”Lolita – Jeanne d’Arc” la Teatrul Ghesher – cronică de teatru de Gheorghe Miletineanu

286
Lolita - Jeanne d'Arc la Teatrul Ghesher

cronica de teatru logo leviathanCiudată alăturare de nume (ce are cobza cu iepurele?) încă înainte să citesc savantele explicații pe care le dă regizorul (Yehezkel Lazarov) în caietul-program. Spectacolul pus în scenă de el, în scenografie proprie (costumele sunt proiectate de Alin Lazarov) vrea să pună față în față destinele a două fete – Lolita, eroina în vârstă de 12 ani a romanului lui Vladimir Nabokov, și eroina Franței, Jeanne d’Arc, cea arsă pe rug la 19 ani. Prin urmare, vrea să confrunte destinul unei americance din secolul XX, o putorișcă pentru care un bărbat cu mult mai în vârstă (i-ar putea fi tată!) contractează o pasiune atât de mistuitoare, încât în cele din urmă îl face chiar să omoare din gelozie un alt bărbat, și o fată a cărei credință și al cărei curaj i-au salvat Patria într-un moment de grea cumpănă.

Romanul lui Vladimir Nabokov a provocat, în 1955, atunci când a apărut, mare scandal. Astăzi figurează pe listele de romane exemplare. E, după mine, o carte extrem de plicticoasă – istoria amănunțită a patimii și a patimilor unui pedofil, zău că n-are cum să mă abată de la preocupările, grijile și necazurile mele. Și ce caută personajul luminos al Fecioarei din Orléans, pildă de vitejie și martiră, vizavi de Lolita, care nici măcar n-are nevoie de dl. Humbert Humbert ca s-o depraveze, fiindcă se depravează și singură cu mult succes?

Mă gândeam, întorcându-mă acasă după spectacol că, după tiparul acestuia, aș putea propune teatrelor românești o montare Ninon de Lenclos – Ecaterina Teodoroiu, iar teatrelor din Israel o montare Cleopatra – Inessa Armand.

Spectacolul montat în Hangarul Teatrului Ghesher, sala destinată spectacolelor de amploare redusă, eventual cu caracter experimental, nu confruntă, de fapt, nimic cu nimic: istoria lui Humbert Humbert se desfășoară în prima parte a serii, până la pauză, în legea ei, iar în partea a doua a serii, după pauză, e prezentat, în legea lui, un extras din protocoalele Procesului de la Rouen, în care a fost judecată Jeanne d’Arc.

Un grup de șase fătuci de la Școala de balet clasic au fost solicitate să facă exerciții la bară în spatele unui perete aflat într-un capăt al hangarului și prevăzut cu două imense ferestre. De partea cealaltă a fetelor se află o oglindă uriașă, ca în toate sălile în care se exersează balet clasic. Exercițiile de balet, executate în costume albe, pantaloni colanți și t-shirt-uri asemenea, sunt menite să ilustreze gustul morbid al lui Humbert Humbert pentru minore gracile. (În partea a doua a spectacolului, fătucile adoptă, în tablouri vivante, tot felul de atitudini războinice, ilustrând, evident, îndeletnicirile războinice ale Jeannei d’Arc.)

Pentru prima parte a spectacolului, Teatrul Ghesher a instalat în Hangarul lui o ”frumoasă americană”, adică unul din acele automobile americane extra-lungi la modă către sfârșitul anilor ’50. În cursul acțiunii, automobilul, secționat la mijloc, se desface în două, și Humbert Humbert îi împinge jumătatea din față până la capătul celălalt al hangarului. Mai târziu, tot el împinge înapoi jumătatea dusă la plimbare, nu înainte de a se fi dezbrăcat până la izmene și a fi rămas o vreme culcat pe jos, ghemuit pe-o parte, între cele două jumătăți de automobil, semn teatral, probabil, pentru o partidă de sex.

Israel (Sasha) Demidov joacă rolul lui Humbert Humbert, purtând dialoguri cu o Lolită înregistrată pe bandă. Banda sonoră respectivă e de proastă calitate (Michael Weisburd), instalația de reproducere a sunetului în Hangarul Teatrului Ghesher (acționată live tot de Michael Weisburd) nu e nici ea de calitate superioară. Efectul imperfecțiunilor cumulate e că vorbele Lolitei nu se prea înțeleg. Ceea ce prezintă însă un avantaj: se simte mai puțin că prestația actoricească (radiofonică) a interpretei e absolut diletantă. În ce-l privește pe Israel (Sașa) Demidov, altminteri un actor minunat, el se agită neîntrerupt în scenă în timp ce emite textul personajului, scoate tot felul de obiecte din portbagajul frumoasei americance, conversează cu domnișoare din sală. Toate astea într-o asemenea stare de hiper-activitate, încât nu numai că-i readuce în vorbire accentul rusesc, dar îl face să debiteze mai tot textul gâfâind, ceea ce face narațiunea practic neinteligibilă. Pagubă-n ciuperci: spectatorii (printre ei mulți elevi aduși în grup) beneficiază de multă mișcare scenică și de frumoase efecte de lumini (Nadav Barnea).

Trec peste participarea la această parte a serii a lui Doron Tavori. Prima lui apariție, ca vânzător de pop-corn și bombonele pe băț pentru spectatorii unui cinematograf drive-in, m-a durut. În continuare, Doron Tavori e individul pe care îl ucide cu pistolul Humbert Humbert și, timp de nu știu câte minute, tremură înspăimântat, încercând zadarnic să scape.

În finalul acestei prime părți a serii, Israel (Sașa) Demidov scoate din portbagajul automobilului o canistră cu benzină, stropește mijlocul de locomoție cu care a străbătut în tovărășia Lolitei aproape toată America și aprinde cu o brichetă un fitil lung cât două treimi din deschiderea hangarului (adică scoate canapeaua). Suntem lăsați să presupunem că pedofilul se sinucide, pedepsindu-se singur pentru perversiunea lui, spre deosebire de ceea ce e destinul eroului în roman.

În pauză publicul e rugat să părăsească sala. Când se reîntoarce, el găsește cele două jumătăți ale automobilului garate într-un capăt al hangarului, la mijlocul lui un pupitru de unde episcopul Pierre Cauchon conduce interogatoriile Jeannei d’Arc, iar în partea cealaltă a hangarului un robot (foarte curând iese la iveală că e vorba de un robot teleghidat) înfățișând-o pe Fecioara din Orléans, dintr-un material, presupun, plastic care arată ca un porțelan alb. Robotul, perfect hidos, are ochi albaștri care i se rotesc teleghidați și luminați dinăuntru, gura e și ea luminată dinăuntru și mobilă în ritmul textului înregistrat pe bandă al răspunsurilor eroinei la interogatoriu. Gâtul robotului e și el mobil, dar manifestă o preferință pronunțată pentru a se roti spre dreapta. Periodic, robotul, sau, mai exact, roboțica, se apropie de Cauchon ca să pună mâna pe Biblie și să jure că va spune adevărul, tot adevărul și numai adevărul, apoi se răsucește cu 180 de grade și se întoarce la locul ei.

Doron Tavori e un actor strălucit, și parvine, chiar în aceste condiții de un grotesc desăvârșit, să schițeze un personaj interesant: episcopul lui o privește de sus pe eretica interogată, o privește cu multă ironie subțire, ușor amuzat, ușor iritat, neîncrezător că o femeie, o fată, poate gândi și poate avea demnitate. 

Încredințez aceste scurte însemnări Revistei culturale online Leviathan. Peste câteva zile voi fi uitat priveliștea penibilă, jenantă, la care am asistat, și care e, în opinia mea, o necuviință artistică. În schimb, nimeni și nimic nu mi le va putea vreodată smulge din memorie pe Suzanne Flon în ”Ciocârlia” lui Jean Anouilh și pe Clody Berthola în ”Sfânta Ioana” a lui Bernard Shaw.

Video clip ”Lolita – Jeanne d’Arc”

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.