La Editura Leviathan a apărut volumul Lucruri de mirare din istoria Suediei. Oameni și întâmplări ciudate de pe meleaguri nordice – din Scania cea mănoasă de la sud până în Laponia luminată de aurora boreală de Daniel Onaca. Prefață și copertă de Costin Tuchilă, cu note biobibliografice și referințe critice despre cărțile autorului. ISBN 978-630-6601-38-7. Preț: 25 lei, 11 euro (pentru Diaspora).
Aceasta este a doua carte de Daniel Onaca apărută la Editura Leviathan, după Crâmpeie din Scania, poeme (2025).
„Perspectiva istorică din Lucruri de mirare din istoria Suediei este amplă, din secolul al XI-lea până în veacul XX. Daniel Onaca selectează întâmplări diferite, reunite însă de caracterul lor de fapte rare sau bizare, unele surprinzătoare și, desigur, mai puțin cunoscute, uneori reinterpretate – toate ordonate cronologic în cadrul unei luni a anului. Multe dintre ele oferă un material care poate fi premisa unei dezvoltări literare, mai ales că ficțiunea de inspirație istorică nu și-a pierdut astăzi interesul, în ciuda celor care cred că doar realitatea contemporană, transpusă cu mai multă sau mai puțină imaginație, atrage cititorul.
Aleg câteva dintre «lucrurile de mirare» reținute de Daniel Onaca.
«Regele Uniunii suedezo-danezo-norvegiană, Kristoffer al Bavariei,a murit la 34 de ani, în 1448, ca urmare a unei bătături la picior, rău tratată! O moarte ciudată, dar și mai ciudat a fost fenomenul petrecut în ziua morții sale. Abia închisese regele ochii că în țară a izbucnit o furtună extrem de violentă. În ziua de 5 ianuarie, copacii s-au rupt ca niște chibrituri, s-au prăbușit coșuri de fum, țiglele de pe acoperișuri zburau prin aer ca păsările. Frontonul unei clădiri de la mănăstirea franciscanilor din Skänninge s-a prăbușit și a ucis doi călugări… „Asta se întâmplă când diavolul vine să-i ia pe ai lui”, a spus atunci Karl Knutsson, dușmanul și succesorul regelui Kristoffer.»
«În iarna anului 1773, mai exact, în ziua de 26 ianuarie, Tribunalul din Stockholm a pronunțat sentința împotriva a doi tineri iresponsabili, condamnându-i la biciuire pentru vina de a se fi aventurat, testând podul de gheață format pe suprafața râului ce străbătea orașul. Judecătorul a aplicat astfel prevederile unui ucaz potrivit căruia tuturor celor care vor merge pe gheața nesigură să li se administreze câte 10 perechi de lovituri cu biciul. Pe deasupra, legea mai prevedea și că supușii, care sfidează regulile impuse și se îneacă, pierd dreptul să fie îngropați în cimitir.»
«Pe 3 aprilie 1908, Karolina Olsson s-a trezit din somn. „Și ce-i cu asta?”, vă veți fi întrebat. Fiecare dintre noi ne trezim din somn fără ca asta să fie o noutate demnă de menționat. Așa este, numai că ființa despre care vorbesc a dormit adânc timp de 33 de ani (din 1875 până pe 3 aprilie 1908).»
Deși evenimentul cel mai cunoscut al Jocurilor Olimpice de la Stockholm, din 1912, «a fost misterioasa dispariție a unui alergător de maraton (care a reapărut abia prin anii 1980), cu ocazia lor a mai fost doborât un record: acesta a aparținut poliției din capitala suedeză, care a câștigat competiția la categoria arestării hoților de buzunare. Încă din faza de început a Jocurilor, vigilentele forțe de ordine au prins cinci manglitori faimoși la nivel internațional. Respectivii „întreprinzători” au fost plasați degrabă după gratii, unde au rămas pe toată durata desfășurării întrecerilor olimpice.»
«Conform unei cronici din epocă, la 6 septembrie 1542, peste Kalmar a plouat sânge. Locuitorii binecunoscutului oraș de pe coasta Mării Baltice au perceput acea ploaie ca un semn ceresc. Era, ziceau ei, un avertisment pentru Gustav Vasa, regele Suediei din acea vreme, care l-a maltratat pe Nils Dacke, popularul conducător al unor răsculați din provincia numită Småland.»” – Costin Tuchilă, Un calendar original sau Premise pentru ficțiuni de inspirație istorică, prefață, fragment.
Click pe linkul de mai jos:
Volumul poate fi procurat de la Editura Leviathan la adresele: leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com
sau, în curând, de la Librăria „Mihai Eminescu” din București (Bd. Regina Elisabeta nr. 16, colț cu str. Academiei). Program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online.
Daniel Onaca, Crâmpeie din Scania, detalii și fragmente din volum, click aici.
Hoppets Nyanser (Nuanțele speranței), poeme de Daniel Onaca, click aici.
Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/
Portalul Editurii Leviathan, click aici.





















