”Mara” (1) de Virginia Pârvu

553
Nicolae Tonitza, ”Fetiță cu bonetă albă”
Nicolae Tonitza, ”Fetiță cu bonetă albă”

proza scurta leviathan.ro logoDe obicei, Mara era tristă şi confuză.

Nu înțelegea de ce copiii nu se jucau cu ea. Nici la grădiniță, nici pe uliță. Nici educatoarea nu o iubea. Odată, când i-a arătat o planșă și a întrebat-o ce vede acolo, ea nu a știut. Educatoarea a mormăit rece şi tăios printre dinți, un singur cuvânt: ”Proasto”.

A lăsat capul în jos și ochișorii ei negri s-au umplut de lacrimi. O iubea pe domnișoara educatoare. Era înaltă, puternică, cu un păr angelic de frumos. Uneori se gândea că așa va fi și ea cândva, dar o îndoială se strecura în sufletul ei. Dacă e proastă, nu va fi niciodată ca ea. Lumea pe care încerca să o înţeleagă, avea nuanţe de gri în gândurile ei. Frustrarea o domina încet, încet, iar mersul la grădiniţă devenise o suferinţă pentru ea.

virginia pârvu
Virginia Pârvu

Cu gândurile rătăcite, pleca de acasă purtând cu ea gentuța în care avea pachețelul. Mergea o porțiune de drum pe lângă gard apoi, cu puțin înainte să ajungă la grădiniță, intra pe o ulicioară ce cobora puțin față de șosea. Trecea de câteva case şi mergând pe câmp, urca un dâmb, pe care îl credea deal. Păşea într-o altă lume, într-o oază cu miros de poveşti, unde lacrima păstra cristalinul cuvintelor magice. Singurătatea locului îi dădea putere.

Era un singur copac acolo. Avea trunchiul gros și coroana bogată, iar în jurul lui creștea iarbă deasă, plină cu curcubee din floricele. Se așeza pe iarbă, cu grijă sa nu-și murdărescă șorțulețul bleu, și privea frunzele copacilor imaginându-și scene din poveștile pe care i le spunea mama. Fiecare ramură, fiecare frunză, erau eroii ei de basm. Triluri de păsărele încadrau povestea ei, ca-ntr-un teatru viu al naturii.

Încerca să nu se gândească la poveştile cu zmei și balauri. O mică teamă o reţinea. Puţin. Flutura cu mâna aerul imaginar şi umbrele dispăreau.

Când îi era foame, scotea pachețelul și mânca. Își făcuse prietene câteva furnicuțe și împărțea mâncarea cu ele. Un adevărat festin al prietenie. Simţea că nu e singură.

Pe loc, Mara le-a dat câte un nume, deși nu le deosebea între ele. Era sigură că ele și-au ținut minte numele atunci când le-a botezat: Hărnicuța, Negruța, Picioruș, Antenuța, Micuța, Lunganul… Într-un târziu, se ridica din iarbă și ieșea în drum, așteptând să iasă copiii de la grădiniță. Pleca împreună cu ei spre casă.

În zilele ploioase sau mai reci, mergea la grădiniță și când o întrebau de ce a lipsit, spunea că a fost bolnavă. Minciuna funcţiona ca un secret de farmece pe care îl ştia doar ea.

Mara își dorea tare mult să joace un joc minunat, numit ”Şapte pietre”. Săpau cinci gropițe mici, cât să încapă șapte pietricele. Deasupra lor trebuia să intre o mingiuță mică. De la o linie marcată, cam la un metru în colbul drumului, se arunca cu mingiuța înspre gropiţe. În groapa în care intra mingea, se puneau pe rând pietricelele care stăteau cuminți pe marginea gropiţelor. Jocul se termina când toate gropițele erau pline, dar Mara nu reușea să umple decât prima groapă… Asta nu o necăjea, ba chiar se bucura de farmecul jocului. O liniştea.

Se așeza pe iarba de la marginea șanțului și urmărea jocul prietenilor ei. Gândurile prindeau aripi și Mara zbura alături de ele așezându-se pe norișorii pufoși ce pluteau pe cer. Fiecare norişor era un ceva, aşa cum dorea imaginaţia ei.

Asta îi dădea puteri şi arunca de acolo pietricelele cu mare precizie. Toți prietenii ei rămâneau muți de uimire văzând cum rând pe rând gropițele se umpleau. Mara râdea fericită în lumea norilor și uita de supărare.

De multe ori, se ținea scai de toți cei mari din familie, purtând după ea o carte de povești și se ruga de ei să îi citească. Pe Mara nu o putea refuza nimeni, aşa de duios suna rugămintea.

Cu o lună înainte să împlinească șapte ani, a început școala. Doamna învățătoare era blândă cu copiii. Avea o voce aspră, autoritară, dar fața ei era senină şi strălucitoare. Ca o zână.

Pe Mara a îndrăgit-o de la prima întîlnire. Fetița era cuminte și frumoasă, venită parcă din lumea miraculoasă a poveştilor.

În prima zi de şcoală, Mara dorea să spună o poveste noilor săi colegi şi de aceea, nerăbdătoare şi timidă, o rugă pe doamna învăţătoare să o lase a povesti.

– O știi pe de rost, Mara? s-a mirat învățătoarea observând că nu are o carte în mână.

– Mi-a citit-o mama… şi… şi atât. Eu ştiu multe poveşti, zâmbi promițător Mara.

Adevărat, i-o citise mama, dar și tata, şi mamaia, şi tataia, de câteva ori fiecare. Cum sărea vreunul un cuvânt, ea îl corecta repede, o învățase pe de rost, pe toate le știa așa, zeci de povești, poate şi mai multe. Şi câte şi mai câte. Doar timpul păstrează clipa.

Mara începu să prezinte în clasă cel mai lung și minunat basm: ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fară de moarte”. Firul poveştii curgea lin şi fermecat din vocea ei, parcă citea dintr-o carte. Toţi copiii erau copleşiţi de fantasticul întâmplărilor. Se credeau acolo.

Când Mara încheie de povestit, încet, şoptit, nemuritorul final de poveste, ”Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa”, copiii erau captivaţi încă de armonia basmului, iar o tăcere plăcută se aşternu peste clasă. Era liniştea profundă a poveştilor.

În acel moment, uşa clasei se deschise şi vraja se risipi. În cadrul uşii era doamna educatoare a Marei. Doamna se apropie de Mara, o prinse de mânuţe şi îi şopti cutremurător de tandru:

– Iartă-mă, Mara! Eu sunt ”proasta” care nu a înţeles sufletul unui copil. Niciodată, niciunde, să nu rănim sufletul unui copil pentru că ne vom uita copilăria. Odată cu povestea ta am înţeles că ”tinereţea fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este însăşi copilăria pe care, din păcate, noi oamenii mari, o uităm şi pierdem comoara cea mai de preţ: bogăţia sufletului unui copil. Îţi mulţumesc!

Doamna educatoare o cuprinse în braţe pe Mara. Două lacrimi gemene contemplau iubirea.

(Va urma)

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.