Legea 383/2022, introduce Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, sistem de interes național, complementar sistemelor inteligente de transport.
Prin sistemul e-SIGUR se vor procesa automat datele de monitorizare a traficului rutier, acesta semnalizând pe de-o parte posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară, iar pe de altă parte posibila prezență în trafic a unor vehicule care circulă fără achitarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri.
În ceea ce privește posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice, sistemul va semnaliza: limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum, interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare, culoarea roșie a semaforului, interdicția de a conduce pe drumurile publice a unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată ș.a.
Pentru a putea identifica abaterile de la normele rutiere și pe șoferii vinovați, sistemul va fi compus dintr-o rețea de camere video și radare. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va avea obligația de a informa public, pe pagina de internet proprie, cu privire la existența mijloacelor tehnice fixe și scopul prelucrării datelor de monitorizare a traficului rutier. Sistemul e-SIGUR va fi operaționalizat în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii, respectiv la începutul anului 2025.
Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com
Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.