14 august 1867, Surrey, Anglia, Regatul unit al Marii Britanii și Irlandei–31 ianuarie 1933, Londra, Anglia, Regatul Unit
Prozator englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932. Motivația juriului: „pentru remarcabila sa artă narativă care își găsește forma cea mai înaltă de expresie în Saga familiei Forsyte”.
Întâlnirea cu Joseph Conrad, care deja își terminase primul său roman, va trezi în el tentația de a deveni scriitor. „Mi-ar plăcea să fiu dotat pentru scris”, mărturisește el într-o scrisoare adresată unui prieten, „cred într-adevăr că este mijlocul cel mai agreabil de a câștiga bani, dar important pentru mine nu este atât faptul de a scrie, cât ideile exprimate. Presupun că arta de a scrie poate fi cultivată, dar că nu e imposibil să cultivi claritatea profunzimilor, nici plantele rare”. În 1895 se produce evenimentul sentimental care va marca tot restul existenței sale: devine iubitul Adei Cooper, seducătoarea soție a vărului său, maiorul Athur Galsworthy. Primele tentative literare datează din această perioadă a vieții sale.
Debutează în literatură sub numele său adevărat, în 1904, cu romanul Insula fariseilor, care are parte de o primire obișnuită. Va primi totuși pentru acest manuscris, ca și pentru celelalte, sfaturi avizate și susținerea unui consilier literar, pe cât de talentat pe atât de influent, Edward Garnett, faimosul editor care a jucat un rol la fel de decisiv pe lângă Joseph Conrad, D.H. Lawrence și Arnold Bennett. Succesul îl cunoaște cu cea de-a doua lucrare: The Man of Property (1906). John Galsworthy „amorsează” saga familiei Forsyte pe care o va completa cincisprezece ani mai târziu, și unde domină acel personaj fascinant care este Soames. În același an, prima sa piesă de teatru, Silver Box, este montată la Court Theatre, având parte de „binecuvântarea” lui Bernard Shaw. John Galsworthy este propulsat dintr-odată în primul rând al unui curent teatral, naturalist și social, influențat de către Ibsen. Mai mult reformator decât subversiv, John Galsworthy va denunța inegalitățile tratamentului rezervat bogaților și săracilor în justiție. Prin urmare, el va apăra sindicalismul, în Strife (1909) sau va denunța oroarea recluziunii criminale, în Justice (1910) cu atâta vigoare, încât Winston Churchill, pe atunci ministru de Interne, va reforma sistemul penitenciarelor britanice. Încearcă, într-o manieră mai puțin fericită, să se posteze în rolul de reformator al societății, în Fraternity (1909), The Freelands (1915), dar este o altă temă, obsedantă, inspirată de propria sa aventură cu Ada – aceea a căsătoriilor nepotrivite, a divorțului acordat cu zgârcenie, a oprobriului care lovește cuplurile neligitime – temă explorată în The Patrician (1911) și The Dark Flower (1913). Elogiile apropiaților săi, turneele triumfale în Statele Unite nu-i ascund faptul că aparține unei epoci revolute. Prin educația sa se simte profund străin față de haosul perioadei de după război. Nostalgia sa față de trecut îl împinge atunci să redea viață acestei părți a societății pe care o cunoaște mai bine, familia, clasa de mijloc prosperă, atât de puternică la sfârșitul domniei reginei Victoria, pe care a caricaturizat-o magistral în The Man of Property. Anii care i-au mai rămas de trăit, din 1920, vor fi consacrați redactării cronicii-fluviu a familiei Forsyte: mai întâi Forsyte Saga și apoi O comedie modernă, două trilogii în care Soames este figura dominantă. Succesul operei este considerabil, ca și cum aceste valori uitate, precum proprietatea, responsabilitatea unei femei și sensul familiei aveau ceva liniștitor, într-o societate care făcuse din acestea tabula rasa.
În teatru, piesa Loyalties (1920), care reglează conturile cu onoarea militară și prejudecățile rasiste, cunoaște de asemenea o largă recunoaștere. În general, nuvelele și romanele sale sunt inspirate de dorința sa de a releva în chip realist ce este nobil în oameni și deopotrivă de a acuza „fariseismul, simțul proprietății, fatalitatea, care stau în calea simpatiei omului către om”. Odată cu Sfârșit de capitol, un nou triptic care va prelungi trilogiile precedente, el descrie lenta eroziune a unei alte familii, cu tradiții mai vechi și de sorginte mai aristocratică decât cea a familiei Forsyte. Cu puțin înainte de moartea scriitorului, în 1932, Premiul Nobel pentru Literatură vine să încoroneze această operă, în care satira socială este temperată de nostalgia unei lumi revolute.
