„Ne întoarcem la disperare și deznădejde?” de Ionuț Cristache

236
ionut cristache disperare tableta (1)

in marginea filosofiei rubrica leviathan.ro2. Faptul de a dispera

Să spunem, deznădejde, exasperare, împrejurare grea, în care sunt puține posibilități de scăpare, pierderea nădejdii, a  oricărei speranțe… „În vremuri grele, scria Andrei Pleșu,  disperarea devine ambianţă cotidiană. Numărul celor desfiguraţi de griji, nesiguranţă sau revoltă şi al celor dispuşi să facă gesturi extreme creşte simţitor, până la a ajunge un fenomen social. Cum poţi veni în ajutorul unui om care şi-a pierdut speranţa? Ce strategie, ce tip de reacţie poţi adopta pentru a reduce patosul spaimei?” Și tot el credea că ar mai fi de spus şi că disperarea nu trebuie nici dispreţuită drept „slăbiciune“, nici condamnată drept „păcat“. Omul are dreptul (şi destule motive) să fie, la răstimpuri, disperat, a cădea, în anumite situaţii, sub trauma disperării face parte din complicaţia condiţiei umane.

Am recitit, de curând, cartea celebră a lui Nabokov, Disperare. Ea abordează una dintre temele predilecte ale autorului, aceea a dublului. Protagonistul cărţii, Hermann Karlovici, este un afacerist de mâna a doua, cu idei, care a emigrat din Rusia bolşevică la Berlin. Aflat într-o călătorie de afaceri la Praga, Hermann îl întâlneşte întâmplător pe Felix, un vagabond cu care i se pare că seamănă în chip izbitor. Acest capriciu al naturii îi provoacă atât nelinişte, cât şi încântare. Nu vă spun mai mult, e de citit!

Fără disperare nu există dragoste de viață, s-a mai spus. Când orice speranță se pierde, mintea începe să genereze gânduri ciudate. Nenorocirea rupe inima, disperarea rupe sufletul, iar viața se prăbușește. Când nu poți să controlezi lucrurile pe care ți le dorești, ajungi la disperare. Nu e un capăt de drum, totuși, pentru că dincolo de ea te așteaptă altceva cu mult peste ce ți-ai putea imagina. Dar, ce înseamnă disperarea și ce te faci atunci când ajungi la ea? Atunci când lucrurile scapă de sub control și simți că nu mai ai putere asupra lor, că nu se poate întâmpla ceea ce îți dorești, ajungi la disperare. Disperarea este o formă de incapacitate a minții de a găsi soluții necesare pentru ceea ce ți se întâmplă, ea apare atunci când refuzi conectarea ta cu tine însuți, este doar un mod de a depăși controlul pe care mintea conștientă limitată poate să-l exercite. E doar o abordare schematică a psihologiei noastre de viață. Doi autori celebri, Caroline Myss  și Roberto Horton, povestesc despre procesul prin care trecem și care vine cu momente de disperare atunci când întregul univers ne invită să ne schimbăm și noi nu reușim să lăsăm în urmă formele vechi de manifestare, cele care nu ne mai sunt utile, pe care le-am cărat cu noi atâția ani, care au devenit o apăsare. Este, spun ei, disperarea că dacă lași forma veche, nu mai știi cine ești, pentru că nu știi exact care este forma nouă în care intri. Complicate „psihologii”…

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache 

A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.