La Editura Leviathan: „A(furisi)sme. Gânduri pentru… banca timpului” de Pompilius Micu

118
Pompilius Micu afurisisme editura leviathan

logo editura leviathanLa Editura Leviathan a apărut volumul A(furisi)sme. Gânduri pentru… banca timpului de Pompilius Micu. Prefață de Costin Tuchilă. Redactor: Pușa Roth. Coperta: Costin Tuchilă. Format A5. 110 pagini. ISBN 978-606-95528-9-6. Preț: 20 lei (9 euro, 10 dolari pentru Diaspora).

„Prozator talentat, înzestrat cu spiritul ficțiunii anticipative, proiectând întâmplări într-un viitor îndepărtat (Un visător rătăcit în viitor, 2021), Pompilius Micu propune acum o carte de aforisme cu titlu ciudat, cel puțin în aparență: A(furisi)sme, cuvânt creat de autor, dezvăluit în scurta prezentare din acest volum. Aceste gânduri pentru… banca timpului ar fi așadar «aforisme-afurisite», ticluite de un «visător», cum se declară, cu diferite ocazii, autorul. Visător, dar unul fără îndoială dezamăgit de degradarea morală și socială pe care o trăim și, nu o dată, sceptic. Scriind aforisme, arma sa principală este constatarea în forma succintă, adesea memorabilă, proprie speciei, fără a exclude paradoxul.” – Costin Tuchilă, Aforismele unui visător sceptic, prefață.

Volumul va fi lansat joi, 20 iulie 2023, la ora 16.00 la Librăria „Mihai Eminescu” din București (Bd. Regina Elisabeta nr. 16, colț cu str. Academiei). Prezintă. Pușa Roth și Costin Tuchilă. Actorul Mircea Constantinescu va citi un grupaj de aforisme din volum.

Imagini din tipografie

Tiparul și filmare: Nicoleta Savu

Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:

leviathan.romania@yahoo.comcostintuchila@gmail.com

pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan.

De același autor: Vise și visători, proză scurtă, Iași, Editura Ars Longa, 2020; Un visător rătăcit în viitor, proză scurtă, București, Editura Leviathan, 2021.

„Întâmplări care, poate, se vor fi petrecut astăzi, moravuri, relații sociale din lumea contemporană sunt proiectate de Pompilius Micu într-un viitor îndepărtat, într-o lume imaginată, ca într-un vis «rătăcit» într-un univers guvernat de o tehnologie mult mai avansată decât cea de azi. Va reuși ea să ne ferească de eternele metehne omenești, va fi, în abstracțiunea ei, paradoxal mai umană decât societatea de azi? Caragiale scria odinioară o Cronică fantastică plasată «în anul grației 3874», cu pătrunzătoare răsfrângeri satirice.

La granița cu literatura SF, Pompilius Micu ne invită ceva mai aproape, prin anii astrali 2547, 2678, 2744, 2631, 2796, 2722, într-o proză scrisă în ritm alert, cu dialoguri vii și personaje bine conturate.”Costin Tuchilă, prezentarea volumului Un visător rătăcit în viitor.

Portalul Editurii Leviathan, click aici.

Cărți ale Editurii Leviathan și revista „Leviathan” (ultimele exemplare) la Librăria „Mihai Eminescu” din București, click aici.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.