme datând cu 4.000 de ani î. Hr., din Codul lui Hammurabi, conține descrieri de ogoare cultivate cu castraveți și ceapă şi tot aici specialiştii au aflat că săracii erau ajutaţi cu pâine și ceapă. În perioada antică se credea că ceapa dă putere, fiind consumată de soldaţi înainte de a merge la luptă. În China antică era considerată un simbol al inteligenţei. La romani, ceapa constituia un element important în alimentația de bază. Legionarii romani au fost aceia care au contribuit la răspândirea cepei, ”cepula”, în Europa centrală. În Evul Mediu, ceapa nu lipsea de pe masa locuitorilor Europei, fiind folosită și ca amulete contra pestei. În secolul al XV-lea olandezii încep să cultive ceapă în diferite variante de culoare, formă și gust.
Ceapa are în sol un bulb, iar la suprafaţa solului cresc frunzele cu formă cilindrică. În cel de-al doilea an creşte tulpina în vârful căreia există o inflorescenţă rotundă care conţine numeroase flori albe, de dimensiuni reduse. În scop medicinal se utilizează bulbii recoltaţi la sfârşitul verii. După culoare, ceapa este albă, galbenă şi roşie. Plângem atunci când tăiem ceapa pentru că în foile de ceapă există o enzimă, alliinase, un aminocid cu sulf aminoacid (Iso-Alliin) și Propanthial-S-Oxid care provoacă lăcrimarea. Acesta este secretul cepei, dar cu toate acestea noi, oamenii, continuăm să mâncăm ceapă. Pentru că noi toţi o consumăm, crudă sau în mâncare.
Deşi ne plângem de ea, e necesar să mai îndulcim situația cu un citat superb ce aparţine scriitorului şi gazetarului american Charles Dudley Warner: ”Ceapa şi învelişurile sale din satin se află printre cele mai frumoase legume şi singura ce reprezintă esenţa lucrurilor. Se poate spune că are suflet.”
