Mihai Popovici face parte din elita personalităților Marii Uniri. S-a născut la Brașov în 1879 și a murit la Bucureşti în 1966.
A făcut studii de filosofie și a fost doctor în drept. A fost un neobosit militant pentru cauza unionistă, lider al Partidului Naţional Român şi succesiv fruntaş ţărănist și ministru în toate guvernele naţional-ţărăniste interbelice.
A susținut cauza Unirii mai întâi prin articole în toate ziarele româneşti transilvănene, iar apoi prin acțiuni concrete.
Când România a declarat război Austro-Ungariei, la 27 august 1916, Mihai Popovici s-a înrolat în armata română. În timpul războiului, a fost însărcinat cu organizarea corpului voluntarilor români în Moldova, mulţi dintre ei adunaţi din rândul prizonierilor ardeleni din Rusia.
A făcut parte din din Comitetul Naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria, constituit la Odesa în 1918.
La Adunarea Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, Mihai Popovici a fost ales în conducerea Marelui Sfat Naţional şi membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei la Departamentul Industriei şi Comerţului. A făcut parte din delegația care a adus actul Unirii Regelui Ferdinand și Reginei Maria la 14 decembrie 1918.
Despre ziua de 14 decembrie 1918, când delegaţia din Transilvania sosea la Bucureşti cu rezoluția Unirii, în cartea sa de memorii, ”Însemnări din războiul României Mari”, vol. II, dr. Vasile Bianu scria: ”Aseară la ora 5 a sosit în Capitală Delegaţia Marelui Consiliu Naţional din Alba-Iulia, după un drum de cinci zile, venind de la Sibiu. Un public numeros aştepta sosirea iubiţilor delegaţi, care aduceau cu ei cuvântul mângâietor al Unirii tuturor Românilor sub un singur sceptru. Dintre persoanele oficiale au fost de faţă d-nii miniştri: Ion I. C. Brătianu, M. Ferechide, I. G. Duca, Anghel Saligny, Oscar Chiriacescu, apoi Vintilă Brătianu, G. Corbescu, generalul C. Prezan, locţiitorul de primar Hălăceanu etc. Pe peron se aflau şi toţi ofiterii unui batalion din Regimentul «Avram Iancu», în frunte cu comandantul regimentului, colonel Bordea, o delegaţie a coloniei săseşti din Bucureşti.
Trenul era adus de o locomotivă ungurească, condusă de un mecanic român din Sibiu. Steaguri tricolore şi cetine de brad împodobeau locomotiva şi vagoanele. La intrarea trenului în gară un formidabil «Ura!» izbucneşte din pepturile celor prezenţi. Ovaţiunile devin din ce in ce mai calde si tin cateva minute până în momentul când se coboară din tren: episcopul Caransebeşului, dr. Miron Cristea, episcopul din Gherla, dr. Iuliu Hossu, apoi domnii Dr. Alex. Vaida-Voevod şi Vasile Goldiş, vajnicii luptători ai Românilor ardeleni în parlamentul unguresc, dr. Caius Brediceanu, secretar general la externe, şi Mihail Popovici, delegat pe lângă guvernul din Bucureşti. Ochii tuturor celor prezenţi la acest moment istoric sunt plini de lacrimi. Domnul Hălăceanu întâmpină delegaţia cu următoarele cuvinte: Fratilor, zilele mari ale Neamului încep să se împlinescă. […] Oraşul Bucureşti salută cu dragoste adâncă pe fraţii iubiţi, care aduc Regelui nostru cuvântul de dragoste şi de unire de peste Carpaţi. El vă zice din toată inima: Fiţi bineveniti şi binecuvântaţi!”
Mihai Popovici, împreună cu Caius Brediceanu, a deschis drumul către clasa politică de la Bucuresti intermediind o serie de întâlniri cu oamenii politici de ambele părți ale Carpaților.
La primele alegeri ale României Mari, a fost ales deputat în Parlament. A ocupat portofoliile Ministerului Lucrărilor Publice şi al Ministerului Finanţelor. La înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în 1926, Mihai Popovici a fost ales vicepreşedinte, funcţie pe care a deţinut-o permanent. A făcut parte din toate guvernele ţărăniste, în care a fost ministru al Finanţelor, al Justiţiei, Internelor şi Lucrărilor publice.
La scindarea partidului său, el l-a urmat pe Iuliu Maniu.
A împărtășit și el soarta demnitarilor țărăniști atunci când comuniștii au preluat puterea. La 21 august 1947, a fost arestat pentru ”activitate intensă în Partidul Naţional Ţărănesc”, deşi nu fusese acuzat în Afacerea Tămădău. A fost dus la închisoarea de la Sighet unde și-a ispășit pedeapsa din 1950 până în 1955.
Mihai Popovici a murit în 1966, la vârsta de 87 de ani.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
