”Mediul paradisiac” de Nicolae Lotreanu

112
Rembrandt, ”Portret de familie”, cca 1668
Rembrandt, ”Portret de familie”, cca 1668

logo al treilea ochiMediul nativ al omului este paradisul. Nu descoperim ”veriga lipsă” pentru că ea nu există. Nu putem crea viaţa în laborator pentru că ne lipseşte un ingredient esenţial (”duhul sfânt”). La fel cum a fost ”produsă” apa primordială pentru a face posibilă apariţia vieţii, tot astfel a fost ”produs” paradisul pentru a face posibilă naşterea omului. Aceste ”produse” au fost provizorii. O dată ce viaţa şi impulsul evolutiv s-au instaurat, apa primordială a dispărut, o dată ce omul s-a născut şi a descoperit dualitatea bine – rău (impulsul evolutiv propriu) paradisul a dispărut şi el. Omul nu a fost izgonit din Rai şi nici nu a gustat din vreun fruct interzis (interpretările biblice sunt post-factum şi, deci, filtrate de mentalitatea patriarhală).

De discutat dacă nu cumva matriarhatul a fost marginal, excepţional sau provizoriu. Sau, poate, limitat la vârsta copilăriei… Să nu uităm că, deşi un bărbat se considera incapabil să se ocupe de un prunc, acesta era, la vârsta pubertăţii despărţit de mama sa, fie prin căsătorie (fata), fie destinat unor activităţi tipic bărbăteşti sub îndrumarea tatălui. Condamnarea lui Socrate a avut, de fapt ca temei, tocmai acest motiv: ”sufocarea” bărbăţiei în perioada ei de înflorire, prin discuţii filosofice care aveau să aducă îndoială şi slăbiciune. Alcibiade avea să-l ”trădeze” pe Socrate din acelaşi motiv.

Dualitatea, dihotomia, contradicţia – impulsul dinamic dobândit în paradis – l-au împins pe om afară spre aventura proprie. Expansiunea omului (istoria) are rostul de a instaura această fiinţă în universul material (cosmosul). Temerea ”creatorilor paradisului”, exprimată de copistul biblic, ca nu cumva omul să guste şi din fructul vieţii eterne şi să devină astfel ca ei, este, de fapt, a copistului impregnat de paternalism. Creatorii ştiau că numai părăsind paradisul omul va putea ajunge ca ei: sunt astăzi multe temeiuri să ne imaginăm că omul, prin reîncarnări succesive, va transfigura materia care îl alcătuieşte, trecând în forma eternă a existenţei – spiritualitatea.

La fel cum expansiunea (repetată?) a universului are probabil rostul să refacă impulsul spiritual originar, tot astfel expansiunea umanului (de această dată), cea mai dinamică formă de existenţă a universului, are rostul să revitalizeze (?) continuu spiritul absolut.

Orice copil moare, sau în orice caz moare şansa de a deveni uman, dacă nu beneficiază de un stadiu paradisiac, oricât de scurt ar fi el (”la sânul mamei”). De reţinut invocarea paradisului biblic prin sintagma ”la sânul lui Abraham”, care, în mentalitatea semită, este adesea identificat cu Adam. Mitul lupoaicei romane, probabil cel mai puternic mit păgân, a pornit, probabil, de la o realitate mistificată.

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.