Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – m. 11 aprilie 1944, București), poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc.
Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922. A condus publicațiile simboliste „Revista celorlați” și „Insula”. A debutat cu versuri în revista „Povestea vorbii”. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.
Opera:
Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,
De vorbă cu mine însumi, București, 1913
Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930
Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939
Casa cu geamurile portocalii, schițe și nuvele, B.P.T., 1908
Măști de bronz și lampioane de porțelan, schițe și nuvele, Ed. Alcalay, 1920
Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924
Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926
Corigent la limba română, roman cu caracter autobiografic, Ed. Cultura națională, 1929
Bărbierul regelui Midas, București, 1929
3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
Cetiți-le noaptea, schițe și nuvele, Ed. Cultura națională, 1930
Cine-i autorul acestui roman senzațional?, schițe și nuvele
