Cu 109 ani în urmă, în 14 aprilie 1910, a fost promulgată Legea asupra repausului duminical în unităţile industriale şi comerciale (excepţie făceau instituţiile statului şi administraţia publică, pentru care s-au elaborat legi speciale).
Prima lege care instituia repausul duminical apărea la 6 martie 1897. Potrivit legii, erau libere doar dimineţile de duminică şi alte 14 sărbători pe an. Legea a fost propusă de prim-ministrul României de atunci, Vasile Lascăr, şi susţinută de scriitorul Barbu Ştefănescu-Delavrancea. În 1899, ca primar al Capitalei, Delavrancea a promovat şi aplicat această lege, arătând ”că muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu”. În 14 aprilie 1910, legea este modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice. Cu toate acestea, brutăriile lucrau în toate zilele săptămânii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă; abia prin Decretul Regal 4.333 din 6 iunie 1913, autorităţile au permis modificarea unui articol prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii beneficiază de duminică liberă.
Sursa: RADOR.
În 20 martie 1897, ca ecou la prima lege a repausului duminical, Caragiale publica în ziarul ”Dreptatea” proza satirică ”Opinia bărbierului meu asupra repaosului duminical”. Textul lui Caragiale și comentariu de Costin Tuchilă, astăzi, la rubrica Pur și simplu Caragiale.
[…] leviathan.ro […]