Pe holul vagonului de tren, în care călătoresc navetiştii noştri, Beţivul se târguieşte cu Mască de la care vrea să cumpere un cuţit. Pipăind un cuţit, Beţivul se taie din neatenţie. Pe hol e hărmălaie. Florica ţipă disperată la cei doi şi vrea să-şi bandajeze bărbatul.
Beţivul se sprijină cu mâna însângerată de geamul uşii compartimentului unde erau Ilie, Brică şi Săndel, tocmai când aceştia erau în toiul jocului de şeptic. Toţi au înlemnit şi pe acest fond de groază, în compartiment intră Mască ce vrea să găsească un loc liber.
Să continuăm!
Ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, cei trei îşi continuă şepticul într-un ritm anemic neştiind cum să facă să plece urgent din compartiment.
‒ I-li-e! E rân-dul tău, continuă jocul cu încetinitorul Săndel.
Teama l-a făcut pe Ilie să se bâlbâie ca Brică.
‒ De cupă tai cu şapte… Ajuns na, c-am Brică şi gardian vorbesc.
Câteva clipe se joacă automat, fără noimă. Se aude doar pocnetul cărţilor de joc pe geanta-masă.
‒ N-ai terminat invenţia aia că mă mănâncă spinarea?, îl întrebă şoptit Ilie pe Săndel.
‒ Am o idee! Jucăm pe pedepse. Cine pierde, iese rapid afară, propuse Săndel.
Se dau cărţile. Lui Ilie îi cade un şapte.
‒ Vrea cineva un şapte?, veni Ilie cu o ofertă.
‒ Şi ce câştigă cine face? (Şi cine câştigă ce face?)
‒ Joacă singur până pierde, îi răspunse Săndel.
‒ Cum joc eu la Loto. (râs rece) He, he, he!…
Nu râde nimeni. Mască priveşte mirat la el. Ilie înghite-n sec şi dă automat carte jos.
‒ Na! Un 13… Ptiu! Ghinion. Adio cacafonie!
‒ De ce o fi având damele-n cărţi numărul 13? Trebuie să studiez, se mira Săndel.
Mască scoate un briceag şi-şi curăţă unghiile.
‒ Ăsta ne face 13-14… Hai s-o tăiem!, îi şopti Ilie lui Săndel cu tremur în glas.
‒ Şi un pun nouă eu. (Pun şi eu un nouă.)
Săndel a simţit că a venit momentul să o tulească din peisaj.
‒ Şi după 9 vine 12. Bravo Brică! Ai câştigat. Noi am pierdut, aşa că ieşim afară.
Ilie îi sare în faţă orgolios.
‒ Pardon! Eu am pierdut cu 13. Eu ies primul.
O fracţiune de secundă a durat ca Săndel să-şi ia geanta, să-i dea cărţile lui Brică şi să iasă afară din compartiment în urma lui Ilie.
Brică a rămas singur faţă-n faţă cu destinul.
‒ Şi joc mă singur trişez. Cărţile taie cine? (Mă joc singur şi trişez. Cine taie cărţile?)
Mască flutură briceagul în aer ca şi cum el ar tăia cărţile.
‒ Tăiat singure sau cărţile. (Cărţile s-au tăiat singure.)
Brică a scos şi el o unghieră vrând să-l intimideze pe Mască. O flutură de lănţişor încet, pe deget. Tensiunea pluteşte în aer. De emoţie, Brică a scăpat unghiera pe jos.
Adrenalina a ieşit prin toţi porii lui de gardian. Se uita când la Mască cu ochii întredeschişi, când la unghieră ca la un colac de salvare. Mască nici nu-l băga în seamă.
Trec trei secunde cât trei ani. Dacă se apleacă şi ăsta-i taie gâtul?
Se auzeau doar roţile trenului. Cu curajul lui de gardian, Brică a rupt tăcerea de cavou cu o voce ca dintr-o cutie de chibrituri.
‒ La amintire de o mama am. Am nervoasă o unghiera. Şi rău e muşcă ea. Scot vrea s-o afară. (O am amintire de la mama. Am o unghieră nervoasă. E rea şi muşcă rău. Vrea s-o scot afară.)
Lui Brică i-au înţepenit gândurile. Nu ştie ce să mai facă. Desenează un cap de mort în aer şi vorbeşte cu unghiera.
‒ Ieşi să vrei afară? Faci vrei să pipilică? Toaletă la odată, nervoaso. (Vrei să ieşi afară? Vrei să faci pipilică? Hai odată la toaletă, nervoaso!)
Brică împingea încet unghiera cu piciorul până o scoate pe hol. Când s-a văzut ieşit a făcut stânga-dreapta în viteză neştiind direcţia de fugă.
Mască şi-a scos masca de praf şi a răsuflat uşurat.
‒ ’Ţi-ai dreacu’ de navetişti tâmpiţi! Dacă mai stăteau puţin mă sufocam. Nu-i suport, asta e!
În compartiment au intrat Beţivul cu Florica lui. Beţivul are palma bandajată cu o batistă şi mâna e sprinjită de gât cu baticul Floricăi.
‒ Vezi? E liber. E doar domnu’ cuţitar. Uşor, să nu te loveşti la rană. Vezi dacă nu eşti cuminte? Noroc cu Naşu’ că te-a oblojit.
‒ Asta înseamnă că am marfă bună, doamnă. Pe pipăite şi pe tăiate.
‒ (Plângând) Floricooo! Cui te lăsam, Florico? Dacă mă tăiam la neuronu’ nervos? Rămâneai văduvăă, Florico! (Normal.) Văduvă, ai? Să umbli creanga prin sat, liberă ca păsărica satului… Ei, uite că nici de-al dracului nu mai mor. Au, au, au!…
‒ Te doare, ţugurel?
‒ Ţugurel, ai! Ptiu! Mă doare pă dracu’. Mă mănâncă sub bandaj. De ce n-o fi inventat deştepţii ăştia din govern un aparat de scărpinat? Ia zi tu! Cum mă scarpin eu acuma?
‒ Vrei să-i dau un cuţit? Ieftin, s-a repezit iute Mască cu o ofertă.
În gara pustie chipurile, de unde a plecat trenul, vocea staţiei se joacă la microfon:
‒ Clic! Atenţiuunee! Măi-măi, ce frumos se aude! (Tuse intenţionată.) Vă reamintim că azi, trenul personalului respectiv a plecat în direcţia aceea şi criminalul a scăpat… îu!, microfonul din mână…
Deodată, mai multe voci nervoase s-au auzit în staţie:
‒ Poliţia! Sus mâinile! Eşti arestat criminalule. Lasă microfonul şi faţa la perete. Atenţiune! Nu vom reveni. Clic!
Aţi spune că s-a terminat aventura navetiştilor cu teama de un criminal evadat care umbla prin tren, dar nu-i aşa.
La capătul ultimului vagon Ilie, Săndel, Brică şi Ciorbă Vasilică îl încurajau pe Biciclist, dat jos din tren de Naşu’, care pedala de zor pe lângă tren, mai-mai să-l întreacă.
‒ Eşti cel mai bun! O poţi dovedi. Acum e momentul să te dai cu parfum, îl susţinea Ilie.
‒ Vinde bicicleta şi ia-ţi bilet. Morală biciclistă, cotcodăci Ciorbă Vasilică.
‒ Nu te lăsa! Insistă. Ştim că poţi. Nu te scărpina din mers, îl încuraja şi Săndel.
‒ Tine infinit cu la suntem. Nu pe lăsăm te drum. (Suntem cu tine la infinit. Nu te lăsăm pe drum.) Evident, era glasul curajosului Brică.
‒ Dacă te întorci, ia-l pe bicicletă şi pe Vandam, ţiganul. Eu l-am dat jos din tren pentru că a vrut să mănânce ciorbă de cocoş.
‒ Şi ai grijă! Aprinde farul că intrăm într-un tunel şi ne pierzi… pierzi… pierzi…
Pac! Întuneric de tunel şi vocea lui Ilie cu ecou se auzea din depărtări.
Pe fondul întunericului din tunel apare distribuţia acestui „film” de suspans. Ciorbă Vasilică ciuguleşte literele numelor celor care au participat cu teamă la această glumă feroviară.
Sfârşit
Dar nu de tot. Cu inspiraţie şi imaginaţie acest serial poate continua. Cum? La următoarele întâmplări, în mintea personajelor ar putea să se instaleze teama că trenul o să deraieze. Se află dintr-o ştire că în lume au deraiat 5 trenuri şi numărul lor s-ar putea să crească. Ilie presimte că va muri şi nu are moştenitori. Brică îşi găseşte un tovarăş de bâlbâială. În tren urcă două grupuri, unul pentru nuntă şi unul pentru înmormântare şi se produce o omogenizare a maselor, iar Ciorbă Vasilică se îndrăgosteşte de Naşu pe care-l cheamă Găină Ion. Săndel se crede deja mort văzându-se reîncarnat în cocoş şi va inventa… ştie el, noi nu ştim încă..
Vedeţi ce de temeri pot apărea într-o simplă povestire oriunde s-ar petrece ea, fie şi într-un tren cu navetişti?
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Vezi arhiva Lică Barbu
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
