Trebuie să recunosc că, de la o vreme încoace, privesc lumea cu alți ochi. Ochii mei obosiți își întorc privirile spre alte colțuri ale sufletului și scotocesc acolo, cu înfrigurare și emoție, ca să găsească ceva ce merită privit. Așa că, după cum spuneam, de la o vreme încoace văd viața cu ochii inimii. Doar că filtrul sufletului, sever, cerne peste inima mea, încă dornică să afle, numai amintirile și imaginile care socotește că merită să fie păstrate. Nu mă supăr, desigur, căci imaginile păstrate, rămase din noianul celor pierdute, îmi însoțesc gândurile de peste zi și visele de peste noapte și mă poartă într-o lume numai de mine știută, păstrată cu multă grijă. În noianul aducerilor aminte.
Și mai trebuie să recunosc că, de mulți, de foarte mulți ani, nu am mai fost prin București, dar în plimbările mele în lumea amintirilor poposesc deseori în locuri bine știute, să-mi trag sufletul, să-mi încetinesc bătăile inimii încărcate de dor. Și de astă dată, când scriu aceste rânduri, toate gândurile mă duc acolo. Caut, răsfoiesc manuscrise și mă încumet să o pornesc pe cărările trecutului, retrăindu-le… Numai că unele cărări, care duceau într-acolo, s-au pierdut în învălmășeala anilor și a evenimentelor, altele și-au înnodat firele potecilor ce nu duceau nicăieri și s-au pierdut în uitare. Pe drumul amintirilor s-au închis între timp multe porți, ferestre, s-au pus bariere de netrecut și cortina a căzut pe scena vieții pentru totdeauna. Deh! Reflectez în tăcere… Soarta, destinul, karma? Mă întreb și merg mai departe pe firul evenimentelor. Asta-i viața! Învăluită și prinsă în brațele îndoielilor, mă întreb uneori: încotro cu mine? Mă opresc și chem să-mi însoțească singurătatea, tristețea și frica de a nu mă pierde în labirintul evenimentelor zilnice persoane dragi sufletului, care, cândva, demult, au fost mereu alături. De astă dată a venit lângă mine Mariana, verișoara mea dragă, plecată în cer, neașteptat, acum doi ani. Îmi amintesc cum, în conversațiile noastre, nu lăsa niciodată loc de văicăreală și tristețe. Nu se plângea niciodată de nimic, cu toate că vizita des spitalele și doctorii, trăind tăcut în suflet toate durerile, iar când o întrebam cum îi merge, îmi răspundea grăbit: „Bine, dar să nu vorbim de boli, ele sunt oricum singurele care mă însoțesc zi și noapte, hai să vorbim mai bine de modă, de vreme.” Și așa și făceam.
Desigur că mi-am adus aminte de toate astea și, împreună cu ea, imaginar, firește, am căutat să găsim un subiect potrivit pentru acest Decupaj și… l-am găsit. Mă grăbesc să-l retranscriu cu bucurie, căci, așa cum spunea Mark Twain: „Nici eu nu mă simt prea bine”, așa că nu ne rămâne decât să vorbim „de modă”…
Rândurile de mai jos au apărut în „Flacăra”, într-un august fierbinte al anului 1980:
„Într-un loc pitoresc al Bucureștiului, pe o stradelă plină de farmec și cu o marcantă tentă de epocă, la Hanul cu Tei, în imediata apropiere a Lipscanilor, Uniunea Artiștilor Plastici a organizat, la Galeria «Cenaclu», o expoziție inedită: Elisabeta Köllö Balaeș, într-un cadru plăcut și încărcat de flori, prezintă Moda – 1980 prin câteva exponate de un farmec deosebit. Vizitatorul (dar, mai ales, vizitatoarele), odată intrat în mica încăpere a Galeriei «Cenaclu», este întâmpinat de o lumină aparte, curată, puritatea atmosferei fiind creată de modelele expuse.
Rochiile executate de mâna tinerei artiste sunt etalate pe elegante umerașe de sticlă, conferind un plus de lumină întregului ansamblu expozițional. Aceste umerașe ar trebui să rămână în atenția noastră, ele adăugând un plus de grație și bun-gust, dar având totodată și un aspect practic, demn de luat în seamă.
Creațiile prezentate de tânăra plasticiană reflectă, mai cu seamă, linia suavă, grațioasă a modei acestui an. Rochiile concepute de ea seamănă cu fluturii de vară, multicolori și diafani. Uneori, motivul fluturilor, foarte în vogă în toate compartimentele modei din anul acesta, este sugerat și în detaliile desenelor conturate pe catifea. Aici, catifeaua, asociată cu fragilitatea pânzei topite, dă rochiei acea notă de nobilă eleganță, armonizându-se perfect cu restul materialului. Această îmbinare de catifea și pânză topită, în modele pe stilul retro, foarte la modă azi, aduce plusul de originalitate și bun-gust al creatoarei.
Expoziția tinerei plasticiene nu este numai o simplă și comună prezentare a modei estivale, ea este o demonstrație a bunului-gust, o demonstrație de talent și artă, de frumos și practic, de eleganță. Culoarea este imprimată cu grijă și farmec în țesătură, iar imaginația artistică își găsește o perfectă transpunere în modelele rochiilor. Moda ca artă, iată ce ne propune tânăra plasticiană. Salutăm acești pași făcuți de artiștii noștri plastici, care ajută tot mai mult să pătrundă frumosul și bunul-gust în arta vestimentației.”
…și nici nu am terminat de retranscris rândurile de mai sus că m-am simțit mult mai bine. Nu durerile mă însoțeau când m-am întors acasă, ci fluturi multicolori, iar la gât purtam o eșarfă subțire, cu flori și fluturi în țesătură, care fâlfâia grațios în bătaia vântului. Mariana a avut dreptate. Când nu te simți bine, vorbește de modă sau cumpără-ți o pălărie nouă, așa cum făcea și ea.
Mönchengladbach, Germania
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici.
