”Mască, nu mastică” de Costin Tuchilă

187
I. L. Caragiale, portret de Adina Romanescu, inedit, februarie 2020
I. L. Caragiale, portret de Adina Romanescu, inedit, februarie 2020

rubrica pur si simplu caragiale logo leviathan.roCaragiale avea oroare de greșelile de tipar, de la cuvinte culese greșit, înlocuite, creând absurdități în text, la virgule sau alte semne de punctuație. Șerban Cioculescu spune în Viața lui I. L. Caragiale (ed. I, 1940) că se trezea noaptea de grija unei virgule. Și cum de ce ți-e frică nu scapi, a avut parte și în timpul vieții și în edițiile de după moarte de asemenea mutilări datorate culegerii neatente a textului, dar și de tăieturi sau schimbări intenționate. Dramaturgul era mai mult decât reticent față de ediția de Teatru apărută la Minerva (1) în 1908, din cauza greșelilor de tipar și modificărilor în text. Într-o scrisoare datată 3 septembrie 1911, trimisă de la Berlin lui Emil Gârleanu, directorul Teatrului Național din Craiova, Caragiale îi acorda teatrului dreptul de a-i monta „lucrările, în ordinea și în modul în cari va crede Onor. Direcțiune de cuviință”, dar punea condiția ”să respecte integritatea materială a textului respectiv, edițiile anterioare ediției «Minerva».” Adică prima ediție de Teatru, apărută la Socec (2), în 1889, a doua, în 1890 şi ediţia de la Iaşi, Fraţii Şaraga (3), în 1894.

Ediţiile critice, începând cu primul volum al ediţiei Paul Zarifopol (1930), continuată de Șerban Cioculescu de la volumul al IV-lea (1938), au corectat pe cât a fost posibil greșelile de tipar, mutilările din diverse ediții anterioare, au inclus variante ale textelor. Dar, iată, ironia sorții pentru Caragiale cel atât de atent la cele mai fine nuanțe, chiar și la tot ce poate însemna o biată virgulă nepusă unde trebuie sau pusă greșit: nici măcar edițiile critice nu au fost scutite de capriciul greșelilor (de tipar sau nu). Autorii celei mai recente ediții critice (folosite de noi ca bază pentru textele de la această rubrică), cea din 2011 (4), semnalează mica… grozăvie din textul comediei D’ale carnavalului:

„O curiozitate: în Opere, I (1959) (5), la sfârşitul monologului lui Pampon (actul II, scena VIII), în loc de «O mască!» (în ediţiile Socec, Şaraga şi în Opere, VI, 1939) e tipărit (probabil în urma unei erori?): «O mastică!» (6). Vocabula apocrifă a fost preluată de toate ediţiile uzuale – de mare tiraj, şcolare etc. – care au reprodus textul din Opere, I (1959), şi a ajuns, bineînţeles, şi pe scenă, în rostirea actorilor.”

Iată pasajul invocat, în care apare și sintagma ”femeie! ochi alunecoşi, inimă zburdalnică!”, devenită de mult loc comun (dar câți mai știu azi cine e autorul ei și unde apare?):

PAMPON (în costum, intrând din bal)

Este adevărat că sunt tradus: Didina mă înşeală cu Bibicul, cu amantul femeii ăleia. Astă-seară, la cafenea, femeia mi-a lăsat un bilet; i-am cunoscut slova, e slova din biletul către Bibicul. Îmi scrie să viu aici, unde amantul ei are întâlnire cu Didina. Nu se poate, zic eu; Didina s-a dus la mătuşică-sa. Merg degrabă acasă, Didina nu e; la mătușică-sa, Didina nu e. Mă-ntorc acasă, chem slujnica, îi trag două perechi ca la poliţie şi pe urmă o supun la intrigatoriu. Spune că coniţa a plecat în costum polinez… Aici în bal este! cu el!… cu Bibicul. A! Bibicule! ai scos o femeie din minţi – femeie! ochi alunecoşi, inimă zburdalnică!… astă data n-ai să scapi… O să-ţi rup şalele… (Bate în masă.)  O mască! (Îşi pune masca.) ” (s.n.; ediția 2011).

Dacă nu e greșeală de transcriere, de culegere ori intervenția unui editor, deruta s-a creat pentru că imediat după monologul lui Pampon citim replica Chelnerului: ”Vine! (d-afară). Deci, să zicem, Pampon ar cere chelnerului o mastică, plauzibil în context… Dar cum în edițiile agreate de Caragiale apare ”O mască!” (și cum știm cât de scrupulos era autorul când își recitea textele la corectură), nu avem motive să credem că replica lui Pampon ar fi fost ”O mastică!”. Chiar și în ediția Minerva din 1908 apare tot ”O mască!” (p. 264)! În schimb, în ediția a III-a de la Minerva, din 1918, e cules ”O mastică!” (p. 268). Devine pasionant, nu credeți?

masca sau mastica in d ale carnavalului pampon monolog greseala de tipar
În imagine: linotip, mașină de cules. Detalii: click aici.

Pentru că românul e curios din fire – știm și asta de la Caragiale – am consultat mai departe și alte ediții de Teatru de Caragiale. În ediția de la Editura Eminescu (7), din 1922, găsim ”O mască!” (p. 114). Într-o ediție din 1922, de la Cartea Românească (8), apare însă ”O mastică!” (p. 136). Identic, în 1928, la Cartea Românească (9) (tot p. 136). La fel în ediția din 1942, de la aceeași editură (10) (p. 169).

Cum a ajuns totuși ”O mastică!” în loc de ”O mască!” în ediția critică din 1959, știut fiind faptul că ea urma ediția lui Șerban Cioculescu din 1939 (11)? Prin revenirea la edițiile din anii 1918 – 1942, citate de noi? Greu de crezut… Că în edițiile următoare celei din 1959 s-a cules ”O mastică!” e lesne de înțeles: ele au preluat versiunea publicată în 1959, fără a mai verifica sau considerând că dacă era cea mai recentă ediție critică, totul era pus la punct în amănunt… Și versiunile de pe internet pe care le-am consultat reproduc mecanic ”O mastică!”. Interesant ar fi de observat că un volum de Teatru (12), de mare tiraj, din 1967, care preia textul din ediția din 1959, are o Notă a lui Liviu Călin referitoare la greșelile de tipar identificate prin confruntarea ediției Minerva din 1908 cu edițiile Socec și Șaraga. Dar, în monologul cu pricina (p. 210 a volumului), apare tot ”obsedantul”… „O mastică!” Așa încât parte dintre erorile semnalate de Liviu Călin, care ar fi ”contribuit, probabil, la indignarea lui Caragiale”, sunt fleacuri pe lângă mastică/mască:

”Numai în loc de numa’ ; iacă-tă î.l.d. iacătă ; Tache Pantofaru î.l.d. Tache Pantofarul ; păn î.l.d. până ; ca să-l iau mâine de dimineaţă î.l.d. ca să-l iau mâine dimineaţă; săracul Sf. Nicolae î-i şti tu păpara lui î.l.d. săracul Sf. Nicolae i ştii tu păpara lui; nedomerit î.l.d. nedomirit ; când să ies de pe maidan î.l.d. când să ies de pă maidan; cu cine mă împac î.l.d. cu cine mă-mpac; genunchi î.l.d. genuchi; sare de pe fereastră în scenă î.l.d. sare pe fereastră în scenă; nu mă nebuni î.l.d. nu mă înebuni; bagă mâna să scoată tabachera şi se opreşte cu mâna în buzunar î.l.d. bagă mâna să scoată tabachera şi se opreşte încruntat cu mâna în buzunar ; sunt douăsprezece trecute î.l.d. sunt duăsprece trecute; se înţelege î.l.d. se-nţelege; dacă face ăsta e pierdut î.l.d. dacă face asta e pierdut; pereţi î.l.d. păreţi; face şi vopsea pentru păr î.l.d. face şi văpsea pentru păr etc.

Cu adevărat, greu cu mastica…

________

(1) I. L. Caragiale, Teatru. Opere complete: O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, Conul Leonida față cu reacțiunea, Năpasta, 1 Aprilie (monolog), București, ”Minerva”, Institut de Arte Grafice și Editură, Bulevardul Academiei 3 – Edgar Quinet 4, 1908.

(2) I. L. Caragiale, Teatru, cu o prefață de D. Titu Maiorescu, Comediile D-lui I. L. Caragiale, București, Editura Libăriei Socec & Comp., Calea Victoriei, 7, [1889]. Cuprinde piesele: O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului.

(3) I. L. Caragiale, Teatru, vol. I, Năpasta, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, Iaşi, Editura Librăriei Fraţii Şaraga, [1894]; vol. II, O noapte furtunoasă, D’ale carnavalului, O soacră, Iaşi, Editura Librăriei Fraţii Şaraga, [1894].

(4) I. L. Caragiale, Opere, ediția a doua, revăzută și adăugită de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav, studiu introductiv de Eugen Simion, I. L. Caragiale și spiritul românesc, 5 volume, București, Academia Română, Fundația Națională Pentru Știință și Artă, colecția ”Opere fundamentale”, coordonată de acad. Eugen Simion, 2011. Vezi vol. III, p. 291 (scena din D’ale carnavalului), p. 1116 (Nota).

(5) I. L. Caragiale, Opere, vol. I, Teatru, ediție îngrijită de Al. Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, studiu introductiv de Liviu Călin, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959.

(6) Lichior asezonat cu mastic, o rășină din arborele de mastic (Pistacia lentiscus) , un mic arbore peren nativ pentru regiunea mediteraneană. Numele rășinii, de unde vine numele băuturii, este derivat din grecescul a mesteca, a scrâșni dinți. (Greacă: μαστίχα, mastícha , bulgară: мастика, mastika). (Cf. Wikipedia).

(7) I. L. Caragiale, Teatru, vol I., Conul Leonida față cu reacțiunea, O noapte furtunoasă, D’ale carnavalului, Precuvântare de A. Davila, București, Editura Soc. Anon. ”Eminescu”, Institut de Arte Grafice, Editură și Librărie, Str. Parlamentului No. 2, colecția ”Clasicii noștri”, 1922.

(8) I. L. Caragiale, Teatru, Opere complete, vol. I, ediția a IV-a, O noapte furtunoasă, D’ale carnavalului, Conul Leonida față cu reacțiunea, București, Editura ”Cartea Românească” S. A., colecția ”Biblioteca Scriitorilor Români”, 1922.

(9) I. L. Caragiale, Teatru, Opere complete, vol. I, ediția a V-a, O noapte furtunoasă, D’ale carnavalului, Conul Leonida față cu reacțiunea, București, Editura „Cartea Românească” S. A., colecția „Scriitorii Români”, 1928.

(10) I. L. Caragiale, Teatru, Opere complete, vol. I, ediția a VII-a, O noapte furtunoasă, D’ale carnavalului, Conul Leonida față cu reacțiunea, cu un studiu introductiv de Mariana Zamfirescu-Rarincescu, profesoară la Liceul „Regina Maria” din București, București, Editura „Cartea Românească”, 1942.

(11) I. L. Caragiale, Opere, vol. VI, Teatru, ediție îngrijită de Șerban Cioculescu, București, Fundația pentru Literatură și Artă ”Regele Carol II”, Bulevardul Lascăr Catargi 39, 1939. Vezi p. 216.

(12) I. L. Caragiale, Teatru, ediție îngrijită de Al. Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, Studiu introductiv, Notă asupra volumului, Aprecieri critice, Tabel cronologic, Bibliografie selectivă de Liviu Călin, București, Editura Tineretului, colecția ”Lyceum” 1967.

Teatrul Național Radiofonic: D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale. Regia artistică: Sică Alexandrescu. Distribuţia: Niky Atanasiu (Nae Girimea), Alexandru Ionescu Ghibericon (Iancu Pampon), Grigore Vasiliu-Birlic (Mache Răzăchescu), Radu Beligan (Un catindat de la percepție), Marcel Anghelescu (Iordache), Ionescu Horaţiu (Un ipistat), Cella Dima (Didina Mazu), Carmen Stănescu (Mița Baston), Puiu Mirea (Un chelner), George Franga (Un sergent de noapte), Zizi Petrescu (O mască), Comentatorul (Horia Șerbănescu). Regia de studio: Ion Vova. Regia tehnică: ing. George Buican. Data difuzării în premieră: 28 decembrie 1951.

Comediile lui Caragiale în viziunea lui Sică Alexandrescu (1), film documentar de Costin Tuchilă și Pușa Roth, 2012

Copyright © Costin Tuchilă, Pușa Roth, Radio România

Arhiva rubricii Pur și simplu Caragiale

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.